Diva la piata

Diva sunt eu. La piata dintre blocuri, in Drumul Taberei. Primesc atentia unei dive cand ies afara din casa. Ar trebui sa stau mai mult afara, ajuta la cresterea stimei de sine. Cele 31 de saptamani (foarte vizibile) in care ma aflu actioneaza ca o bagheta magica. Mi se da prioritate in trafic. Primesc cirese si capsuni spre degustare, dar nu una, doua, ci un pumn, sa imi fie de bine. Uneori iau produse fara sa le platesc. Mai treceti pe aici, stati linistita. Si daca nu, sa aveti nastere usoara! Ultima oara am plecat de la un chiosc cu apa plata si eugenii fara sa le fi platit....ei nu aveau POS, eu nu aveam cash. Eu vroiam sa renunt la produse, ei au insistat sa le iau. Veniti cand puteti, ei, asta-i buna! Imi cad cheile de la masina pe jos, imediat se apleaca cineva sa mi le dea. Si nu stiu cum se intampla, ori de cate ori am de carat plasele cu cumparaturile de la piata din garaj pana acasa, Lenuta, menajera imobilului, este in garaj si mi le ia din maini inainte sa apuc sa zic ceva. Si apoi ne pupa pe toti trei ca tare frumosi mai suntem si sa stim ca pentru noi a pus flori afara. Mi-a mai spus asta acum patru ani, dar n-am crezut-o. Acum nu mai imi incap in piele de mandrie. 
Primesc complimente. Azi l-am tras pe Vladi un pic mai aproape de mine, crezand ca o femeie nu are loc de noi si ea mi-a spus ca nu a vrut sa ma supere, ca ma admira! Ca sunt o mamica frumoasa cu un scump de mana si insarcinata din nou si ca suntem frumosi, de revista. Si eu zambeam fericita. Mi-e ca ma invat asa si ce o sa ma fac apoi cand mamica frumoasa si dodoloata care sunt acum se va transforma in muma padurii cu cearcane si draci ? Bine, nu e obligatoriu, insa nici zen total nu o sa fiu. Va trebui sa ies mai des din casa sa imi fac un mic stoc de resurse pozitive. Sa ma imprietenesc mai bine cu preferatii mei din piata. La plafar suntem ca acasa, oricum acolo Vladi e vedeta.
Cand burtica mea nu o sa mai ma scoata din randul lumii, ce o sa mai ma fac? Nu e chiar rau sa fii tratata ca o diva! Si ca sa nu va imaginati ca tronez numai pe roze, desi in cea mai mare parte a zilei asa stau lucrurile, sa stiti ca serile sunt grele. Tare grele. Gleznele divei devin dureroase, somnul intarzie sa apara, fetita din burtica se transforma in karate/turbo kid (cam de pe la 18 pana pe la 1 noaptea are activitati sportive). Uite asa diva se inmoaie si devine un muritor suferind care se uita iar si iar pe calendarul de pe telefon numarand saptamanile, zilele pana la marea eliberare/intalnire/indragosteala. 

Comentarii

Monica a spus…
Super tare, m-ai facut sa rad la final !
Andreea a spus…
Daa, serile sunt cam grele...e drept ca ziua nici nu am stare, eu nu stiu ce inseamna sa te menajezi sau sa stai locului...si seara platesc nota cu varf si indesat.

Pe de alta parte, ma simt tare recunoscatoare ca atrag asa val de simpatie pe afara-la piata, in magazine, in parcuri. Credeam ca toate femeile insarcinate au parte de asa ceva, insa se pare ca nu...Uite ce citeam la tiza mea, Andreea Retea, care asteapta tot o fetita.
http://www.andressa.ro/2013/05/jurnalul-pardon-jurnalul.html
Monica a spus…
Draga mea, tu esti speciala, tu emani in jurul tau multa energie pozitiva si uite rasplata - una binecuvantata ! Sa-ti fie bine pana la finalul sarcinii si nu numai !!!

Tocmai am citit ce-a scris cealalta Andreea, super, o mare figura si ea !
Andreea a spus…
Poate am si karma buna, insa nu pot sa nu ma gandesc la energia frumoasa si pura pe care o emana copiii mei...ei sunt atractorii principali :-)
Ana a spus…
Imi aduc aminte cu drag de aceea perioada :) Mai ales ca de la spate nu se vedea nimic si vedeam fetele oamenilor cand ma intorceam, ochi bulbucati brusc si gura cascata cand aparea burtoiul :))))
Andreea a spus…
:-))