Multumesc, multumesc, multumesc!!

Astazi sarbatorim doua saptamani de viata ale Mirunei. Doua saptamani de viata imbogatita pentru noi. Suntem toti trei indragostiti de ea. Are un ceva al ei special, poate mirosul care il fericeste pe tati in fiecare seara, poate parul moale pe care il saruta Vladi ori de cate ori are ocazia, poate gropita din obrajor, buzele subtiri ca doua linii si aerul de babuta caraghioasa care ma amuza pe mine....toate astea si ceva in plus..o carisma a ei, un aer care o invaluie si care seduce fara drept de apel. 

Le inteleg perfect pe prietenele mele, Adriana M. si Miruna Margarit care au fost langa noi din primele clipe. Ele o iubesc si iubirea lor pentru ea se rasfrange si asupra mea si nu am cuvinte sa le multumesc pentru tot ce au facut si fac pentru noi doua! 

Copila care azi implineste doua saptamani de viata are darul de a activa iubirea in ceilalti, generozitatea, puterea de a darui si de a sluji cu bucurie. Adica viata. Lumina ei aprinde alte lumini, asta se intampla, iar eu privesc cu bucurie si recunostinta cat de frumos a inceput deja drumul ei aici, pe Pamant. 

Le multumesc acum si public tuturor celor de la spitalul Universitar cu care am interactionat pe perioada internarii. Asistenta Irina, de la postoperator: mi-a sters lacrimile cauzate de o injectie dureroasa care urma sa imi aline durerile cauzate de contractiile dese; a stat langa mine mult, povestindu-mi vrute si nevrute si declarandu-i sotului meu ca e bucuroasa ca a intalnit un om misto pana la incheierea turei ei si ala sunt eu (!); dand telefoane (din proprie initiativa) sa imi gaseasca un loc intr-o rezerva, un loc in care sa ma gaseasca dupa nastere si dupa ce vine din nou tura ei, adica a doua zi seara; m-a prezentat tuturor pe acolo, ca pe un personaj pretios :-). Dr. Serafim, medic anestezist, care m-a tratat cu grija si consideratie, constienta de responsabilitatea care ii revenea. (experienta anterioara, de la nasterea lui Vladi, cu un alt medic anestezist, inca imi provoaca insomnii). Medicul rezident, "the second hand", dr Alex B., tanar, cu un aer protector si profi in acelasi timp. Dr Roxana Bohiltea, medicul meu de aproape zece ani, cel mai de incredere, mai amuzant, mai pozitiv si mai luminos medic pe care il cunosc. 
Un mare multumesc intregii echipe din sala de nasteri, o echipa de raci, exceptand vreo doua persoane (discutau intre ei despre zodii si asa au descoperit ca majoritatea sunt in zodia racului). Si partea comica, care a starnit hohote de ras, a fost cand pacienta de pe masa, adica eu, i-a anuntat sobru: si pacienta e rac!. Un mare multumesc doamnei asistente care mi-a oferit clipe de neuitat cu Miruna-imediat mi-a adus-o aproape, pana ne-am lipit obrajii una de alta....Cand dadea sa o ia, Miruna se punea pe tipat, cand o lipea de mine, tacea brusc, atat de atenta si prezenta...a fost de departe cel mai emotionant moment din seara aceea! Cu Vladi, cu patru ani in urma, au fugit val vartej, lasandu-ma speriata si nelinistita, asa ca acum ma temeam sa nu repet experienta....sa imi vad copilul peste cateva ore...
Mi-au pus muzica clasica si daca n-ar fi survenit un atac de panica ciudat, probabil as fi savurat linistita asfintitul pe ferestrele mari si as fi ramas cu o amintire speciala. Despre atacul de panica nu stiu ce sa spun, a fost o umbra in toata povestea asta cu oameni speciali. I-am necajit un pic atunci si nu am nimic de spus in apararea mea decat ca nu am habar de ce s-a intamplat, nu m-am gandit la nimic rau, nu am avut emotii iesite din comun....nimic din partea mea care sa genereze asa grozavie. Am simtit brusc ca nu mai pot respira, o masa densa imi acoperea narile, asa ca probabil am facut ochii mari de surpriza si am inceput lupta pentru aer. Pe gura nu intra suficient, in plus luptam si cu o puternica senzatie de voma, numai ca stomacul meu era gol de doua zile...Nu stiu cat a durat lupta asta, ulterior am aflat ca am suferit un atac de panica, stiu doar ca i-am bagat in sperieti pe toti, pentru ca mi se cabra tot corpul, disperat sa inhaleze putin aer. Partea si mai stranie e ca, la randul meu, eram la fel de observator ca si ei, gandeam limpede in timp de corpul meu se comporta nebuneste. O fi fost vreun efect secundar al anesteziei, nu stiu. 

Multumesc voua, tuturor care ne-ati sustinut in gand si in rugaciune! Lucrarea voastra din nevazut a facut, sunt sigura, ca experienta mea din spital sa fie una pozitiva, marcata de intalniri cu oameni buni si atenti. Multumesc tinerei mamici de baietel voinic cu care am impartit rezerva - pentru prietenie, pentru lejeritatea cu care am impartit totul. Am simtit-o ca pe o sora si am fost recunoscatoare pentru prezenta ei acolo. Sper sa o revad curand, prin parc, impreuna cu baietii ei simpatici. 

Multumesc, multumesc, multumesc! 
Au trecut, prea repede, doua saptamani frumoase, impregnate cu miros de copil si fericire domoala, tihnita.