Femeia singura si Fat Frumos

este titlul unei carti. Dar si poza unei realitati. Femeia singura este singura pentru ca il asteapta pe Fat Frumos. Care nu se arata. Care este luat, sot model si tata. Care este gay. Sau deloc pe aceeasi lungime de unda cu ea, femeia singura. 

Femeia singura crede de multe ori ca nu a avut noroc. Ca s-a intamplat sa nu fie la locul potrivit. Ca ce e al ei, e pus deoparte si atunci alege sa astepte: se servesc toti, ea isi asteapta ...destinul. Alteori, crede ca este mai buna decat el. Decat ei, ca a testat mai multi si toti erau sub nivelul ei. Unii mai sunt demni de incalzit patul cand si cand, insa nu sa procreeze alaturi de femeia aflata in cautare, sa intemeieze un camin si sa se afiseze in public. Alteori, este naiva, ca sa nu zic altfel. Isi imagineaza ca intalnirea cu el se va intampla in sunete de goarne ingeresti, in decoruri exclusiviste, in zilele cand ea este rapitoare. Asa ca ocoleste cu ochii inchisi situatiile banale...o ciocnire la lift, o disputa la chicineta firmei, un zambet in trafic. Cand mi-am cunoscut sotul, purtam aparat dentar, aveam o stare emotionala care ar fi pus un negociator de pace pe fuga, eram transpirata si ma aflam in cautarea cuiva pe care sa imi vars nervii. In loc de asta, am gasit pe cineva care ma placea dincolo de toate astea si care ma facea sa rad in hohote, fara sa ii pese de aparatul dentar sau tricoul transpirat. In paranteza fie spus, mi-am zis ulterior ca daca toate astea nu l-au speriat, nu il mai sperie nimic. 

Am cunoscut o femeie (singura) care mi-a marturisit ca niciodata nu a cunoscut pe cineva (nu numai feti frumosi, ci oricine) altfel decat introdus, prezentat de altcineva! Era exact opusul meu. Ea se mira de mine, eu de ea, ne sedea bine. Oamenii pe care ii cunosc eu (inclusiv Feti Frumosii) au navalit in viata mea total.... neprezentati. Cand i-am povestit cateva intamplari, a fost ingrozita. Cu un tip am avut o discutie aprinsa pe un loc in tren. Gresise vagonul si locul, i-a luat ceva pana sa inteleaga (mi-a zis apoi ca l-am zapacit cu ochii mei-nu am ochi frumosi, ci vorbareti si uneori ochii spun altceva decat imi iese pe gura, asa ca cine pica in capcana asta, sa asculte ce spun ochii mei-adica te iubesc, te iubesc, te iubesc, in loc sa asculte mascarile pe care le proferez, este al meu pe veci) si cand a inteles ca a gresit, a ales sa stea in picioare in fata compartimentului meu ca sa palavragim. Suntem prieteni buni acum. La un altul m-am ratoit intr-o dimineata la lift. Era a doua oara cand el se afla in lift, usile se inchideau si eu ramaneam prinsa intre ele. Evident, eu eram de vina pentru asta, insa atunci i-am spus acuzandu-l cu degetul, pe jumatate serios, pe jumatate in gluma ca daca mai imi face o data asta, ne certam rau de tot. Omul nu mai ma vazuse niciodata in viata lui. Prietena de care pomeneam mai sus a rosit numai auzind povestea! Niciodata nu ar face asa ceva, mi-a spus. Din contra, si-ar fi cerut scuze. Mai mult, nu s-ar fi napustit asa in lift si sa se si mai ratoiasca la nevinovat. Omul acela imi este prieten acum. Dupa ce si-a revenit (rapid) din soc, s-a repliat si m-a intrebat daca am mereu asa multa energie razboinica dimineata. Apoi a aflat unde am biroul si mi-a adus ceai in fiecare dimineata ca sa verifice daca sunt asa... treaza mereu. 

Politetea poate fi plictisitoare uneori. Asta este ceea ce nu intelege femeia singura de care am amintit mai sus. Barbatii sunt vanatori. Si daca nu sunt si declara ca nu sunt, credeti-ma, instinctul de vanator tot nu este inactiv total. O persoana previzibila, oricat de atragatoare ar fi, nu va reusi sa tina langa ea un barbat. Sau va tine, insa nu din categoria dorita. Ci unul ca sa fie....Fiti mai indraznete. Ce poate sa se intample? Tipul de care am povestit ar fi putut lua o mina oripilata, jignita, m-ar fi facut sa ma simt prost si sa imi cer scuze. Mi-as fi cerut scuze si viata ar fi mers mai departe. Sau nu si in cele mai multe cazuri, credeti-ma, nu. Nu stau aici sa caut cauzele (nevoia de stimuli etc), gasiti cateva in cartea Zoomenirea

Circula pe net o gluma, ceva de genul: aveti sani falsi, gene false, culoarea parului nu este niciodata cea naturala, purtati genti false, unghii false etc etc si voi vreti un barbat adevarat?! Ceea ce ne duce catre punctul doi-barbatilor le plac femeile naturale. Nu cu par pe picioare sau mai stiu eu cum va imaginati. Ci naturale ca atitudine. Fara voci modulate intentionat (stiu cateva care vorbesc atat de afectat in prezenta unui barbat, incat pana si eu raman cu gura cascata. Actrite de varieteu), fara gesturi pisicoase (de pastrat pentru alcov), fara small talk desuet. Pentru un barbat, femeia este si achizitie...Suparati-va cat vreti, insa asa este. Femeia lui este bijuteria coroanei. Trebuie sa fie sigur pe atitudinea ei, pe manierele ei in societate, pe cultura ei. Sa o poata lasa libera (mda, stiu cum suna) sa discute cu oricine doreste ea la petrecerea firmei, fara sa ii fie teama ca va fi compatimit pe la spate sau ca se va rade de el. 

Alteori, femeile singure asteapta prea mult. Nu e vina lor, asa au fost crescute de mamele si bunicile lor. Pe vremea lor, sa faca femeia o miscare explicita era urat, de prost gust si probabil sortit esecului. Femeile, din pacate, asteapta gesturi mari, fapte marete, atentie exclusiva. Vremurile s-au schimbat. Femeia nu mai este neaparat doamna casei, impresionata de atentiile domnului (aproape orice i-ar putea oferi el, isi poate procura si singura), ci un partener egal (ok, partea aia cu plata discriminatorie in firme sau cu promovarea nu o discutam aici) de drum. Am multi prieteni barbati care asa si trateaza femeile. Nu ca pe ceva din portelan, nu ca pe ceva iesit din comun (suntem, dar marturisirea asta le-o smulgem in alcov), nu ca pe un munte care trebuie cucerit cu efort si transpiratie. Ci ca pe un om ca oricare altul, ca el de exemplu. Cu nevoi, scapari, bucurii si necazuri similare. Asa ca atunci cand asteptati sa sune el, asteptati mult si bine. Pentru ca ghiciti ce face el in timpul ala. Fie asteapta sa sunati voi si voi nu o faceti pentru ca nu se cade sau de teama ca cine stie ce impresie isi va face, fie...iese la o bere cu prietenii, unde cunoaste o femeie mai putin....manierata, dar deloc mai putin femeie. Daca inima spune suna si vezi ce face si ce planuri are, atunci suna. Lasa deoparte ce ai invatat acasa, vremurile s-au schimbat. Barbatii sunt la fel de vulnerabili ca si noi. Au la fel de multa nevoie de iubire si atentie ca si noi. Ei...doar sunt jucatori mai buni ca noi, insa si noi putem invata. Daca iesim din tiparele care ne constrang.  

Dupa cum ati simtit deja, nu prea simpatizez cu cauza femeilor singure. Consider ca sunt singure pentru ca asa merita. Si nu ma refer aici la femeia singura din cauza unui deces. La cea care este singura pentru ca a suferit o deziluzie majora in dragoste si are nevoie de un timp ca sa se adune, sa isi linga ranile, sa se replieze. Nu ma refer la cea care este singura pentru ca adora sa fie singura. Sau la cea care se dedica unei cariere sau unei pasiuni. Ma refer la femeile care au fost mai mult singure, decat cu cineva, din cauza conceptiilor lor de viata si de actiune. Care nu indraznesc, care nu se joaca, care au asteptari prea mari.
Ma refer la cea care viseaza un sot, copii, insa pe masura ce timpul trece, toate acestea se indeparteaza din ce in ce mai mult. 


             
               

Ceea ce ma duce cu gandul la o alta poveste, a unei prietene casatorite fericit. Parca asa se zice?! :-) Sotul ei este din categoria - bun rau, dar luat, ce noroc pe ea. Ei, cand s-au cunoscut, el era cam jumatate din ce este acum. Ca sa vorbesc dur in termeni de marketing, valora putin pe piata matrimonialelor. Nu avea studii inalte, avea un job modest, se imbraca in niste pulovere odioase, din lana si, suspectez, facea baie o data pe saptamana. Asa se facea la tara la el, nu era adeptul vreunui trend eco (exagerez intentionat). Avea, pe de alta parte, trasaturi frumoase, o anume blandete in gesturi (daca puteai trece cu privirea peste unghiile netaiate la salon), invata repede si partea cea mai importanta, era indragostit de prietena mea si ii arata asta in toate modurile posibile. Se uita la ea cu atata iubire, incat ii iertam puloverul de lana, freza imbacsita, faptul ca habar nu avea cine este Eugen Barbu sau ca adormea la concertele de la filarmonica. Avea sufletul curat si pe asta a pariat prietena mea cand s-a maritat cu el, satula de spilcuiti, dar vicleni. Mama ei a fost oripilata, eu m-am cam speriat, gandind ca poate s-a condamnat singura la nefericire. Pe de alta parte, banuiam ce se va intampla-cam ce se intampla in toate relatiile in care ingredientul principal este iubirea. Iubirea este ca un foc care topeste si modeleaza. Daca nu este asa, nu e iubire, parerea mea, desigur. S-au intalnit pe la jumatatea drumului. Cum se spune in Biblie? Fierul pre fier se ascute si omul pre om. El a invatat natural, in preajma ei, sa poarte o camasa (calcata), sa se tunda la frizer, nu cu barda singur, sa isi admita lipsurile culturale si sa nu le faca ostentative, ba chiar sa recupereze cate ceva, ea a ramas fermecatoare, iubita, netransformandu-se in....femeia singura afectata si nenaturala si nefericita de care am vorbit mai sus. Nu a fost nimic fortat, nimic evident, ea nu si-a asumat niciodata meritele, nici in gluma, de a transforma baiatul de la tara, in tipul aratos, manierat si iubitor care este. Practic...au evoluat impreuna, s-au modelat reciproc, cu iubire. Ceea ce incerc sa spun, dragi femei singure, este ca voi adesea admirati un barbat sau altul si oftati-of, este perfect, dar este luat. Nu va opreste nimeni sa porniti la drum cu cineva care nu arata musai din prima ca Fat Frumos, insa are potential. Va iubeste adica, este sensibil la ce va place si ce nu. Asta e tot ce conteaza. Am o prietena care stie ce vrea: sa fie atragator, sexy, sa fie cu picioarele pe pamant, realist, sa nu fie muritor de foame, adica sa aiba casa lui, masina lui, afacerea lui. Barbatul care are toate astea, dupa informatiile mele, ori este divortat deja, ori cauta o femeie-accesoriu. Si din astea gaseste cu duiumul. Le schimba des si uneori le plateste. Intr-o relatie reala, normala, toate astea se construiesc impreuna, cu iubire. Personal, nu mi-as fi gasit locul si linistea in casa deja mobilata, utilata a unui barbat....imi place ca fiecare lucru din casa noastra este achizitionat de noi doi, ca masina am ales-o impreuna, ca avem o poveste pentru fiecare lucru si fiecare pas. Lucrurile astea leaga oamenii, experientele comune, nu bunurile...Daca lucrurile stau altfel, ce sa zic, sunt inca tanara, mai am timp sa invat. 
Dati-va voie sa fiti mai indraznete, mai putin previzibile si mai naturale. Barbatii sunt si ei singuri. Stiu asta, pentru ca am cativa prieteni care viseaza sa isi intemeieze o familie, dar nu au cu cine. Gasesc numai ...oportuniste,care la a treia intalnire il sanctioneaza cand afla ca sta cu chirie si masina e second hand, numai mimoze, afectate si teatrale. Nu e treaba mea sa fiu Cupidon, daca la asta va gandeati.

Postul acesta nu acopera toata gama de nuante. O femeie din trei, zic statisticile, este (alege) sa fie singura. Mai mult, la nivel planetar, tot mai multe femei aleg libertatea si independenta. In general, societatea acuza si arata cu degetul o femeie singura, mai ales cand ea se afla intre 30-40 ani. Nu face acelasi lucru si cu barbatii- un barbat singur la 30 de ani este...barbat! 
Postul acesta este mai mult pentru prietenele mele singure, speriate ca nu au de unde alege, speriate ca ele vor fi lebada neagra intr-o mare de lebede albe, speriate ca le ticaie ceasul biologic si curand isi vor putea lua adio de la visul de a tine un bebelus in brate. Ca ele, am si prieteni barbati....singuri si dornici sa iubeasca si sa fie iubiti. Am scris subiectiv, nu aveam cum altfel, din perpectiva cuiva care n-a fost niciodata singur(a); am scris incercand sa inteleg ce fac eu diferit, ca la frumusete si desteptaciune nu sar media. Sunt naturala, pe principiul ce e in gusa si-n capusa, sunt usor imprevizibila ceea ce se pare ca satisface nevoia de vanator a barbatilor (asta mi-a explicat-o un barbat) si spontana, cu riscurile aferente. Si sunt si politicoasa, daca, contextual, politetea nu e echivalenta cu plictiseala. 
Vreau doar sa nu mai aud vreo femeie spunand ceva de genul: "Nu sunt cu nimeni. sunt toata ziua la servici, in week-end imi trag si eu sufletul, ma odihnesc. unde sa il gasesc? nu vad pe nimeni toata ziua, doar pe mama si colegii mei..."

sau

"numeric, noi suntem mai multe ca ei....este un fapt, nu am ce face, am tras paiul scurt."

Toate sunt partial adevarate. Da, populatia de sex feminin este dominanta, da, un program incarcat poate fi o piedica, insa astea sunt folosite ca si scuze...In realitate, femeia singura fie asteapta, fie e prea buna, fie nu vede/nu aude, fie ...a ales sa fie singura, dar parca am zis ca nu despre categoria asta vorbim. Oricum ar fi, cred cu tarie ca pe ici pe colo, femeia singura poate schimba cate ceva. Despre asta este vorba. 


Va mai puteti delecta cu doua articole: aici si aici.

V-ar mai putea interesa si cartile:
Jean-Claude Kaufmann - Femeia singura si Fat Frumos
Jean-Claude Kaufmann - Prima dimineata de dupa. Cum incepe o poveste de dragoste
Dr Robin L. Smith - Minciuni la altar. Adevarul despre casniciile fericite

S-ar putea sa va placa si sa aflati de la un barbat....cum se cuceresc barbatii...


Si o perspectiva spirituala:

Comentarii

Lucian Valentin a spus…
Mi-am permis sa "imprumut" postarea dumneavoastra si pe blogul meu :) . Multumesc ca mai exista si astfel de femei in lumea asta , femei deschise cu o astfel de mentalitate .

Multumesc ,

Cu stima ,

http://luciant.blogspot.ro/2014/05/femeia-singura-si-fat-frumos.html

Andreea a spus…
Multumesc! Mi-a adus un zambet :-)
Lucian Valentin a spus…
Cu placere :)