Cand mi-am dat demisia anul trecut, unul dintre oamenii cheie din compania in care lucram, directorul financiar al bancii si omul care mi-a fost alaturi in toate proiectele, ca prieten si sustinator, mi-a scris un mail si m-a intrebat cum imi este. I-am intors intrebarea: cum crezi ca imi este? Si el mi-a raspuns: Banuiala mea, pe care astept sa mi-o confirmi tu, este ca exista viata si dincolo de corporatie....Dincolo de job...Multora ne este frica sa iesim, sa ne luam vietile inapoi. Asa mi-ai scris, Bogdan T., iti amintesti?
Din cand in cand, cate unul rupe randurile. Se simte aiurea la inceput, dar si bine. Mai mult aiurea la inceput, nesigur, confuz. Este paradoxal, atat de mult am muncit sa fim la fel ca ceilalti, imbracati intr-un costum frumos, bine croit, sa avem parte de meetinguri, masina de servici, un office (m-am intalnit odata cu mama mea intr-o cafenea de langa compania in care lucram in Dorobanti si a fost atat de impresionata, atat de mandra, se simtea ca in Star Trek...si eu atat de trista..,..caci dincolo de otelul acela si ferestrele lustruite erau multe suflete ciuntite, sufocate, dar mama nu avea cum sa stie asta) si apoi, undeva, dupa un an, doi, trei, cinci de tras tare, de pus la munca nu numai cunostintele, ci si entuziasmul, increderea, pasiunea...ei bine, undeva, pe drum, incepi sa te intrebi: cu mine cum ramane? cu familia mea pe care o vad din ce in ce mai rar, cu viata mea, cu visele mele, cu posibilitatea de a decide sa fac ce vreau, cand vreau, cum vreau...Daca gresesc? Daca o sa regret amarnic peste ani ca nu am avut curaj? Curaj sa ies din multime, sa ma bucur de ce am, mult, putin, nu conteaza, oricum nu avem nevoie de atat de multe pe cat credem...curaj sa imi traiesc viata, sa decid pentru mine. Curaj sa fac doar ce imi place si cand. Curaj sa infrunt perioade de austeritate, de izolare, de frica. Curaj sa fiu autentic, sa ma cunosc, sa ma simt, sa imi simt inima, emotiile. Curaj sa fiu viu.
Prin acest post si prin video-ul de mai jos il sarbatoresc azi pe prietenul meu, Laurentiu B. (multumesc ca mi-ai ridicat moralul de atatea ori, ca mi-ai spus mereu cat de grozava si creativa sunt, ca ti-ai oferit ajutorul fara sa il cer, linistindu-ma adesea, ca ai venit si doua ori la cursurile mele, ca sa imi arati cat de mult ma apreciezi si ca sa ma sustii, material si sufleteste) care a rupt randurile, a ales sa spuna fie ce-o fi, sa spuna Da existentei cu tot ce ii va aduce. A demisionat. Nu a fost o decizie luata impulsiv, a fost un proces lung, de aproape un an. Vedeam cum se subtiaza funia si asteptam..:-) Ieri mi-a spus ca gata, a demisionat. Si era uimit ca nimeni nu a incercat sa il retina, nimeni nu a plans dupa el. Well, ce naivi suntem....Oricat ati fi de buni, de performanti, oricat ar fi insemnat aportul vostru in firma, credeti-ma: nu sunteti de neinlocuit. Corporatiile sunt reci, oricat entuziasm fierbinte ar inghiti. Oricata pasiune ati pune. Oricata viata ati jertfi.
Pentru tine, Laur si pentru toti cei care au curaj sa mearga pe drumuri nebatute, nesigure, dar pe care se vor simti vii si calzi:
"Planeta nu are nevoie de mai multi oameni de succes. Planeta are nevoie cu disperare de vindecatori, aducatori de pace, restauratori, povestitori si iubitori de toate cele. Are nevoie de oameni care traiesc bine in locurile lor. Are nevoie de persoane care au curaj - dar nu orice curaj, ci doar curaj moral - si care sunt dispuse sa se alature luptei pentru a face lumea locuibila si umana. Iar aceste calitati au prea putin de-a face cu ceea ce cultura prezentului numeste succes." [Dalai Lama]
Comentarii