Maica Tereza, ale carei cuvinte ma inspira adesea si la care apelez uneori sa imi mangaie sufletul, spunea atat de frumos: "daca nu poti sa hranesti o suta de oameni, hraneste unul singur". Si tot ea spunea si eu zambesc ori de cate ori imi amintesc cuvintele acestea: "stiu ca Dumnezeu nu-mi va da nimic cu care sa nu ma pot descurca. Mi-as dori doar sa nu aiba atata incredere in mine!"
Si in mine pare sa aiba incredere Dumnezeu, pentru ca trimite catre mine oameni cu ochi limpezi, curati, oameni simpli, oameni care, din nefericire, poarta cu ei bagaje grele de griji si lipsuri. Si nu unul, ci din ce in ce mai multi.
Fetita care am fost nu a pierit...nu pot sa uit cum visam cu ochii deschisi in copilarie ca am inelul Arabellei si ca fac minuni cu el...Vedeam o mama nervoasa, tragand un copil dupa ea-ma opream, inchideam ochii si imi roteam pe deget inelul imaginar, dorindu-mi din toata inima sa linistesc copilul si sa umplu inima mamei de iubire. Vedeam trei-patru barbati impingand o Dacie ...ma opream pe trotuar, inchideam ochii, roteam inelul si sopteam in mine: sa porneasca acum, sa porneasca acum..Si pornea...Si inima mea pornea si ea sa bata repede, repede, fericita. Inca mai ma trezesc, coplesita de povestile unor oameni care au lipsit cand s-a impartit norocul, ca visez sa am inelul acela magic...
Nu il am si el nici nu exista, magia este in noi, in inimile noastre. Respir adanc si imi spun: ok, fa tot ce poti sa faci. TOT CE POT EU SA FAC. Pot multe.
Am indrazneala. Indrazneala de a cere ajutor atunci cand sunt depasita si asta fac si acum.
Am nevoie de multi dintre voi. Am nevoie sa oferiti din munca voastra, din talentele voastre unor oameni care au nevoie de ceea ce aveti voi de oferit, insa nu va pot rasplati baneste. Cu un multumesc curat, da. Cu o lumanare aprinsa la biserica, da. Cu o imbratisare, da. Nu au insa bani si asta este ceea ce vreau sa va rog: acordati-le ajutorul vostru pro bono.
In acest moment, sunt in cautare de:
- medic ginecolog care sa acorde una doua consultatii gratuit
- coach, care sa lucreze macar o data pe luna cu persoane cu convingeri puternice limitative
- frizer/coafeza/manichiurista/pediuchirista, care sa aiba bunatatea de a rasfata cand si cand femei pentru care vizita la un salon este un vis
- persoane care au de donat haine si incaltaminte de iarna in stare buna (fara pete sau rupte), in special pentru femei si copii. Jucarii, de asemenea.
- persoane care pot oferi/cumpara medicamente de uz general-de genul vitamine, aspirina etc.
- avocat specialist in divorturi si partaj (din Brasov), care sa ia un caz nu foarte complicat, insa cu incarcatura emotionala mare, in Brasov, pro bono.
- consilier adolescenti
- psihoterapeuti
- traineri, care sa ofere la cursurile/atelierele lor un loc gratuit.
Scrieti-mi va rog pe andreea@focuspeinima.ro. Daca mai sunt si alti cititori care pot si vor sa ofere din serviciile lor gratuit, cel putin o data pe luna, ii rog sa imi scrie de asemenea. Daca doriti in schimb sa va promovez munca/produsele/serviciile pe blog, o fac cu draga inima. Daca doriti ca ajutorul vostru sa fie secretul nostru, atunci asa va fi.
Va multumesc din suflet. Impreuna putem face mai multe minuni decat facea Arabella cu inelul ei....
Comentarii