Este duminica si suntem in parc. Pe langa noi trece un trenulet colorat, plin cu adulti si copii. Claxoneaza. Vreau sa le fac cu mana. Privirea imi inregistreaza chipuri, unul dupa altul. Copii fara zambet. Parinti care pareau ca stau acolo cu forta, simtindu-se ridicol, expusi privirilor trecatorilor. Imi dadeau impresia ca mai rezista cateva minute si apoi renunta. Nu se bucura nimeni de plimbare. Am ramas pe loc privind trenuletul. Ma simteam de parca as fi vazut un vagon cu deportati, nu un tren colorat plin ochi cu copii si parinti. Nu am putut sa le fac cu mana. Gandul ca mi s-ar raspunde cu fete lungi mi-a taiat orice chef. Nimeni din trenul acela nu parea sa aiba energie sa imi raspunda, facandu-mi la randul lui cu mana. Mi-a fost teama de ochii mari si intrebatori ai lui Vladi. Ce i-as fi spus atunci? Ca oamenii aceia au multe griji si probleme? Si ca ei par ca sunt in tren, insa de fapt sunt in trecut sau in viitor? ....Si apropo de Vladi, nu a cerut si el in trenuletul acela. A vazut cu siguranta ce am vazut si eu.
Apoi am citit acasa articolul acesta. L-am pus si pe facebook, nu pentru valoarea lui, ci pentru ca eram curioasa cati se regasesc in el, pentru cati el reprezinta "durul, cumplitul adevar"...Este adevarul si realitatea multora. O versiune. Nu insa una obligatorie.
Va amintiti povestea cu paharul cu apa curata? Ce facem, daca in paharul nostru cu apa curata, cineva picura, rau intentionat, cerneala? Apa se albastreste, se tulbura, se intuneca. Cum recapatam paharul cu apa limpede? Turnand si mai multa apa curata, iar si iar, pana cand cerneala dispare. La fel si in viata. O prietena imi marturisea ca e decisa sa stoarca clipei, zilei cat mai multa frumusete posibila. A pierdut multi oameni, tineri, frumosi. Asa ca traieste cat poate de frumos. Este calea ei.
Calea mea este sa evoluez. Sa imi rafinez vibratia, sa imi inalt gandurile. Sa ma schimb subtil, din interior, astfel incat totul in jurul meu sa se reconfigureze-experientele, oamenii. Sa fiu mereu centrata in mine, sa simt bucurie, curiozitate, emotie. Sa privesc fara incrancenare sau atasament spectacolul. Ma corectez mereu. Exista un sfarsit in toate. Ne luam prea tare in serios. Nu zambim, nu dansam, nu ne bucuram, nu vedem. Uitam ca este un timp pentru joaca, un timp pentru munca si cand e de joaca, e de joaca, cand e de munca, e de munca.
Fiti buni cu voi, buni unii cu altii, priviti mai adanc si mai serios in ochii celuilalt, zambiti vietii si zambiti pur si simplu, pentru a inunda corpul cu bine, cu lumina.
Sa aveti o saptamana buna, in care sa fiti bine voi cu voi. Restul lucrurilor vin de la sine.
Comentarii