Restart

Niste degete micute si reci imi desenau conturul fetei, apoi se incurcau in parul meu, apoi iar ajungeau pe fata. L-am zarit ca prin ceata pe Vladi de dimineata langa patul meu, zambea cu ochii lui mari si negri. Azi noapte am reusit sa adormim Miruna la aproape 4 dimineata....O plimba tati in brate, in timp ce eu incercam sa inchid ochii...apoi o punea cu grija in pat, dura 3-4 minute, timp in care noi ne tineam respiratia de frica si iar se activa, mai fresh si mai agitata...Apoi o luam eu...la mine in brate sta numai in pozitie verticala, cam cum sta in wrap, cu burtica peste a mea si mutrisoara sub umarul meu. Si sta...si eu merg km, ma ustura talpile de la mersul pe covorul aspru..Sta, se uita atenta ca o veverita si nici gand sa adoarma..La 3 dimineata ne venea sa plangem de oboseala...si atunci, de-abia atunci, mi-am amintit de pizzicata...Dispus sa incerce orice, tati a deschis laptopul si pizzicata a inceput, dansul meu clatinat la fel, copila a adormit imediat. Si a dormit pana azi la pranz, cu mici semitreziri pentru papa. 

Nu e prima noapte alba, nici prima dimineata cand ma ia Vladi in primire la 7 dimineata. Doar ca azi ...am plans. Mi s-a parut totul hain si potrivnic, inutil si fara sens. M-am simtit depasita, lipsita de orice bucurie si energie. Vocea lui Vladi mi se parea prea stridenta, prea tare. Micile lui pozne exasperante. Dependenta Mirunei de mine secatuitoare de puteri. Clopoteii de vant de pe terasa vestitori de sfarsit de lume nebuna si gri. Ma clatinam ametita, penduland intre Vladi si Miruna, ca un stingator de incendii obosit. Pune masa pentru Vladi, un pic de liniste, e ocupat sa manance, fuga sus la Miruna care e numai zambet si energie, dupa ceva vreme adoarme, insa Vladi face bucati mici toate jucariile si suspina dupa aca (bunica) si tati...Rufele in masina, am uitat de ele. Si cate vase! Nu am facut dus, sa risc sa intru in baie? De cateva zile vreau sa dau cateva telefoane...unde sa ma ascund sa nu o trezesc pe Miruna sau sa nu vina Vladi sa ma interogheze tare, chiar in timp ce vorbesc la telefon: cu cine volbesti? Cu aca? Cu tutu? E plietena ta? Da? Si a mea? Si tot asa, fara oprire...

Mi-am simtit ochii intepati de lacrimi de cateva ori azi. Mi-am amintit de o pacienta intalnita la Obregia-crescuse cu abnegatie patru copii, lasandu-se pe ea la urma mereu. De ce sa isi ia o fusta noua sau sa se tunda, mai urgent si mai important este sa pastreze banii pentru x copil...sau, lasa, ca o manca si ea cand se culca toti, pana atunci ...ii servea in picioare pe toti. Au trecut anii, copiii au plecat de acasa, satui, hraniti de dragostea acestei femei, iar ea a ramas fara directie, fara vointa de a trai, fara un contur clar, al ei si numai al ei. O umbra care isi purta cu oarece jena depresia cronica in care se scalda cand am cunoscut-o eu.....La ea ma gandeam in timp ce imi plangeam de mila. Sunt inconjurata de roz, insa zilele mele nu sunt roz mereu...Ma gandesc ca vremea rece si ploaia si vantul de afara au scos si multa negativitate din oameni, poate o unda m-a ajuns si pe mine. 

Am dormit dupa amiaza cam o ora, o data cu ei si la trezire lucrurile parca erau mai bune. Nu obisnuiesc, de obicei am atata energie, incat de-abia adorm noaptea, darmite la pranz. Am tinut post negru, doar apa plata, sa dau ragaz corpului meu sa se odihneasca, sa se restarteze. A fost usor si bine, m-am simtit usurata ca fac ceva bun pentru mine, ceva cu efecte pe termen lung. O sa aleg o zi si saptamana viitoare si repet experienta. Am nevoie de ea. Nu am gasit alta solutie. Si poate o sa angajam pe cineva sa ma ajute. Sa ii tina companie lui Vladi cand nu merge la gradi, sa faca mici treburi casnice, gen gatit, calcat...

Am cunoscut asta vara cateva mamici in parc extrem de energice si motivate, care pareau sa poata duce totul. Nu joc in liga cu ele, mi-e clar, desi am vrut foarte tare. 

Aseara aveam toate simptomele unei raceli. Tuse, harait in piept, nas infundat, un spin in gat si dureri de muschi. Si ma plimbam cu Miruna in brate, ea intorcand capul ca un girofar, eu intorcand pe toate partile analiza simptomelor mele. Citisem undeva, intr-o carte de psihosomatica (posibil Boala ca sansa, de Rudiger Dahlke) ca ne luam doar ceea ce avem nevoie. Spunem: stai departe de mine, am luat o raceala. Nimeni nu ia ceva ce nu ii trebuie. Si mie chiar imi trebuia ieri o raceala! Adica sa inchid "ambasadele", ochi-gura-nas, legaturile cu lumea, sa stau in pat, sa imi odihnesc/crut muschii, sa beau lichide si toata lumea sa stea la oarece distanta de mine. Raceala asta ne spune...ne obliga la un restart, la o curatenie interioara prin lichide si neimpovarare, ne trimite la caldura, iar febra, focul care insoteste adesea gripa, arde toxinele acumulate. Mi-am dat singura restart azi dimineata-postul negru si putin somn m-au ajutat un pic.

Mi-e greu tare uneori. Si ca sa fie totul trist de-a dreptul, uneori nu ma simt deloc conectata cu cei mici si ma zbat atunci ca pestele pe uscat. Mai ales cu Vladi mi se intampla. E sensibil, se enerveaza repede (cu cine o semana? :-), vrea multa atentie, are (prea) multa imaginatie si traieste intens diverse scenarii in care nu reusesc mereu sa intru....Multi prieteni imi scriu sa savurez statul acasa cu copiii, se plang de sefi, de joburi, de trafic. Ei se gandesc la mine, eu la ei...la cat as vrea sa fiu in locul lor! Pe cel mai afurisit sef l-as privi, zau, cu simpatie si caldura peste poate, mai ceva ca pe Behemoth al lui Bulgakov. Statul in trafic ar fi concediu, iar munca la birou sau in sala de curs un poem de Rumi! Poate m-ar tine o vreme :-)))

Voi cum va ridicati de jos cand simtiti ca nu mai puteti?