Mi-am cumparat ieri 15 narcise din piata. Nu am cerut 15, am lasat-o doar sa ia fir cu fir, sa le numere si sa le adune in buchet si apoi am zis gata, imi ajung. Din cand in cand, ma iscodea cu ochi vii, patrunzatori. Era tanara si avea ceva mamos, ma facea sa ma simt ca o copila. Cand imi da buchetul, ma intreaba: de ce nu te-ai dat matale cu nitelus rosu pe buze? Plecasi asa, in tenesi si palida? Ma simt putin zapacita, insa nu ma supar, simt ca mai e ceva acolo, in tonul ei, ceva care nu este deloc rau intentionat, din contra. Ii spun ca nu ma dau eu cu ruj rosu, de obicei. Dar de ce, ca esti tanara? Cati ani ai? Ma fac ca nu aud, imi fac de lucru pe la carucior. Daca nu raspund, continua ea. Da-te, mama, cu rosu in obraj si pe buze, aranjeaza-te, sa crape inima in dusman cand se intalneste cu tine! Tine capul sus si fa-te frumoasa, d-apai ce treaba ai! As fi avut eu multe de comentat la "ce treaba ai", revedeam cu ochii mintii cum incercam sa imi bag tenesii in picioare fara sa ma aplec, pentru ca o tineam deja pe Miruna in brate, imbracata. Si Miruna se zbatea ca un peste, tenesii intrau greu, pentru ca aveau sireturile legate, apoi mi-au cazut cheile din mana si tot a trebuit sa ma aplec....Cand am iesit pe usa, deja ma clatinam de oboseala...Apoi la posta, de unde am avut de ridicat o recomandata, am luat caruciorul in brate ca sa urc treptele, gandindu-ma, ca sa imi fac curaj si sa imi dau putere la mitul acela urban cu mama care a ridicat camionul ca sa isi scoata de acolo copilul.....Rujul rosu nu putea fi strecurat pe nicaieri....nu ca as avea unul. Tac si incerc sa imi iau florile ca sa plec mai repede. Imi da restul si privirile ni se intalnesc si vad din nou acolo sinceritate si grija si bunatatea unei inimi incercate. Nu ma pot supara pe ea. Ii spun cu jumatate de gura: si daca nu am dusmani? Se lumineaza toata si zice, mi s-a parut, mai tare: apai sa se bucure prietenii cand se intalnesc cu matale!
Imi iau picioarele in spinare si plec de acolo, simt ca imi inteapa lacrimile ochii si ma gandesc daca arat oare asa rau, de nu se bucura nimeni cand ma vede (nu ca ar fi zis cineva asta, dar drama queen din mine are si ea dreptul la o reprezentatie pe saptamana). Am mers alert, rostind mantrele mele care risipesc norii si apoi am vazut clara si luminoasa intentia inimii ei. Si v-o transmit si voua si imi/va spun ca nu avem nicio scuza, in nicio zi: sa cautam sa ne placem noi noua, sa ne ingrijim pentru bucuria noastra, sa ne aratam cochetaria in orice imprejurare.
Mi-am amintit acum si de profesoara mea de germana din studentie, Frau Mimose Horga Iancovici care ne ameninta ca nu ne primeste la examen daca venim ca niste "trule" in blugi, incercanate si neingrijite. Mereu, printre picaturi, ne invata sa fim feminine, cochete, sa apreciem o rochie, un pantof, un inel sau o esarfa din matase....O vedeam cum se lumineaza la fata, i se bucura sufletul si ma contempla cu incantare cand ma prezentam la examen de parca eram pregatita sa pasesc pe covorul rosu. Singurul examen la care ma duceam cocotata pe tocuri, fardata usor si cu o rochie draguta, de credea taica-meu ca ma duc la intalnire, nu la examen. Mereu muream de groaza ca sunt atat de draguta si atat de proasta, am invatat greu lectia ca celor frumosi li se iarta ignoranta mai usor ca celorlalti.....Cred ca asta incerca ea de fapt sa ne transmita...Balmajeam ceva despre subiect, obrajii imi ardeau la concurenta cu rosul buzelor si ea ma descanta cu priviri luminoase. Cand simtea ca se enerveaza din cauza nestiintei mele, punea punct examinarii. Oricum stia cate parale facem fiecare dintre noi...Mi-a dat odata un 8 si in timp ce il scria in carnetul meu studentesc de note, mi-a zis: pacat! mare pacat! Esti si draguta si desteapta, pacat ca nu te straduiesti destul!
Pacat, intr-adevar, nu ma straduiesc destul in niciun domeniu al vietii mele. Si daca cititi asta pana la capat, probabil nici voi...Sau?
Imi iau picioarele in spinare si plec de acolo, simt ca imi inteapa lacrimile ochii si ma gandesc daca arat oare asa rau, de nu se bucura nimeni cand ma vede (nu ca ar fi zis cineva asta, dar drama queen din mine are si ea dreptul la o reprezentatie pe saptamana). Am mers alert, rostind mantrele mele care risipesc norii si apoi am vazut clara si luminoasa intentia inimii ei. Si v-o transmit si voua si imi/va spun ca nu avem nicio scuza, in nicio zi: sa cautam sa ne placem noi noua, sa ne ingrijim pentru bucuria noastra, sa ne aratam cochetaria in orice imprejurare.
Mi-am amintit acum si de profesoara mea de germana din studentie, Frau Mimose Horga Iancovici care ne ameninta ca nu ne primeste la examen daca venim ca niste "trule" in blugi, incercanate si neingrijite. Mereu, printre picaturi, ne invata sa fim feminine, cochete, sa apreciem o rochie, un pantof, un inel sau o esarfa din matase....O vedeam cum se lumineaza la fata, i se bucura sufletul si ma contempla cu incantare cand ma prezentam la examen de parca eram pregatita sa pasesc pe covorul rosu. Singurul examen la care ma duceam cocotata pe tocuri, fardata usor si cu o rochie draguta, de credea taica-meu ca ma duc la intalnire, nu la examen. Mereu muream de groaza ca sunt atat de draguta si atat de proasta, am invatat greu lectia ca celor frumosi li se iarta ignoranta mai usor ca celorlalti.....Cred ca asta incerca ea de fapt sa ne transmita...Balmajeam ceva despre subiect, obrajii imi ardeau la concurenta cu rosul buzelor si ea ma descanta cu priviri luminoase. Cand simtea ca se enerveaza din cauza nestiintei mele, punea punct examinarii. Oricum stia cate parale facem fiecare dintre noi...Mi-a dat odata un 8 si in timp ce il scria in carnetul meu studentesc de note, mi-a zis: pacat! mare pacat! Esti si draguta si desteapta, pacat ca nu te straduiesti destul!
Pacat, intr-adevar, nu ma straduiesc destul in niciun domeniu al vietii mele. Si daca cititi asta pana la capat, probabil nici voi...Sau?
Comentarii