Cate putin din fiecare, zilnic

Articol publicat si pe business-edu.

Martin Seligman mărturisește despre el în cartea sa „Fericirea autentică” (Ed. Humanitas) fie că și-a petrecut ultimii 50 de ani fiind ursuz –„petrecusem cinzeci de ani cu un suflet mohorât, iar în ultimii zece el devenise din ce în ce mai întunecat, în ciuda strălucirii din jurul meu” (pag. 55), fie că s-a văzut nevoit să se trateze cu „propriul medicament”, adică tehnicile descrise în cartea „Optimismul se învață” (Ed Humanitas) si constată că acestea funcționează (pag. 50). Tot domnul Seligman mărturisește că el nu este un optimist din fire, ba chiar că „numai un pesimist poate scrie cărți serioase și raționale despre optimism.”

Nu mă încadrez chiar în descrierea pesimiștilor făcută de psihologul Martin Seligman (capitolul 6 din cartea Fericirea autentică), însă nici nu debordez de optimism si fericire. Citesc adesea uimire (și un pic de delicioasă confuzie) pe chipurile participanților la workshopul “Cum să gândesc pozitiv” atunci când mărturisesc că nu sunt un om pozitiv de la natură. Dacă eram, ce rost mai avea să caut cu atâta determinare soluții? Ce rost mai avea să stau acolo în fața lor, cu scopul de a le transmite „se poate, eu fac asta ori de cîte ori am nevoie și functionează!” ? Sfântului Francisc de Asissi îi sunt atribuite cuvintele: “ Nu are rost să umbli ca să propovăduiești, dacă umbletul nu este propovăduire”.

Optimism si fericire....de fapt, acestea mi se par atât de fragile și de greu de menținut, încât, paralel cu trainingurile clasice, am început, cu ani în urma, să caut răspunsuri concrete la întrebarea CUM să gândesc pozitiv. De ce, știam-mă simt mai bine, sunt mai motivată, mai luminoasă, mai plăcută și iau lucrurile mai ușor. Vocea sabotorului intern, maestru în derulat scenarii negative, scade in intensitate, astfel încât pot să o ignor. Am mai multă energie și oamenii mă apreciază ca fiind o prezență pozitivă, genul de persoană pe care ai lua-o acasă, dupa cum îmi mărturisesc uneori cursanții. Viața este mai colorată și mai interesantă. Ani de zile, în paralel cu munca mea de trainer corporatist, am devorat toată literatura de specialitate, căutând răspunsuri. În mare parte, am găsit sfaturi de cum îmi pot consolida relația cu Dumnezeu, de la care să aștept salvarea în clipele grele. Nimic de zis, este dovedit că persoanele credincioase duc o viață interioară mai bogată și par mai senine, ghidate de speranță. Eu însă doream să găsesc câteva tehnici practice, pe care să le poată aplica oricine. Nu (numai) post-it-uri cu mantre si afirmatii pozitive și rugaciuni peste rugăciuni. Nu contest valoare de neprețuit a acestor lucruri, ele vorbesc inimii, eu însă doream tehnici pe care și mintea să le accepte, să le considere utile și să fie ușor de aplicat în practică. Tehnici pe care să le pot prezenta, fără teama de ridicol, celor obisnuiți cu rigorile din  mediul de business.

Un răspuns la întrebarea CUM pot gândi pozitiv, este să avem grijă ca zilnic să trăim sau să rememorăm mental cele zece emoții clasificate ca fiind pozitive.

Preferata mea este recunoștința. Mai mereu îmi vin în minte motive pentru care să manifest recunoștință. Și atunci zâmbetul dăinuie pe chip, privirea este curată și luminoasă. Sabotorul este redus la tăcere, căci lista motivelor de recunoștință zilnice este mai lungă și mai consistentă decît lista dezastrelor (potențiale, nu reale, e bine de menționat!).

Așa că, încercați fără teamă, funcționează. Zilnic, gustați câte puțin din fiecare emoție. Sau retrăiți-le în minte. Creierul nostru nu deosebește realitatea de imaginație.

Pentru restul răspunsurilor la întrebarea CUM să gândesc pozitiv, cât și pentru o infuzie cu bună dispoziție și energie, vă invit la workshop. Durează patru ore și îți furnizează câteva răspunsuri verificate și validate de-a lungul timpului de sute de oameni. Printre care și Martin Seligman, cel mai cunoscut reprezentat al Psihologiei pozitive.