Poveste pentru Maya

Draga Maya,

a iesit, spre uimirea mea, o poveste de dragoste. Rotunda, plina, cu gust de ciocolata amaruie. Preferata mea, oricum.
Sper sa iti placa. Eu m-am simtit bine scriind-o, am lasat sa curga imaginile...
Rog prietenii psihanalisti sa se abtina de la interpretari si analize, cu atat mai mult cu cat am senzatia ca  povestea este a Mayei, mai mult decat va fi a mea vreodata.
Voi scrie curand a doua poveste. Pana atunci, mai dati-mi de desirat gheme, se pare ca tocmai mi-am descoperit instincte sanatoase de mata jucausa.

A.

Ciocolata amaruie sta pe birou. Fereastra deschisa lasa vantul diminetii sa aduca vesti proaspete, iar firele desirate din covorul rosu asculta linistite trilurile vrednice ale gingaselor inaripate. Este dimineata devreme, de-abia 7. Stau inca in pat, patul tau din copilarie mi-ai spus, si incerc sa te ghicesc in obiectele din camera. Un covor rosu care se destrama, rad cand ma gandesc ce ar mai ramane din el daca as baga aici aspiratorul meu cel nou…, cateva tablete de ciocolata amaruie, sticla de apa minerala, laptopul tau Apple scanteind argintiu pe birou, carti vechi, de cand erai scolar, insa si cateva volume noi de arta, dulapul cu aer resemnat, batranesc plin cu camasile tale de cea mai buna calitate….vechi si nou amestecat, fara sa te prinzi unde este granita. La fel esti si tu, crud si tanar, cu o vitalitate intimidanta, chipes si elegant, insa atat de tributar valorilor din vechime, intelept ca un om care si-a trait viata si a apucat si sa reflecteze asupra ei, amestec de prospetime, inocenta si intelepciune, maturitate si responsabilitate.
O sa navalesti curand in camera aceasta veche si prietenoasa, o sa ma ciufulesti mai ceva ca vantul, apoi o sa iei loc pe scaunul de la birou, cu fereastra deschisa in spate si perdeaua falfaind ca o trena caraghioasa in jurul tau. Ma intreb daca ti-ar placea sa ma trezesc o data cu tine, in zorii zilei, sa alergam in tacere catre punctul din care rasare soarele, sa il salutam si apoi sa ne intoarcem, lasandu-l sa ne incalzeasca spatele transpirat….Ma intreb daca limpezimea fara egal iti vine, macar partial, si de la faptul ca alergi cu atata bucurie, cu atata dragoste, zi de zi. Indiferent de vreme, indiferent de situatie, nu stiu sa fi existat ceva care sa te faca sa renunti la a alerga catre zorii unei noi zile. Mi-ai spus candva ca demult, pe cand nu ne stiam, se intampla sa nu alergi, sa amani iesirea afara, sa pierzi momentul cand noaptea isi retrage pe furis faldurile, lasand lumina sa irumpa victorioasa si ca atunci aveai zile proaste, zile cand erai suparat pe tine, zile in care nu te intelegeai tu cu tine, cand dusul, ciocolata amaruie acompaniata de un pahar cu apa minerala-micul tau dejun-aveau gust sters, iritant. Ascult trilurile pasarilor si ma intreb daca si tu le auzi. Sau poate iti auzi doar inima puternica, batand cu hotarare in zidul pieptului.
Camera a capatat si mai multa lumina. Noul pare si mai nou, vechiul si mai vechi si mai statornic. Inca ma mira cum si-au gasit locul aici, fara sa zgarie retina, o multime de lucruri noi. Ce diferiti suntem! Eu sunt somnoroasa inca cateva ore dupa ce m-am trezit, pot sa stau mult si bine ciufulita, in aceeasi pozitie, fara sa simt nevoia sa sar din pat, sa imi perii parul sau, doamne fereste, sa alerg. Nu mi-e foame dimineata, insa fara o cafea mare cu lapte sunt complet pierduta, cana cu cafea este ancora mea in realitate, fierbinteala cafelei este cea care ma convinge ca sunt totusi treaza. De-abia pe la 11 simt ca mintea mi se dezmorteste, iese din hibernare si se misca. Uneori nici nu imi amintesc bine ce am facut sau ce am zis pana la ora aceea. Tu pana la 11 rezolvi lucruri care mie imi iau cateva zile. Te admir. Atat de diferiti si totusi impreuna. Barbatul care in cateva minute va mesteca tablete de ciocolata amaruie in fata mea are in el ceva strain, pare acelasi, insa vine de afara cu un ceva nou, care ma intimideaza, asa cum un profesor care vede mai multe decat spune te poate intimida in adolescenta. Ma privesti cu dragoste, insa o dragoste parinteasca cumva, departe de dragostea si tandretea in care ma invalui noapte de noapte. Iubesc modul in care ma iubesti. Suna asa, chick-lit, insa asa este. Nu stiu unde va duce relatia noastra, pe ce drumuri vom apuca la un moment dat fiecare dintre noi. Nici nu e cazul sa ma gandesc la asta. Oricum, pentru ora asta, gandesc deja prea mult. Ma bufneste rasul, chiar chicotesc si rad fericita cand inteleg ca deja ma schimb. E ca si cum....m-as limpezi din ce in ce mai mult, dimineata dupa dimineata. Am mai mult de o luna de cand imi petrec noptile si mare parte din zile aici, in camera ta. Iubesc camera asta la fel de mult ca si pe tine. Linistea si racoarea ei, ferestrele care dau spre gradina din spate, amestecul ei ravasitor de vechi si nou…aerul impregnat de dulceata iubirii noastre, lumina care se intalneste cu rosul covorului ponosit, insa curat…Casa mea este noua, stralucitor de noua, ai exclamat si ai ras prima data cand ai vazut-o, pare nelocuita. Pe cat de curata si noua este casa, pe atat de obosita si imbacsita ma simteam eu pe dinauntru. Aici simt ca las in urma straturi straturi, am parte de un exuviu interesant, la care nu sunt pregatita sa renunt. Pe zi ce trece simt cum bucuria imi umple celulele, le regenereaza, dand o noua directie vietii mele. Deja, iata, ma trezesc mult mai devreme decat am reusit vreodata in casa mea cea noua. Deja rad singura si te astept cu inima bulgare incandescent de iubire. Deja anticipez frematand intrarea ta vijelioasa in camera, te vad cum cauti cu o mana cicolata amaruie, cum o mesteci, in timp ce ma privesti cu o iubire in care nu mai gasesc nimic senzual, nu in primul strat, ci ceva parintesc, dragastos, invaluitor. Ma rog sa ramanem in povestea aceasta, sa nu dea nimeni pagina, nu inca. Sa am parte de multe dimineti in care sa ma trezesc in camera asta, cu fruntea racorita de aerul care intra pe fereastra deschisa. Sa astept cu inima bubuind de emotie intrarea ta in casa. Si sa nu fie mai mult de 7.30 ….si sa avem ziua intreaga la dispozitie….

Soaptele inimii culeg rugile din zori….ce vers este asta? mai apuc sa gandesc, uimita de aparitia unui gand ivit din senin, nimic din el nu imi pare familiar. Buzele tale sunt reci, in par ai stropi de apa-ploua afara?, insa trupul iti arde. Ma topesc…eu sunt ciocolata ta amaruie de azi….mai imi spun cu satisfactie. 



Comentarii

Bu-baMajiA a spus…
Draga Andreea, iti multumesc. Mi-a placut povestea. Ma bucur ca ti-a facut placere si tie. Spor la joaca, ghemul te asteapta in coltul cu pulbere aurie din Oniria. Pentru ca m-a captivat joaca ta, mi-am permis sa scriu si eu cateva randuri. Candva nu a fost momentul oportun pentru povesti (http://andreeadragomir.blogspot.de/2010/07/past-live.html, http://andreeadragomir.blogspot.de/2010/06/provocare.html) insa acum imi dau voie sa ma bucur de parerile, criticile, privirile altor persoane. Ca tot sunt prinsa in joc, iti mai fac si o marturisire: ceva din mine si-ar dori sa scrie o cartulie cu cateva povesti sau o singura poveste pentru copilasi si altceva din mine nu-mi da voie. O seara linistita iti doresc!