Femeile care ma alcatuiesc



Candva, demult, femeile care ma alcatuiesc prinsesera curaj si se manifestau vadit. Nu era greu sa le vezi, sa le cunosti, sa le deosebesti. Erau mai multe, insa doar patru aveau suficienta forta, energie si interes sa se manifeste in viata de zi cu zi. 

Cel mai limpede le vedea, culmea, un barbat. Acelasi care imi desenase mintea pe o coala de hartie la nici o saptamana de cand ma cunoscuse. Acelasi care, din motive care inca imi scapa, ma hranea cu felii de grepfruit decojit in fiecare zi.  Avea si o preferata pe care o momea in fel si chip sa se manifeste. Si ca lucrurile sa fie oficiale, le daduse si nume.

Exista in mine, desigur, Andreea- era partea cea mai rationala, ochelarista, serioasa, ingrijorata vesnic de ceva sau ceva-uri. Andreea semna condica la munca, se imbraca cuminte, respecta regulile. Toate regulile. Nu era rea, doar ca usor plicticoasa. Prea scrupuloasa, prea rationala, prea lucida. 

Mai era si Ella, numita asa dupa cunoscutul personaj al lui Camil Petrescu. Ella flirta cu pasiune, era cocheta cochetelor, alegandu-si  tinutele cu grija cu care un mercenar isi alege accesoriile lunetei. Ella avea charisma, magnetism sexual, instinct de vanator, limba dulce si pleoapele sulemenite. Toti pantofii cu toc din casa erau ai Ellei, clar. Un temperament histrionic, cu siguranta, daca in umbra nu ar fi vegheat totusi Andreea. O femeie de lume, care bifa cu placere si voluptate concerte, intalniri, cafele dulci, cuceriri. 

Apoi preferata acestui om, Catinca. Femeia-copil. Inocenta, copilaroasa. Explozie de ras galgait. Spontana. Periculos de spontana. Afectuoasa in modul inocent al copilului. O atingere a Catincai era doar o atingere, pe cand o atingere a Ellei...Capricioasa. Irascibila. Jucausa si indolenta. Catinca musca degete si urechi, intocmai ca un copil. Arunca cu masline pe post de proiectile (ceva ce Andreea nu ar fi facut niciodata!), se imprietenea cu necunoscutii si facea aerul sa vibreze cu rasul si sporovaiala vesela. Catinca se tavalea la propriu pe jos cand era ranita. Cerea imperativ, uitand de bunul "te rog". Culmea e ca si obtinea. 
Amestec naucitor de femeie si copil. 

Se mai manifesta uneori si Kamala, numita asa dupa inteleptul personaj al lui Hesse. (Siddharta). Kamala era spirituala, profunda, continatoare, initiatoare. Vedea lucrurile in maretia si profunzimea lor, Kamala era femeie in toate sensurile. Cu misterele vietii de femeie bine tainuite. O iubita, insa nu una oarecare, de duzina. Ci una care te schimba, care ti se ofera stiind ca ea este ingredientul ultim in propria-ti alchimie. Deschide usi pentru tine cu generozitatea unui maestru, te tine alaturi ca o mama buna si iti desluseste sensuri si lumini cu gratie si firesc. Kamala stia totul despre sex, insa nu asa cum pretindea Ella ca stie, ci intr-un mod mult mai larg, mai acordat la intelepciunea celui care ne-a creat. 

Toate aceste patru femei au trait in armonie, manifestandu-se pe rand, timp de cativa ani. Trasaturile li s-au estompat, au ramas in mine doar reminiscente, urme din care le ghicesc, le banuiesc. S-au reabsorbit, regrupat, redefinit. Repet, doar niste urme vagi mai imi amintesc de ele. Cea mai stinsa dintre ele este Ella, cea de la care am pastrat doar rasul navalnic este Catinca, pierduta si ea, Kamala s-a retras intr-o tacere nobila, demna, iar Andreea si-a ajustat din minusuri, preluand si incorporand de la celelalte ce a mai ramas.

Sotul meu imi spune adesea ca sunt o razboinica. Si ca daca nu am un razboi, inventez eu unul. Sigur, numele meu asa se si traduce-Andreea vine de la andreos, barbatos, razboinic. Insa Dragomir inseamna in slavona veche iubitor de pace...Peacefull warrior, da, cred ca sunt. Am dezvoltat latura asta in Bucuresti indeosebi. Un sambure, plantat acolo de mama mea (belicoasa prin definitie), sigur ca exista, ca altfel nu avea din ce sa creasca razboinica din mine. A contribuit apoi la asta traiul in Bucuresti si noua mea conditie, de mama. Nu i-am dat nume acestei femei. Energia ei este taioasa, puternica, inflexibila ca o lama de kukuri 
Femeia aceasta este dreapta, isi revendica ce i se cuvine cu putere si are zero toleranta pentru cruzime, violenta, minciuna, legea lui las ca merge si asa, dezordine fizica sau emotionala. Nu are timp de brizbrizuri care o farmeca pe Ella, le gaseste pierdere de timp si energie. Investeste insa in siguranta. Materiala, emotionala. Pentru ea si copii, mai ales pentru copii. Adoarme singura, in conditii austere, incruntata si in garda.

Mai este apoi femeia vulnerabila, romantica, visatoare care o lasa adesea pe razboinica sa se manifeste, in timp ce ea isi inghite lacrimile si sufera. Este Ileana, partea mea cea mai feminina, curata, simpla. Cea care alege rochite vaporoase, usoare, viseaza sa aiba parul lung, sa manance frugal, cea care pune muzica lui Chris de Burgh, cea care vrea sa adoarma mereu mangaiata cu blandete, cea care cauta bratul celui de langa pentru protectie si sprijin, care cauta privirea de incurajare si sustinere in orice ar face. Ileana este usor de ranit, de atins. Vrea ca aerul sa fie impregnat de iubire. Tresare violent cand aude zanganit de arme sau tonuri ridicate. Nu e o mama grozava, caci de-abia are grija de ea, darmite si de altii. Razboinica a trebuit sa preia si rolul acesta. Sa stranga din dinti si sa rezolve chestiuni care tin de copii si de universul domestic. Sa jongleze cu cat mai multe mingi si sa si exceleze. 


Doar pe ele doua le recunosc usor acum...Poate mai sunt si altele si poate ca va veni si vremea lor.

Ati citit Lapte negru, de Elif Shafak? Am fost surprinsa sa gasesc in paginile ei liota de femei care alcatuiesc fiinta turcoaicei Elif. Imi era deja draga de cand citisem cu nesat Cele patruzeci de legi ale iubirii, insa Lapte negru mi-a apropiat-o ca pe o sora de suflet. 

Comentarii