Astazi implinesc 37 de ani. Pana acum, nu imi amintesc de vreo aniversare neumbrita de o usoara tristete ca, iata, a mai trecut un an, iar eu inca nu m-am simtit vie suta la suta si nici nu mi-am atins visele toate. Si anul acesta am avut o strangere de inima, la gandul ca poate ma voi simti iarasi la fel, in ciuda atentiei, iubirii si cadourilor pe care le primesc. Nu am detectat in mine azi altceva decat bucurie, iubire, calm, bine. Mi-e bine. Citeam prezentarea unui maestru bucatar clujean: "stiu ce am de facut in fiecare zi pentru ca viata mea sa fie asa cum imi doresc si sa pot merge seara la culcare cu un zambet pe fata."
La 37 de ani, am invatat si eu asta in sfarsit. Stiu ce am de facut ca sa ma simt cu adevarat bine, in interior si in exterior. E mare lucru si spun asta dupa ani in care tot ce faceam purta amprenta vitezei, a insatietatii, a debusolarii, a nemultumirii surde, mocnite. Anul trecut, la un workshop, o doamna mi-a spus in pauza ca nu a mai vazut de mult pe cineva care sa se simta atat de bine in propria piele si care sa emane atata vitalitate. Se referea la mine, desigur. Ma simteam bine si atunci, doar ca nu eram asa de constienta de asta asa cum sunt astazi.
Imi astept fetita cu multa dragoste, ma bucur de baietelul meu superb, constienta de unicitatea clipelor petrecute impreuna, ii multumesc smerita si recunoscatoare lui Dumnezeu din suflet pentru prietenii care ma inconjoara, ii multumesc pentru aura atinsa de noroc pe care o port si care imi aduce zilnic mici surprize si bucurii.
Daca anul acesta ar fi ultimul, m-as duce impacata. Nu am trait degeaba 37 de ani. Am evoluat coerent, armonios, tinandu-mi privirea atintita spre Ceruri, ca reper, as lasa in urma o familie frumoasa, as lua cu mine zambetele si bucuria celor carora munca mea le-a adus o schimbare in bine. Am iubit si am slujit cum am stiut mai bine. Si asta am de gand sa fac si in urmatorii 37 de ani: sa cresc lumina din mine, sa iubesc si sa ocrotesc, sa slujesc si sa ma bucur de visul/jocul nostru comun, numit viata.
Manifestul meu la 37 de ani :-), acelasi dintotdeauna, doar...constientizat pe deplin acum si reinnoit.
La 37 de ani, am invatat si eu asta in sfarsit. Stiu ce am de facut ca sa ma simt cu adevarat bine, in interior si in exterior. E mare lucru si spun asta dupa ani in care tot ce faceam purta amprenta vitezei, a insatietatii, a debusolarii, a nemultumirii surde, mocnite. Anul trecut, la un workshop, o doamna mi-a spus in pauza ca nu a mai vazut de mult pe cineva care sa se simta atat de bine in propria piele si care sa emane atata vitalitate. Se referea la mine, desigur. Ma simteam bine si atunci, doar ca nu eram asa de constienta de asta asa cum sunt astazi.
Imi astept fetita cu multa dragoste, ma bucur de baietelul meu superb, constienta de unicitatea clipelor petrecute impreuna, ii multumesc smerita si recunoscatoare lui Dumnezeu din suflet pentru prietenii care ma inconjoara, ii multumesc pentru aura atinsa de noroc pe care o port si care imi aduce zilnic mici surprize si bucurii.
Daca anul acesta ar fi ultimul, m-as duce impacata. Nu am trait degeaba 37 de ani. Am evoluat coerent, armonios, tinandu-mi privirea atintita spre Ceruri, ca reper, as lasa in urma o familie frumoasa, as lua cu mine zambetele si bucuria celor carora munca mea le-a adus o schimbare in bine. Am iubit si am slujit cum am stiut mai bine. Si asta am de gand sa fac si in urmatorii 37 de ani: sa cresc lumina din mine, sa iubesc si sa ocrotesc, sa slujesc si sa ma bucur de visul/jocul nostru comun, numit viata.
Manifestul meu la 37 de ani :-), acelasi dintotdeauna, doar...constientizat pe deplin acum si reinnoit.
Comentarii
Multi, frumosi, plini de iubire si cu tot ce-i mai bun pentru voi. Mi-a placut enorm manifestul tau, de fapt, angajamentul tau. Plin de curaj, de daruire si de iubire. Sa ramai mereu asa! Imi place tare mult de tine si te imbratisez cu toata dragostea.
La muuuuulti ani!
Odetta
Felicia
Numai bine. Bv.