Maine Vladi implineste 3 ani. Uneori, mergem alene prin parcuri in urma lui, il privim, ii auzim rasul, ne bucuram de descoperirile lui si eu (ma) intreb: realizezi ca avem un copil? Ca pustiul care alearga zglobiu pe alee e al nostru? Sotul meu pare perfect acomodat cu rolul asta, de tata...eu mereu ma ciupesc de mana, desi eu l-am purtat in mine, i-am dat nastere si i-am simtit fiecare emotie.....Inca mi se pare un miracol, o minune, un privilegiu sa fim... trei reuniti sub acelasi nume si sub acelasi acoperis.
Lucioasa, bona lui Vladimir, i-a adus crini si carti de colorat. Am zambit vazand crinii...ieri am ezitat in fata unei florarii, am vrut sa imi cumpar un crin...
Bunicul meu ne-a adus crini la spital, mamei si mie (sic!), ca sa salute venirea mea pe lume, acum 36 de ani, pe 27 iunie. Ba chiar i-a sugerat mamei, entuziasmat, cat de frumos ar fi sa ma cheme Crina! Crina Dragomir! Si mama a replicat siderata: este atat de urata! Este neagra, paroasa si mica ca o vanata uscata, uitata in piata! Cum sa ii spunem Crina?! O sa rada lumea de noi! N-ai vazut-o inca....Venisem pe lume la cativa ani dupa Dan, fratele meu, blond, cretulin, durduliu, cu ochi verzi limpezi....Eu aveam jumatate din greutatea lui (la fel si azi), eram mica si neagra si mama mi-a marturisit ca nu mai credea ca ies vreodata la lumina! Probabil ca dupa ce m-a vazut, a fost si bunicul de acord ca nu e un nume bun :-)). N-a mai insistat.
Aseara, relaxare si povesti la terasa Carturesti Verona. Sega emotionat, Andreea Raicu radiind bunatate si gratie, hohotele de ras ale tipului din fata mea pe care l-am rugat sa faca poze, pe motiv ca eu prind in imagine si umerii lui. Dupa ce a fotografiat pentru mine, i-am marturisit ca, de fapt, nu vroiam sa fiu vazuta facand poze cu telefonul, nu sunt genul ala! A inceput sa rada in hohote si atunci mi-am dorit sa ii pot spune si alte tampenii haioase, doar sa mai rada asa. Am o parte de clovn in mine, incepe sa imi fie clar. Se activeaza si in sala de curs, ador sa fac oamenii sa rada :-)
Am cumparat o carte si am obtinut un autograf de la Sega pentru un prieten din Satu Mare. Am sunat curierul, va veni acum, in dimineata asta...Ma bucur mult ca am facut asta. Luni dimineata, o va deschide si va citi: Namaste, Ovidiu!
Dupa o ora, m-am smuls greu din gradina minunata, in aerul careia pluteau arome de betisoare de santal si de ceai masala si m-am mutat cativa metri mai sus pe strada, in alta gradina. Acolo, in mare forma, beau limonada rece si sporavoiau cu pofta cei care in octombrie isi iau inima in dinti pentru o intalnire cu maretul Kilimanjaro (bine, unii cu irezistibilul Zanzibar).
La plecare, o fata efervescenta ca sampania mi-a strigat: fii atenta la semne! Am dat din mana a lehamite, zambind: primesc atatea semne pe care nu le inteleg, ca parca as lasa-o mai usor cu asta...Si ea insista: fii atenta la semne. Poate se referea la semne de circulatie? Pentru ca pe drum spre casa nu m-am incadrat corect si a trebui sa imi continui drumul si sa fac un mic ocol pe o strada pustie complet, fara niciun felinar. Mi se parea ca nici farurile nu reusesc sa strapunga bezna. Citandu-l pe Sega, am murmurat: iata si petecul meu de intuneric, care imi inghitea tacut fiinta si masina deopotriva. Portiunea aia de drum a fost stranie, parca am fost in alta dimensiune.
Semnele se incapataneaza totusi sa apara in calea mea. Mai devreme putin cautam un plic in care sa expediez cartea lui Ovidiu si, in loc de plic, gasesc in sertarul cu hartii (asa ii zic eu) un mesaj care mi-a luminat demult viata. La terminarea liceului, una dintre cele mai iubite profesoare, Ligia Rezeanu, ne-a pregatit fiecaruia dintre noi un ravas inchis cu sigiliu ceruit, in care a scris:
La inceput a fost Cuvantul....
Caci ce s-ar fi facut stirpea noastra lipsita de grai?...
Si, pentru ca Darul acesta sa nu fie irosit in zadar, Parintele tuturor vazutelor si nevazutelor asculta cu bunavointa glasul nostru.
Nu uitati:
" Toate lucrurile sunt cu putinta celui care crede. Cereti si vi se va da. cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide. Fiindca oricine cere, capata, oricine cauta, gaseste si celui care bate, i se va deschide" (Luca, 8/9-10)
In prag de viata noua, va doresc sa stiti ceea ce va trebuie, sa stiti sa cereti si, fiti, siguri, veti primi ceea ce va doriti!
Au trecut atatia ani de cand am terminat liceul. Atatia ani de cand n-am mai deschis mesajul acesta. M-am mutat de atatea ori, am schimbat trei orase si multe case...cum a ajuns hartia asta, patata de ceara si usor ingalbenita de trecerea timpului, deasupra tuturor actelor pe care le tinem in sertarul acela? Sunt oare in prag de viata noua si aveam nevoie de o reamintire? Ma trage de maneca din nevazut Ligia? Ea nu mai este printre noi...sau este, mai mult ca niciodata.
Marturisesc, am un vis, care acum pare imposibil. Am facut tot ce am stiut si putut eu sa fac ca sa il aduc aproape de implinire ...insa nu m-am rugat pentru el...Nu stiu de ce, niciodata nu am facut asta.
Imi vine acum in minte un mail al unei prietene, un mesaj scris fara ca ea sa stie ca ziua aceea debutase pentru mine cu vesti proaste, insa simtise asta cumva...Imi scria ca este alaturi de mine cu gandul, ca ma imbratiseaza si ma ruga sa nu uit ca multe inimi se roaga pentru mine! Am vazut mesajul a doua zi, dupa ce iesisem din vartejul unei zile grele. Multe inimi se roaga pentru mine....recunostinta si emotie si bucurie si plecaciune in fata acestor inimi nestiute...Inima mea vi se va alatura in rugaciune!
Namaste!
Lucioasa, bona lui Vladimir, i-a adus crini si carti de colorat. Am zambit vazand crinii...ieri am ezitat in fata unei florarii, am vrut sa imi cumpar un crin...
Bunicul meu ne-a adus crini la spital, mamei si mie (sic!), ca sa salute venirea mea pe lume, acum 36 de ani, pe 27 iunie. Ba chiar i-a sugerat mamei, entuziasmat, cat de frumos ar fi sa ma cheme Crina! Crina Dragomir! Si mama a replicat siderata: este atat de urata! Este neagra, paroasa si mica ca o vanata uscata, uitata in piata! Cum sa ii spunem Crina?! O sa rada lumea de noi! N-ai vazut-o inca....Venisem pe lume la cativa ani dupa Dan, fratele meu, blond, cretulin, durduliu, cu ochi verzi limpezi....Eu aveam jumatate din greutatea lui (la fel si azi), eram mica si neagra si mama mi-a marturisit ca nu mai credea ca ies vreodata la lumina! Probabil ca dupa ce m-a vazut, a fost si bunicul de acord ca nu e un nume bun :-)). N-a mai insistat.
Aseara, relaxare si povesti la terasa Carturesti Verona. Sega emotionat, Andreea Raicu radiind bunatate si gratie, hohotele de ras ale tipului din fata mea pe care l-am rugat sa faca poze, pe motiv ca eu prind in imagine si umerii lui. Dupa ce a fotografiat pentru mine, i-am marturisit ca, de fapt, nu vroiam sa fiu vazuta facand poze cu telefonul, nu sunt genul ala! A inceput sa rada in hohote si atunci mi-am dorit sa ii pot spune si alte tampenii haioase, doar sa mai rada asa. Am o parte de clovn in mine, incepe sa imi fie clar. Se activeaza si in sala de curs, ador sa fac oamenii sa rada :-)
Am cumparat o carte si am obtinut un autograf de la Sega pentru un prieten din Satu Mare. Am sunat curierul, va veni acum, in dimineata asta...Ma bucur mult ca am facut asta. Luni dimineata, o va deschide si va citi: Namaste, Ovidiu!
Dupa o ora, m-am smuls greu din gradina minunata, in aerul careia pluteau arome de betisoare de santal si de ceai masala si m-am mutat cativa metri mai sus pe strada, in alta gradina. Acolo, in mare forma, beau limonada rece si sporavoiau cu pofta cei care in octombrie isi iau inima in dinti pentru o intalnire cu maretul Kilimanjaro (bine, unii cu irezistibilul Zanzibar).
La plecare, o fata efervescenta ca sampania mi-a strigat: fii atenta la semne! Am dat din mana a lehamite, zambind: primesc atatea semne pe care nu le inteleg, ca parca as lasa-o mai usor cu asta...Si ea insista: fii atenta la semne. Poate se referea la semne de circulatie? Pentru ca pe drum spre casa nu m-am incadrat corect si a trebui sa imi continui drumul si sa fac un mic ocol pe o strada pustie complet, fara niciun felinar. Mi se parea ca nici farurile nu reusesc sa strapunga bezna. Citandu-l pe Sega, am murmurat: iata si petecul meu de intuneric, care imi inghitea tacut fiinta si masina deopotriva. Portiunea aia de drum a fost stranie, parca am fost in alta dimensiune.
Semnele se incapataneaza totusi sa apara in calea mea. Mai devreme putin cautam un plic in care sa expediez cartea lui Ovidiu si, in loc de plic, gasesc in sertarul cu hartii (asa ii zic eu) un mesaj care mi-a luminat demult viata. La terminarea liceului, una dintre cele mai iubite profesoare, Ligia Rezeanu, ne-a pregatit fiecaruia dintre noi un ravas inchis cu sigiliu ceruit, in care a scris:
La inceput a fost Cuvantul....
Caci ce s-ar fi facut stirpea noastra lipsita de grai?...
Si, pentru ca Darul acesta sa nu fie irosit in zadar, Parintele tuturor vazutelor si nevazutelor asculta cu bunavointa glasul nostru.
Nu uitati:
" Toate lucrurile sunt cu putinta celui care crede. Cereti si vi se va da. cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide. Fiindca oricine cere, capata, oricine cauta, gaseste si celui care bate, i se va deschide" (Luca, 8/9-10)
In prag de viata noua, va doresc sa stiti ceea ce va trebuie, sa stiti sa cereti si, fiti, siguri, veti primi ceea ce va doriti!
Au trecut atatia ani de cand am terminat liceul. Atatia ani de cand n-am mai deschis mesajul acesta. M-am mutat de atatea ori, am schimbat trei orase si multe case...cum a ajuns hartia asta, patata de ceara si usor ingalbenita de trecerea timpului, deasupra tuturor actelor pe care le tinem in sertarul acela? Sunt oare in prag de viata noua si aveam nevoie de o reamintire? Ma trage de maneca din nevazut Ligia? Ea nu mai este printre noi...sau este, mai mult ca niciodata.
Marturisesc, am un vis, care acum pare imposibil. Am facut tot ce am stiut si putut eu sa fac ca sa il aduc aproape de implinire ...insa nu m-am rugat pentru el...Nu stiu de ce, niciodata nu am facut asta.
Imi vine acum in minte un mail al unei prietene, un mesaj scris fara ca ea sa stie ca ziua aceea debutase pentru mine cu vesti proaste, insa simtise asta cumva...Imi scria ca este alaturi de mine cu gandul, ca ma imbratiseaza si ma ruga sa nu uit ca multe inimi se roaga pentru mine! Am vazut mesajul a doua zi, dupa ce iesisem din vartejul unei zile grele. Multe inimi se roaga pentru mine....recunostinta si emotie si bucurie si plecaciune in fata acestor inimi nestiute...Inima mea vi se va alatura in rugaciune!
Namaste!
Comentarii