Zilele imi trec ca un vis, unul din care dimineata, la trezire, nu iti mai amintesti mare lucru....poate cate o frantura, o sclipire, ceva fara vreun sens special. Cand ma uit in urma, nu pot reconstitui in amanunt alcatuirea unei zile, doar mici lucruri care cumva au fost luminate de atentia mea alfel.
Poate zambesc amintindu-mi cat de somn mi se facuse alaltaieri la amiaza si bucuria pisiceasca cu care m-am cuibarit la caldura, simtind patul sub mine, linistea din casa, bucuria gandului ca am voie sa fac asta, ca imi permit sa fac asta....sa dorm, daca asta vreau....cana cu buline colorate, plina cu ceai de ghimbir si lamaie, pe care il beau cu putina teama, caci ghimbirul aduce foc in interior, ori eu sunt toata foc, cate un sarut pe care minunea de copil mi-l ofera cand ma astept mai putin...aseara m-a sarutat pe crestet si apoi s-a asezat langa mine pe covorasul din fata bibliotecii, sa citim amandoi....fulgii mari de zapada care ne-au acoperit masina cat noi am facut cumparaturi....bilele rotunde si parfumate din curmale dulci, migdale crocante, suc de portocale pe care le-a rostogolit Vladimir cu infinita atentie prin nuca de cocos, "nu pot", pe care minunea de copil il pronunta in cel mai original mod cu putinta, in asa fel incat numai mama si tata lui inteleg ce spune el....astfel de momente care raman peste zi, asa cum cate un taciune mai sticleste inca in intuneric mult dupa ce focul s-a stins...Nu stiu ce va urma, nu stiu ce va fi, simt doar ca sunt acolo unde trebuie sa fiu, ca nu am nimic important de facut...exceptand visatul cu ochii deschisi, nimic care sa ma ingrijoreze pana peste poate...nimic care imi tulbure linistea si bucuria. Pot iscodi dupa griji, le-as putea tine cu incapatanare in fata ochilor, intunecandu-mi zilele albe si curate...dar la ce bun? Le voi rezolva cand va veni vremea lor...
Candva, demult, am avut o vara similara. Fara griji, cu multa libertate, cu zile lungi, mirosind a brad si a ploaie (ploua usor aproape zilnic dupa amiezele), cu dimineti in care beam doar o cafea cu lapte si apoi hoinaream pana cand mi se facea foame, cu pranzurile frugale care constau in masline negre, catifelate, paine neagra si ridichii rosii, cu dupa amieze in care urmaream jocul de baschet al prietenilor mei pe terenul de sub Tampa....cu boabe de struguri negri sau cirese carnoase in brate, ciugulind lenes si inspirand cu nesat aerul curat...
O vara si o iarna in care mi-am dat voie sa fiu, nu sa fac.
Primavara si toamna ma prind mereu efervescenta, in toiul proiectelor, al planurilor...insa cine stie?
Pe undeva, in interior, sunt pregatita si pentru alte anotimpuri lenese, fara griji.
Poate zambesc amintindu-mi cat de somn mi se facuse alaltaieri la amiaza si bucuria pisiceasca cu care m-am cuibarit la caldura, simtind patul sub mine, linistea din casa, bucuria gandului ca am voie sa fac asta, ca imi permit sa fac asta....sa dorm, daca asta vreau....cana cu buline colorate, plina cu ceai de ghimbir si lamaie, pe care il beau cu putina teama, caci ghimbirul aduce foc in interior, ori eu sunt toata foc, cate un sarut pe care minunea de copil mi-l ofera cand ma astept mai putin...aseara m-a sarutat pe crestet si apoi s-a asezat langa mine pe covorasul din fata bibliotecii, sa citim amandoi....fulgii mari de zapada care ne-au acoperit masina cat noi am facut cumparaturi....bilele rotunde si parfumate din curmale dulci, migdale crocante, suc de portocale pe care le-a rostogolit Vladimir cu infinita atentie prin nuca de cocos, "nu pot", pe care minunea de copil il pronunta in cel mai original mod cu putinta, in asa fel incat numai mama si tata lui inteleg ce spune el....astfel de momente care raman peste zi, asa cum cate un taciune mai sticleste inca in intuneric mult dupa ce focul s-a stins...Nu stiu ce va urma, nu stiu ce va fi, simt doar ca sunt acolo unde trebuie sa fiu, ca nu am nimic important de facut...exceptand visatul cu ochii deschisi, nimic care sa ma ingrijoreze pana peste poate...nimic care imi tulbure linistea si bucuria. Pot iscodi dupa griji, le-as putea tine cu incapatanare in fata ochilor, intunecandu-mi zilele albe si curate...dar la ce bun? Le voi rezolva cand va veni vremea lor...
Candva, demult, am avut o vara similara. Fara griji, cu multa libertate, cu zile lungi, mirosind a brad si a ploaie (ploua usor aproape zilnic dupa amiezele), cu dimineti in care beam doar o cafea cu lapte si apoi hoinaream pana cand mi se facea foame, cu pranzurile frugale care constau in masline negre, catifelate, paine neagra si ridichii rosii, cu dupa amieze in care urmaream jocul de baschet al prietenilor mei pe terenul de sub Tampa....cu boabe de struguri negri sau cirese carnoase in brate, ciugulind lenes si inspirand cu nesat aerul curat...
O vara si o iarna in care mi-am dat voie sa fiu, nu sa fac.
Primavara si toamna ma prind mereu efervescenta, in toiul proiectelor, al planurilor...insa cine stie?
Pe undeva, in interior, sunt pregatita si pentru alte anotimpuri lenese, fara griji.
Comentarii