Barza livreaza saptamana viitoare


Liniste. Multa liniste. Filme de actiune. Carti superbe, citite cu nesat, uneori de dimineata pana seara. Muzica cand si cand. Aer racoros, pepene rosu si rece, caise tari. 
Nu imi amintesc sa mai fi avut atata timp doar pentru mine. Astept si asteptarea nu a fost niciodata punctul meu forte. Traversez cele mai lungi zile. Fiecare ora care trece ma bucura, pentru ca ma aduce in ritm de melc mai aproape de copiii mei.
Cu trupul greoi, cu mintea calma ca un lac. Doar inima se mai zbate, de dor. Dor de copiii mei. Week-end-ul viitor ii voi avea pe amandoi langa mine. Vladi e la bunici acum, fericit si rasfatat. Miruna inca huzureste in pantece, reactionand cu forta la vocea tatalui ei sau la orele mesei. 

Plutesc incet ca o corabie incarcata ochi. Orele mele sunt ape pe suprafata carora navighez. Astept si visez. Cum va fi sa o tin in brate, sa ii simt mirosul de prunc? Cum va fi sa il imbratisez pe Vladi si sa ma bucur de uimirea si tandretea lui? Cum va fi sa le ating pielea mai fina ca matasea? Sa ii hranesc si sa ii mangai? 
Nu ma pot gandi la nimic altceva. 

Comentarii

Anonim a spus…
Buna dimineata !
Sa-ti fie usor, cat mai usor.
Sa-ti fie bine, cat de bine se poate!
Citindu-te, asa mi-ai amintit de venitul fetelor mele... ce de minuni, cata implinire, cata fericire!!! Fii in paza Domnului.
Te imbratisez cu tot dragul minune de mamica cu minuni de copii, Odetta
Anonim a spus…
Buna ziua Andreea! fie ca bunul Dumnezeu sa iti asculte gandurile si sa iti fie alaturi ingerul pazitor! in rest...rabdare...si totul va fi bine!
Felicia
Anonim a spus…
Dragă Andreea,
Iţi doresc şi eu să ai parte de o naştere uşoară şi să te reîntorci cat mai repede pe blog, sănătoasă şi tu şi bebeluşa :) ,fericită şi să ne împărtăşeşti din experienţa ta.
Ana
Bu-baMajiA a spus…
Aseara mi-ai venit din nou in gand. Urari de bine, lumina si respiratii linistite iti doresc. Te imbratisez cu drag!