Cred ca primele cuvinte pe care le-am spus azi la 6-7 dimineata au fost: opriti planeta, vreau sa cobor. Si apoi imediat m-am trezit de tot si mi-am zis ba nu vreau sa cobor, in toata nebunia asta tot gasesc insule de bine si frumos si imi incarc bateriile, poate nu total, ci cat sa functionez la parametri buni. Apoi imi amintesc cum "parametri buni" pentru mine, inseamna peste medie pentru cei mai multi dintre prietenii mei si zambesc usor amuzata. Si uite asa incepe o noua zi. Nu cobor. Nu inca. Fac limonada cu polen, ii dau tratamentul lui Vladi, micul dejun, prima masa de fructe a Mirunei, sterg muci, schimb scutece, alaptez, spal vase, pregatesc pranzul, ma joc cu Vladi, culc fetita, pun cataplasme cu argila si seminte de in pe pieptul lui Vladi, citesc cateva randuri, aerisesc, bag rufe la masina si chiar vorbesc cu prietenii. Ieri-zi record, am vorbit la telefon cu cativa fosti colegi de liceu....ne-am amintit multe momente haioase si asta m-a incarcat cu energie pozitiva. Ce bucurie sa ii redescopar! Si o data cu ei, o felie importanta din trecutul meu, din viata mea.
Amandoi copiii tusesc urat, dorm agitat, plang in somn sau/si se trezesc. Insa-mananca bine, zambesc si rad, chiar daca le curg mucii si transpira la orice miscare, Vladi e chiar glumet si cu chef de joaca, Miruna face parada cu doi dintisori mici mici care s-au itit jos....
Cand ei sunt raciti, eu sunt franjuri in interior. Nu stiu ce se vede in exterior, insa inauntru lumea mea este in plin cutremur. Ma sperie orice lumina galbena pe care (numai eu) o vad jucand la radacina nasului, orice bataie neregulata a inimii, orice inceput de febra. Paloarea chipurilor si cearcanele ma determina sa citesc si mai indarjita retete si leacuri. Bajbai in interior dupa catargul meu, rugaciunea inimii. Sau ma intind cat pot de bine, caci imi dau seama ca si fizic stau sucit, incordata, contorsionata. Sau zabovesc un minut in plus in oglinda sa masez cearcanele cu crema. Pun mana pe telefon si sun un prieten, doar sa il aud. Ma agat de orice vorba buna. Creionez in gand camera lui Vladi. Visez zilele insorite pe care le vom petrece la Brasov, hranind porumbeii in p-ta Sfatului sau contempland orasul de sus, de pe Tampa.
Ma gandesc la mamicile cu copii bolnavi grav. Ele cum rezista? Cum nu se pierd? Cum isi pastreaza normalitatea in lumina tulbure a bolii?
Ma gandesc de asemenea, cat de benefice sunt toate insulele de normalitate si de bine pe care ni le putem oferi. O cana de cacao fierbinte, doua ore legate de somn, mirosul cremei de fata, o convorbire telefonica de cateva minute cu un prieten, un vis cu ochii deschisi, o gluma buna...si la noi in casa se rade mult si ce bine imi face asta!, perlele lui Vladi (o sa notez cateva zilele astea, e haios foc) rapaiala ploii pe terasa si sunetul clopoteilor de vant, bucuria ca sunt la adapost si multe altele....
Incerc doar sa nu uit sa raman in contact cu mine, cu simturile mele. Sa nu ma pierd cu firea, ma lupt doar cu o viroza. Voua cum va merge?
Amandoi copiii tusesc urat, dorm agitat, plang in somn sau/si se trezesc. Insa-mananca bine, zambesc si rad, chiar daca le curg mucii si transpira la orice miscare, Vladi e chiar glumet si cu chef de joaca, Miruna face parada cu doi dintisori mici mici care s-au itit jos....
Cand ei sunt raciti, eu sunt franjuri in interior. Nu stiu ce se vede in exterior, insa inauntru lumea mea este in plin cutremur. Ma sperie orice lumina galbena pe care (numai eu) o vad jucand la radacina nasului, orice bataie neregulata a inimii, orice inceput de febra. Paloarea chipurilor si cearcanele ma determina sa citesc si mai indarjita retete si leacuri. Bajbai in interior dupa catargul meu, rugaciunea inimii. Sau ma intind cat pot de bine, caci imi dau seama ca si fizic stau sucit, incordata, contorsionata. Sau zabovesc un minut in plus in oglinda sa masez cearcanele cu crema. Pun mana pe telefon si sun un prieten, doar sa il aud. Ma agat de orice vorba buna. Creionez in gand camera lui Vladi. Visez zilele insorite pe care le vom petrece la Brasov, hranind porumbeii in p-ta Sfatului sau contempland orasul de sus, de pe Tampa.
Ma gandesc la mamicile cu copii bolnavi grav. Ele cum rezista? Cum nu se pierd? Cum isi pastreaza normalitatea in lumina tulbure a bolii?
Ma gandesc de asemenea, cat de benefice sunt toate insulele de normalitate si de bine pe care ni le putem oferi. O cana de cacao fierbinte, doua ore legate de somn, mirosul cremei de fata, o convorbire telefonica de cateva minute cu un prieten, un vis cu ochii deschisi, o gluma buna...si la noi in casa se rade mult si ce bine imi face asta!, perlele lui Vladi (o sa notez cateva zilele astea, e haios foc) rapaiala ploii pe terasa si sunetul clopoteilor de vant, bucuria ca sunt la adapost si multe altele....
Incerc doar sa nu uit sa raman in contact cu mine, cu simturile mele. Sa nu ma pierd cu firea, ma lupt doar cu o viroza. Voua cum va merge?
Comentarii
Si eu sunt cam in aceeasi situatie cu tine (cu 2 copii de 4 ani "loviti" de o viroza) si asta ma cam termina si pe mine. Dar lupt!
Cateva sugestii care pe mine ma ajuta f mult: pt tuse (daca nu e insotita de febra) folosesc saculet cu sare calda pe piept si chiar la gat- scurteaza f mult perioada tusei. Mai folosesc sirop de tuse de la Dacia Plant din gama Ingerasul pt copii (are 100% ingrediente naturale). Mai fac eu sirop de ridiche neagra (storc o ridiche neagra luata din piata de la tarani si sucul obtinut il amestec cu miere ). Tot pt a lupta cu virozele folosesc miere cu propolis (antibiotic natural).
Mi-am facut din vara provizie din suc stors din fructele de soc negru, amestecat cu miere- e un f puternic antiviral si e sigur si pt copii.
Pt febra folosesc ceaiuri din flori de soc, coada soricelului, rozmarin si ghimbir.
Si, peste toate astea, zilnic avem suc de catina presat la rece cu miere, tinut la frigider de cu toamna (catina e ajutorul nostru de nadejde de cativa ani incoace).
In ce priveste dieta pe perioada virozei: fara zahar, fara lactate, doar carne slaba dar putina, peste, multe fructe si legume,miere cu lamaie si scortisoara, nuci si seminte de dovleac.
Iti doresc sa ai multa putere si sa treci cu bine peste!
Sanatate multa!
Cu drag,
Cristina
Mi-am amintit de diminețile mele calme și frumoase de la țară, când mă trezeam în odaia cu miros de pâine caldă și cu ferestrele inundate de un soare primăvăratic, ce se ițea bățos, mândru probabil că m-a trezit, când fericită fără să știu prea bine de ce, îmi întindeam trupul mic în pat, simțind pâlpâitul vieții în vine.
Eram plină de viață, dornică să ies afară în cămășuța de noapte, să zburătăcesc păsările prin curte și să mângâi bucuroasă florile mele.
Auzeam cocoșul cântând și atunci trupul meu înțepenea în așteptare – așteptam să aud ușa scârțâind cu precauție și s-o văd pe bunica, în portul ei de femeie de la țară, cu mânecile suflecate și obrajii aprinși de căldura țestului, venind cu un pahar de lapte cald și proaspăt și un codru de pâine aburindă.
Știa că sunt trează și cum eu stam la pândă cu ochii închiși, robotea prin cameră, vorbindu-mi. “Și uite ce-a făcut...” sau “iar au sărit copiii gardul și au rupt lalelele alea frumoase” și atunci săream ca un arc, uitând că mă prefăcusem că dorm și mai că nu zburam în grădină.
Dar lalelele mele scumpe erau la locul lor, proaspete și mlădioase (copiii de pe uliță mă iubeau și mă admirau și nu-mi făceau nimic care să mă necăjească, așa cum s-a întâmplat în primele zile când am sosit în Olt). Știa întotdeauna bunica să mă păcălească. De fapt, așa cum mi-a mărturisit mai târziu, știa că nu dorm după zâmbetul meu satisfăcut și șiret, de care eu nu-mi dădeam seama...
Zilele au trecut. Bunica cu obrajii roșii s-a transformat într-o bătrână urâtă, zbârcită și rea. Fetița veselă de atunci, care zâmbea soarelui, florilor și vieții, a devenit o adolescentă cu multe griji, care nu mai are timp să-și amintească de diminețile ei senine de primavară…
Te pup si sa ai o primavara superba! Ileana