"Draga fata, draga baiatule,
in burta mea esti nervi si muschi in retele. Incepi sa ai oase si muguri de dinti. Pleopite stravezii si picioruse gata de fuga. Ai patruzeci de grame, esti cat un mar dat in copt.
Copilul poate deschide gura, poate misca limba si buzele, inghite lichid amniotic, isi misca extremitatile, deschide si inchide pumnii, poate sughita...." (extras din cartea Cerul din burta, de Ioana Nicolaie).
Incepe sa se vada burtica. Stiu ca sambata nu se vedea, mi-ati spus-o toti cei care ati fost la workshop si parca si mai tare v-ati mirat de obrajii mei cuminti, care nu s-au rotunjit asa cum s-a intamplat la prima sarcina. Acum insa burtica se vede. Recunosc, mi-e tare frica de multele kilograme care vor veni navalnic, cate o jumatate pe saptamana de acum incolo, daca nu chiar unul...nu mai verific sa vad cum e. Vene uterine fragile, sa avem grija sa nu luam multe kilograme, altfel, la primele contractii intri in sala si gata, imi spune doctorita-ingereasa (arata ca un inger, cu ochii ei albastri si haloul de lumina si caldura). Pai nu asa, eu vreau sa parcurg tot drumul, tot, tot, pana pe 3 august. 3 august e borna mea, ziua in care probabil voi fi pe dinauntru un cockteil molotov, voi face fata greu asaltului unei noi iubiri si voi gasi poate greu loc vechilor obiceiuri si pasiuni. Inca nu am raspunsuri practice la intrebarea cum voi fi eu mama pentru doi copii, cand cu unul ma descurc greu! Sunt o fiinta solitara, egoista, macinata de ganduri si probleme, ma rup greu de ale mele ca sa gatesc, sa spal, sa calc. Nu am uitat nici acum nelinistile cumplite dinainte de inceperea diversificarii alimentatiei la Vladi. Nu mai gatisem, nici macar oale nu aveam, am primit cadou de casa noua un set complet care a ramas neatins pana aproape curiozitatea lui Vladi m-a impins de la spate-sa vedem ce gusturi noi, ce ii place, ce nu. Cate carti am citit, cate meniuri am parcurs, cat am studiat pe net si cate retete am facut tinand laptopul la loc de cinste pe blat, sa nu cumva sa gresesc. Cu ce amestec de teama, fascinatie si bucurie am amestecat in oale, minunandu-ma de cate poti crea in bucataria ta, eu care comandam mancare acasa si care in frigider si in casa aveam niste iaurt, ceva branzeturi, fructe, cereale si noodles instant, la plic....Prima supa, primul tort, primele bucate la cuptor. Toate amintirile acestea sunt proaspete la mine, nu au mai mult de doi-trei ani. Primele clatite, de curand. Primele sarmale, in decembrie anul trecut. Exista in mine un filon de talent neexploatat pana acum? Asa pare. Poate vine la pachet, inclus in adn-ul feminin?
Nu te-ai schimbat deloc, se mira oamenii cu care ma intalnesc si eu fac ochii mari pe dinauntru. Poate cercul e rotund cu adevarat, poate m-am schimbat cu asemenea viteza si atat de dramatic, incat nimeni nu m-a putut urmari cu privirea, am descris un cerc perfect si m-am intors in punctul de plecare. Doar eu stiu drumul, am amintiri cu toate cele care nu vor mai fi la fel in mine vreodata. Pana si respiratia mi s-a schimbat, cu urechile pandesc bataile altei inimi care bate in mine, pana si somnul mi s-a schimbat, mersul, tot. Eman blandete si caldura, e normal cata vreme am termostatul la purtator si pantecul sub atenta supraveghere a ingerilor. Nu mai simt frigul, merg relaxata printre fulgii de nea, cu grija doar sa nu cad, sa nu zgaltai coconul care se largeste de la o zi la alta, pentru ca mica faptura sa se simta bine acolo. "Caci nu-s mai mult de o casa in mers" (Ioana Nicolaie)
in burta mea esti nervi si muschi in retele. Incepi sa ai oase si muguri de dinti. Pleopite stravezii si picioruse gata de fuga. Ai patruzeci de grame, esti cat un mar dat in copt.
Copilul poate deschide gura, poate misca limba si buzele, inghite lichid amniotic, isi misca extremitatile, deschide si inchide pumnii, poate sughita...." (extras din cartea Cerul din burta, de Ioana Nicolaie).
Incepe sa se vada burtica. Stiu ca sambata nu se vedea, mi-ati spus-o toti cei care ati fost la workshop si parca si mai tare v-ati mirat de obrajii mei cuminti, care nu s-au rotunjit asa cum s-a intamplat la prima sarcina. Acum insa burtica se vede. Recunosc, mi-e tare frica de multele kilograme care vor veni navalnic, cate o jumatate pe saptamana de acum incolo, daca nu chiar unul...nu mai verific sa vad cum e. Vene uterine fragile, sa avem grija sa nu luam multe kilograme, altfel, la primele contractii intri in sala si gata, imi spune doctorita-ingereasa (arata ca un inger, cu ochii ei albastri si haloul de lumina si caldura). Pai nu asa, eu vreau sa parcurg tot drumul, tot, tot, pana pe 3 august. 3 august e borna mea, ziua in care probabil voi fi pe dinauntru un cockteil molotov, voi face fata greu asaltului unei noi iubiri si voi gasi poate greu loc vechilor obiceiuri si pasiuni. Inca nu am raspunsuri practice la intrebarea cum voi fi eu mama pentru doi copii, cand cu unul ma descurc greu! Sunt o fiinta solitara, egoista, macinata de ganduri si probleme, ma rup greu de ale mele ca sa gatesc, sa spal, sa calc. Nu am uitat nici acum nelinistile cumplite dinainte de inceperea diversificarii alimentatiei la Vladi. Nu mai gatisem, nici macar oale nu aveam, am primit cadou de casa noua un set complet care a ramas neatins pana aproape curiozitatea lui Vladi m-a impins de la spate-sa vedem ce gusturi noi, ce ii place, ce nu. Cate carti am citit, cate meniuri am parcurs, cat am studiat pe net si cate retete am facut tinand laptopul la loc de cinste pe blat, sa nu cumva sa gresesc. Cu ce amestec de teama, fascinatie si bucurie am amestecat in oale, minunandu-ma de cate poti crea in bucataria ta, eu care comandam mancare acasa si care in frigider si in casa aveam niste iaurt, ceva branzeturi, fructe, cereale si noodles instant, la plic....Prima supa, primul tort, primele bucate la cuptor. Toate amintirile acestea sunt proaspete la mine, nu au mai mult de doi-trei ani. Primele clatite, de curand. Primele sarmale, in decembrie anul trecut. Exista in mine un filon de talent neexploatat pana acum? Asa pare. Poate vine la pachet, inclus in adn-ul feminin?
Nu te-ai schimbat deloc, se mira oamenii cu care ma intalnesc si eu fac ochii mari pe dinauntru. Poate cercul e rotund cu adevarat, poate m-am schimbat cu asemenea viteza si atat de dramatic, incat nimeni nu m-a putut urmari cu privirea, am descris un cerc perfect si m-am intors in punctul de plecare. Doar eu stiu drumul, am amintiri cu toate cele care nu vor mai fi la fel in mine vreodata. Pana si respiratia mi s-a schimbat, cu urechile pandesc bataile altei inimi care bate in mine, pana si somnul mi s-a schimbat, mersul, tot. Eman blandete si caldura, e normal cata vreme am termostatul la purtator si pantecul sub atenta supraveghere a ingerilor. Nu mai simt frigul, merg relaxata printre fulgii de nea, cu grija doar sa nu cad, sa nu zgaltai coconul care se largeste de la o zi la alta, pentru ca mica faptura sa se simta bine acolo. "Caci nu-s mai mult de o casa in mers" (Ioana Nicolaie)
Comentarii
Profita din plin!
Va pupam cu drag