jurnal

Luni. O zi lunga, cu soare si vant, nelinistitoare. O zi cu siruri chinuitoare de intrebari fara raspuns. 
O zi a carei liniste nu stiu daca imi prelungeste sau imi scurteaza viata. 

Omul e un mare fazan pe lume....o carte semnata Herta Muller. Mi-a cumparat-o Bogdan de curand. Nu i-am gustat atmosfera. Am ramas cu Windish insa in cap...Poate lucrurile sunt chiar simple, le complicam noi. Ne pricepem sa ne ingrozim singuri. 

Bunicii mele ii era cel mai frica de faptul ca intr-o zi ar putea sa isi piarda mintile. Dupa golul pe care l-am simtit ieri in mine si dupa eforturile de azi de a recupera fragmente din lumea mea ....am descoperit si ce m-ar putea lovi naprasnic, in inima fiintei mele: sa ma deconectez de la lumea mea interioara. Am simtit, poate pentru prima data, gustul vidului interior. Panica. Gol. Nimic de care sa te agati. Universul haotic si aparent ostil. Nimic care sa te ajute, de care sa te agati. Desertul traversat de un gand-intrebare-oare asa traiesc zi de zi unii oameni? Compasiune. Disperare la gandul ca as putea trai sentimentul de gol mereu, zi de zi. Probabil m-as droga sa scap de el. Nu stiu. Sau as munci pana la epuizare, mi-as cumpara televizor in fiecare camera, as incerca sa astup gaura neagra din mine.

Lumea mea interioara, atat de colorata, de vie parea pierduta ieri...Fara motiv. Masina noastra inghitea ieri kilometri pe autostrada, vidul inghitea si estompa bucati mari din lumea mea interioara. Fragmente pe care le recuperez greu azi. Bate vantul si ma nedumereste. As vrea sa imi spuna cineva ca sunt in nu stiu ce proces de reconfigurare interioara. Ca e normal sa iti mai pierzi uneori reperele daca nu esti prea atent. Ca e doar un avertisment, sa nu ma invat prea mult cu binele. Ca oricum ai da-o, sunt o rasfatata a sortii. M-am mai linistit de-abia dupa ce mi-am cumparat de la o benzinarie cateva reviste NG si ciocolata neagra. Si inghetata, ca sa fiu total sincera. M-am inarmat. M-am tinut cu putere de marginile lumii mele care se clatina sub asaltul unor valuri tacute de emotii nerostite.

Vladi la bunici. Experimenteaza. Creste. Se hraneste cu iubirea tuturor si creste frumos si cuminte. Mintea intelege. Inima...bate nelinistita, insingurata, dezechilibrata. Dintr-o data, nimic din ce vroiam sa fac cat este el plecat, nu mai pare important. Asa ca nu fac. Nu ma duc. Nu ies. Niciun plan, oricat de atragator parea el, nu mai are putere asupra mea. Azi e o zi in care imi repet mereu ca sunt in flux. Curg cu viata. Imi repet pana o sa si simt. Maine o sa ma simt infinit mai bine, stiu deja. Puzzle -ul meu interior se reface, se regenereaza. Miercuri Vladi va fi acasa, iar eu am o intalnire importanta. Cu niste femei speciale pe care le admir din toata inima. 

Zile si zile....



Comentarii

Anonim a spus…
,,Cred, Doamne. Ajuta neceredintei mele."
Asta am invatat sa-mi spun cand ajung nicaieri. O respiratie adanca, o rugaciune, o respiratie...si tot asa pana cand ajung in Prezent, Momentul Prezent.

Odetta
Anonim a spus…
Andreea, nu inteleg cum poti sa pierzi lumea interioara... nu e posibil asa ceva... iar daca ti s-a intamplat, e un mare semnal de alarma...
Pe curand, poate!
Andreea a spus…
Stii cand restartezi computerul cum dispar iconitele brusc, lasand ecranul gol? Sau cand scoti dopul la cada si ea se goleste rapid? Nici folderele tale, nici apa nu au disparut de tot...Cam senzatia asta am trait-o eu. L-am lasat pe Vladi la bunici si pe autostrada m-am simtit brusc goala, doar o carcasa, nu ma puteam agata de nimic...nu aveam nimic de facut. Trebuie sa stii ca noi am stat fara Vladimir,d e cand s-a nascut, cam 4-5 zile in total...
Bine, autostrada Bucuresti-Pitesti intotdeauna a avut un efect cumplit asupra mea, ma seaca, ma face sa ma simt vuknerabila descoperita. Eu nu sunt om de campie..Asa ca....in masina fara Vladimir, plus efectul drumului....au facut ca tot ce ma intereseaza pe mine si ma preocupa in mod constant, sa dispara, sa se estompeze mai bine zis. Starea asta a durat si luni, cand as fi avut diverse de rezolvat, insa nu am putut sa ies din casa...am citit de dimineata pana seara vol 3 din Hunger Games!