Kilimanjaro… „…imens cât lumea, măreţ, înalt, şi necrezut de alb în soare…” -Ernest Hemingway
Un nume cu rezonanţă exotică, un masiv de aproape 6.000 de metri învăluit misterios în ceaţă, o lume care se dezvăluie lent, pornind de la luxurianta pădure tropicală, trecând prin zone neaşteptat de contrastante – mlaştină, deşert alpin, arbuşti pitici sau inegalabilele Lobelia, Gheţarul Kibo, platoul situat la peste 5.700 m şi, în sfârşit, vârful! Ce anume atrage aici pe cei aproape 30.000 de turişti care-şi încearcă norocul an de an? Poate spiritul de aventură, cutezanţa de a parcurge aproximativ 100 de kilometri pe jos În 6-7 zile, diferenţa de nivel de vreo 4.000 m, legenda, poveştile porterilor despre vechi ritualuri care se săvârşeau doar aici, pe Muntele Alb!
Cineva s-a încumetat să dezlege o parte din misterele acestea şi a dorit să ne însoţească într-un itinerariu pe care, un român, îl vede ca pe o călătorie pentru o viaţă. Vom afla ce l-a determinat pe Peter Schmidts, reprezentant de seamă al comunităţii săseşti din Rupea, să caute zăpezile de pe Kilimanjaro… Povestea lui a început – poate – la gura sobei, într-un moment de căutare şi de autodefinire: Întreabă-te dacă orizontul tău personal, așteptările tale lăuntrice, mai corespund peisajului și realităților tale cotidiene, care constituie însumate viața ta. Vei rămâne surprins! Întreaga viață e o călătorie, un pelerinaj. Spre tine însuți. Trebuie să avansezi, nu să rămâi în stație!
Și ce are asta a face cu o călătorie în Africa, de exemplu? De ce trebuie să urc pe Kilimanjaro sau să particip la un safari prin Africa sălbatică? Nu trebuie, dar recunoaște: ar fi ceva cu adevărat extraordinar, nu? Știai ca pentru a atinge Uhuru (5.895m), cel mai înalt vârf al masivului Kilimanjaro, nu ai nevoie de niciun fel de cunoștințe de alpinism? Este singurul vârf dintre cele 7 cele mai înalte ale celor 7 continente (Seven Summits), accesibil aproape oricui!
Mi-am permis să-i pun câteva întrebări lui Peter, într-un cadru obişnuit, deşi amintirile cele mai puternice se stârnesc mai degrabă seara, pe munte, la lumina focului de tabără.
Camelia Manea (CM): În viaţă, merită să faci lucrurile esenţiale, care te ajută să devii pe deplin OM: să spui „mama”, să înveţi să faci primul pas, să sădeşti un pom, să înalţi o casă, să zâmbeşti cot la cot cu prietenii la un pahar de vorbă, să plângi de bucurie, să ajuţi un om aflat la grea încercare, să-ţi urmezi un vis nerostit… Visul tău, în anul de graţie 2011, a fost să urci pe Kilimanjaro. Ce te-a atras atât de mult la acest munte, despre care Claudius Ptolemeus spunea că se înalţă maiestuos din mijlocul deşertului şi uluieşte prin înălţimea sa şi prin faptul că este acoperit în permanenţă de zăpadă?
Peter Schmidts (PS): Întotdeauna am simțit o atracție lăuntrică spre lucruri care, să spunem, nu sunt la îndemâna oricui. Nu mă gândesc aici prin prisma aspectului financiar, ci al acelui „ceva” care te face diferit de alții, în sens pozitiv. Cred că este vorba despre curajul, și poate inconștienta, de a te urni, până la urmă. Mereu am simțit nevoia să-mi arat mie însumi că sunt capabil de mult mai multe decât să rămân, inert, in traiectul monoton al banalului cotidian și, mai ales, că sunt în stare să îmi doresc asta suficient de mult, astfel încât să pot să ies din „colivie. Tot așa, de pilda, îmi doresc să stau și pe vârful cel mai înalt al Terrei, intr-o buna zi. Și o voi face, vei vedea!
Cel mai frumos a descris-o Albert Souza, ale cărui vorbe mi s-au întipărit adânc, nu doar in minte, ci in suflet: „Mult timp am avut impresia că viața mea va începe în curând, adevărata mea viața! Dar mereu aveam greutăți de înfruntat, mereu ceva de rezolvat, o încurcătura care cerea timp, datorii încă nerezolvate. După aceea, viața… ar fi început…”
De aici și până la Kilimanjaro, nu a mai fost decât un pas! Era de mai demult pe lista mea, mai ales că reprezenta un punct de pornire ideal pentru cei neinițiați și relativ sedentari, așa ca mine. Vroiam să încep de aici și să merg mai departe. Dar uite ca m-am îndrăgostit de el. Voi reveni mereu la el, pentru ca acolo, așa cum spui tu, am devenit om. Aici m-am redescoperit, aici mi-am schimbat ordinea priorităților, aici mi-am reașezat scara de valori. Acest frumos munte solitar a avut un mare cuvânt de spus în ceea ce reprezint eu astăzi.
CM: Te-ai decis foarte repede să mergi pe cel mai înalt vârf din Africa. A fost o decizie de moment sau una cumpătată, urmare a unui gând care te încerca de mai mult timp?
PS: M-am decis în ziua în care am primit telefonul prin care soția mă anunța că un prieten drag de-al meu merge într-o expediție pe Kilimanjaro și că ar mai fi locuri libere.
În contextul a ceea ce povesteam mai devreme, era singurul pas logic pe care puteam să-l fac. Nu ascund că am fost încercat, după ce am confirmat participarea, de unele sentimente de nesiguranța, dar dorința și flacăra interioara au învins. În plus, eu dacă spun da, apoi da rămâne!
CM: De la bază la vârf, Kilimanjaro ilustrează toate zonele climatice ale globului, fiecare cu specificul său. O ascensiune de la Poarta Machame sau Marangu până la Uhuru Peak (5896 m) este ca o călătorie fascinantă de la Ecuator la Polul Nord. Cum ai perceput tu acest traseu parcurs în 6 zile?
PS: Eu am simțit că această experiența va reprezenta, într-un fel sau în altul, un răspuns la frământările mele de homo sapiens metropolitanus. Știam că fie am să constat că nu este de mine, oricât de tare mi-am dorit și oricât de mult am visat, și că locul meu este tot acolo, pe scaunul de la birou, unde deja trecuseră 10 ani peste mine, fie am să reușesc să mă redescopăr. Așa că asta am încercat să fac. Am mers mai mult singur, rupt de grup, pentru a nu pierde nimic din sunetele și mirosurile junglei, din frumusețile peisajelor. Citisem și eu despre aceasta comparație pe care o faci, cu călătoria de la ecuator la poli și am vrut să trăiesc fiecare părticica a acestui drum.
Am discutat însa și mult cu localnicii din grupul nostru. Cu porterii, cu ghidul, cu bucătarul. Aveam 1001 de întrebări și parcă simțeam că cele 6 zile pe munte nu îmi vor fi suficiente să lămuresc tot și toate. Seara, când stăteam la cina și la povesti cu prietenii din grup, vroiam sa aflu care a fost mobilul lor, ce i-a determinat pe ei să vina aici.
Așa că, pentru mine, Kilimanjaro, oricât de fascinant și frumos ar fi, din punct de vedere geografic, a fost mai mult decât atât. A fost ca o incursiune în propriul eu, a fost autocunoaștere, a fost ca și cum mi-am atins propriul meu vârf.
Așa că, pentru mine, Kilimanjaro, oricât de fascinant și frumos ar fi, din punct de vedere geografic, a fost mai mult decât atât. A fost ca o incursiune în propriul eu, a fost autocunoaștere, a fost ca și cum mi-am atins propriul meu vârf.
CM: Care au fost emoţiile cele mai puternice care te-au încercat în timp ce te aflai în inima Africii? Cum a fost impactul cu populaţiile locale? Ce trib te-a impresionat cel mai mult – ca stil de viaţă, ca fel de a fi?
PS: A fost un melanj foarte ciudat între dorința imensă de libertate și a unui nou început, versus nesiguranța zilei de mâine. Dorința ca experiența să dureze o veșnicie, secundata de dorul nebun după cei dragi. Nevoia de cunoaștere a noului, laolaltă cu preconcepțiile, aproape structurale, ale occidentalului. Toate astea te fac să-ți vâjâie capul! Cel puțin, la mine așa a fost…
În ceea ce privește triburile, nu aș vrea să mă aventurez în a emite opinii despre ele. Întâlnirile mele cu aceste triburi au fost doar scurte, tangențiale și, mai ales, comerciale, așa că ar fi o greșeala să trag o concluzie. Însa oamenii obișnuiți ai locurilor mi-au plăcut. Cel mai mult m-a fascinat faptul ca au o cu totul altă noțiune a timpului decât noi, europenii. Și asta se vede inclusiv în felul lor de a se mișca, lucru pe care, cu mult amuzament, am constatat și noi că l-am preluat spre finalul călătoriei. Ne-am surprins, la un moment dat, cat de agale și nepăsători ne plimbam prin împrejurimile taberei, în foarte mare contrast cu felul agitat și repezit cu care ne prezentaserăm pe pământ african în prima noastră zi!
CM: Care au fost temerile cele mai puternice, înainte de a veni în contact cu civilizaţia Africii Centrale? Ştiai ceva despre cultura şi tradiţiile lor?
PS: Să zic că da, aș exagera. Să zic ca nu, n-ar fi adevărat. În general, îmi cumpăr cărți înainte de a merge intr-un loc și încerc să mă pun la curent cu realitățile, obiceiurile, istoria și geografia locului. Chiar încerc să învăț câteva cuvine, expresii și propoziții scurte în limba locala. Dar timpul a fost foarte scurt, așa încât nu am apucat să mă documentez așa cum aș fi vrut. Cel mai bun mod de a cunoaște însa o țară și pe locuitorii ei este, în mod evident, să petreci ceva timp la fata locului. Cele două săptămâni au fost mult prea puțin pentru mine, din punctul acesta de vedere, așa încât, anul acesta, cu siguranța mă voi întoarce acolo.
CM: Ce părere ai despre felul cum îşi respectă oamenii aceştia natura şi moştenirea culturală? Ţi-ar plăcea să petreci mai mult timp în mijlocul lor?
PS: Păi, ce să spun… mi-am adus de acolo chiar și o revistă cu anunțuri imobiliare tanzaniene, editata în limba engleza, evident, pentru străini. Așa că, da, m-a bătut gândul să cumpăr ceva mic acolo unde să mă pot refugia de doua-trei ori pe an. Până la urmă, am abandonat însa idea. Sau poate doar am amânat-o?
Cat despre natură, atât cat am putut noi vedea, era frumoasă și ocrotită de către localnici. Există legi concrete în acest sens. Unele sunt datorate presiunilor organismelor internaționale, altele, evident, din dorința de a atrage cât mai mulți turiști, care vin tocmai datorită frumuseților naturale și a biodiversității de aici. Nu departe de locurile vizitate de noi, însă, se petrec adevărate dezastre ecologice, chiar în prezența acelorași legi aspre. Fie ca este vorba despre industrii producătoare de averi colosale, fie că este vorba despre producție de cărbune prin defrișări abuzive, pentru asigurarea unui trai de subzistenta, toate sunt cumva legate iar cea care suferă este, inevitabil, natura.
Moștenirea culturală este mai vie ca prin locurile noastre, dat fiind că încă civilizația nu este atât de avansată. În câțiva ani cel mult, însa, îi vom vedea și pe cei din tribul Masaai pe facebook! Așa că, acum e de mers acolo!
CM: Cât din excursia în Tanzania consideri că a fost: provocare; aventură; inedit; cunoaştere; imprevizibil; reuşită; atracţie; suspans; exotism; autodefinire?
PS: 100%! Din toate!
CM: Ce merită să facă un turist adevărat după ce a urcat pe Muntele Africii? Există un „cod” comportamental (nescris!) care să te ajute să te adaptezi într-un mediu cu totul nou?
PS: Nu știu sigur, nu mă pot declara expert în privința asta. Poate că ar merita să devină călător. Să abandoneze statutul de turist vizitator ăi să devină un călător explorator. Și, da, cred că există un cod de conduita: atunci când ești acasă la ei, nu te comporta ca acasă la tine! Respectă locurile, oamenii, obiceiurile și atunci vei învăța multe și despre tine însuți și iți va fi și simplu să te adaptezi.
CM: Se spune că o călătorie de tipul acesta implică experienţe, senzaţii, impresii şi stări foarte intense. Uneori, trăieşti sau simţi într-o singură zi ceea ce n-ai trăit o viaţă… Ce schimbări au intervenit în viaţa ta după acest parcurs aproape iniţiatic?
PS: Așa este. Cum spuneam la început, în urma acestei experiențe mi-am schimbat prioritățile. Am decis că ceea ce ar trebui să fac în viață ar trebui să-mi și placă, nu doar să-mi aducă satisfacții materiale. Satisfacțiile, pentru ca viața să fie cat mai intensă, trebuie să fie de natură spirituală!
Așa că m-am hotărât să o iau de la zero. Am fost, într-adevăr, ajutat și de un complex de împrejurări, care mi-a permis să abandonez statutul de salariat și să pun bazele unei mici agenții de turism, prin intermediul căreia vreau să împărtășesc și altora din experiențele pe care eu însumi le-am trăit. Agenția se numește 1001 Adventures și, în niciun caz, nu își propune să facă turism de masa. Doresc, mai degrabă, să promovez experiențe unice în locuri deosebite, de preferința mai ales în acelea în care am fost și eu și despre care pot acorda sfaturi culese, nu din cărți, ci din experiențele mele personale. Sunt la început, și până la 1001 de aventuri, de orice natură ar fi, mai e cale lungă! Și nu e nici ușor, dar zic eu că merită!
CM: Există destin? Dacă ai fi pus în faţa unui puzzle, în care recunoşti crâmpeie din viaţa ta, ai schimba ceva sau ai lăsa lucrurile să decurgă întocmai cum au fost? Ce loc are în acest puzzle urcuşul pe acoperişul Africii? Reprezintă ceva simbolic pentru tine? O experienţă deosebită, într-un mediu inedit te face să gândeşti altfel? Ce ai învăţat escaladând versantul sudic al Masivului Kilimanjaro?
PS: Nu aș schimba absolut nimic. Și nu pentru că toate au fost roz în viața mea, ci pentru că ele toate, însumate, au condus la ceea ce sunt eu astăzi. Toate experiențele, și cele bune și cele rele, își au rostul în drumul de pelerinaj pe care cu toții pășim în fiecare zi. Important este doar să realizam asta și să încercam să facem lucruri drepte și nu strâmbe. Așa că: „Pole, pole”, cum se spune în Tanzania, adică „încet, încet”! Toate vin la timpul lor. Asta am învățat, printre altele, în Tanzania.
Cei care doresc să experimenteze sentimentul de libertate totală într-un spaţiu îndepărtat şi exotic, impresia puternică a atingerii acoperişului Africii după un efort de 4-5 zile, bucuria şi exuberanţa trecerii prin junglă în timpul unui safari organizat de oameni bine pregătiţi, pot accesa informaţiile de care au nevoie aici:
Fotografiile făcute în drumul spre vârful Kilimanjaro le găsiți aici.
Fotografiile făcute în Safari le puteți vedea aici
Interviu de Camelia Manea
Foto: Peter Schmidts
Foto: Peter Schmidts
Cei care sunt interesati sa se alature grupului de temerari care vor urca pe Kili in intervalul 1-15 octombrie, sunt rugati sa ne contacteze pe Peter sau pe mine.
Adresele de mail la care puteti face asta:
andreea@focuspeinima.ro
peter.schmidts@1001adventures.ro
Mai multe detalii practice veti gasi aici.
Comentarii