Dor

Am un prieten friguros. M-a sunat intr-o duminica de iarna, pe la 9-10 dimineata, cu un motiv oarecare, convins ca sunt acasa, in fata unui ceai. Eu eram de fapt aproape de Herastrau si ardeam de nerabdare sa intru in parc, sa simt frigul, sa aud zapada proaspata troznind sub talpile ghetelor confortabile. Nu-si revenea din uimire. M-a intrebat daca sunt masochista cumva. Cand i-am spus razand ca imi place de mor sa intru la caldura cu urechile inghetate bocna si sa le simt apoi cum ard si se dezgheata, a bombanit niste chestii nereproductibile. Mi-a marturisit atunci ca in copilarie mama lui isi propusese sa il creasca ca la carte. La carte scria sa deschida larg geamurile dimineata, indiferent de vreme. Inca isi amintea cum isi tragea nefericit plapuma pana la ochi cand mama lui deschidea iarna geamurile...Am ras cu pofta atunci de el si de toti frigurosii. 

In seara asta am vrut sa ies la o plimbare pe afara. A facut sotul meu o fata cand a auzit....:-)) Mi-e dor totusi sa imi ascult pasii troznind zapada inghetata, mi-e dor sa imi simt obrajii reci, sa ma doara urechile la caldura, mi-e dor de lumina diminetilor de iarna-putina, discreta, alburie. Nu sunt masochista, am un semineu in mine, un bulgare - taciune care arde in mine si care ma incalzeste. 

Nu am mai iesit de cateva zile....doar deschid usa terasei dimineata si adulmec ca un catel aerul rece....fac asta si noaptea uneori. Respir adanc, cu nesat, privesc cerul si ma duc inapoi in pat. 

Bucurati-va, daca nu de iarna, atunci ca va apartineti. Eu sunt, nu seara de seara, ci minut de minut a copiilor mei. Ca toate mamele, mai ales cele cu prunci mici.

lumina aceea speciala, de dimineata..