O dimineata de duminica insorita, brazdata de triluri vesele de pasari. Pasim agale pe aleile din Herastrau. Este inca devreme, 9 sau 10 dimineata si in parc sunt putini oameni. Miruna ne priveste din landou printre gene, este somnoroasa si zambitoare. Vladi este la bunici, pentru o binemeritata portie de rasfat si bine.
Povestim. Radem. Mancam sorbet de afine, el si de capsuni, eu, pe post de mic dejun. Mi-e bine. Si cand mi-e bine, povestile se nasc in mine cu usurinta, cu bucurie. Vorbim despre carti. Si atunci imi amintesc ca exista o poveste al carei sfarsit nu l-am aflat niciodata.
Urcasem pe Cozia pret de vreo sapte ore. Cand am ajuns la cabana, era deja intuneric. In camera cu opt paturi suprapuse am ales.
V. carase cu el un ulei de masaj. Pentru mine. B. a scos din rucsac o carte cu povesti. Mi-am ascuns cu greu surprinderea. Nimic nu imi daduse de inteles ca ei doi se gandesc la mine. Sau ca stiau despre mine ca sunt dependenta de povesti si de masaj. Nu ca ar fi fost un secret, toata lumea stie despre mine atata lucru. Nici nu urcasem cu ei. Eram mereu la distanta unii de altii. Era a doua oara cand ne vedeam. Cu o saptamana in urma, fusesem in Bucegi. Cam acelasi grup…
Am stiut ca fac o alegere importanta. Cat de importanta, n-am stiut atunci. Stiu acum, cand ma felicit ca am ales bine. Am ales cartea. Povestea. Mi-am ales sotul. Tatal copiilor mei. A inceput sa citeasca din patul lui, trimitandu-i rapid in lumea viselor pe toti ceilalti. Ascultam povestea si in acelasi timp imi ascultam bataile inimii. Se intampla ceva, traiam un moment important. Stiam ca facusem o alegere. Una importanta. Alesesem povestea, numai ca de data asta povestea de-abia incepea sa se scrie. V. pusese uleiul de masaj la loc in rucsac. Nu parea suparat, nu parea dezamagit. De parca ar fi stiut... A adormit instant. Nu mai stiu nimic de el.
Povestea mea si a lui B. se scria deja cu repeziciune. Cu 200 la ora, cum ii place lui sa spuna. In trei luni ne-am casatorit, peste alte luni aparea Vladi....apoi Miruna. Totul a pornit de la povestea aceea pe care el a ales-o ca sa mi-o citeasca in cabana aceea. O poveste pe care nu am auzit-o niciodata pana la capat. Cartea aceea s-a ratacit. Nu m-as mira sa o fi uitat la cabana. V. sforaia cu pofta, Yassir, un prieten marocan, racnea in somn in araba, dandu-ne fiori. Claudiu se foia nelinistit in sacul de dormit. Mona suspina in somn. Avea rani la picioare de la ghetele cu care urcase. Mi-era mila de ea, sangerase si urcase chinuit.
Noi...taceam, simteam amandoi ca tocmai a inceput sa se deruleze cu repeziciune povestea noastra. Cat de frumoasa sau de palpitanta avea sa fie, aveam sa aflam.
Este si frumoasa si palpitanta si vie. Se tot scrie, de aproape sase ani. Si in povestea noastra au aparut si personaje noi, incantatoare. Un baietel frumos cu ochii negri, sensibil, orgolios si dulce. Cuminte si cu o inima curata si buna. Apoi o fetita-cozonac, cu gropite in obrajori si un zambet care lumineaza totul. Cu zulufi rebeli deasupra urechilor care miros a lapte. O pleiada de personaje secundare care ne inconjoara cu atentie si iubire. Un bunic care de sase ani imi aduce flori ori de cate ori ne trece pragul. O bunica care se gandeste pe indelete la fiecare dintre noi si ne pregateste tot ce ne place mai mult. Matusi topite de iubire. Prieteni care ma inspira. Care imi ofera prezenta lor, carti sau filme sau ganduri. Scriem de zor cu totii, cat de frumos putem, o poveste.
Povestea noastra. Care a inceput cu doua personaje si o carte. Ratacita acum. Nu ma grabesc sa o citesc. Poate mai tarziu, mai spre apusul vietii. O sa mergem la cabana aceea si o voi citi intinsa la soare pe o pajiste. Ca sa inchei rotund povestea mea de iubire.
Caci,
Alexandre Dumas spunea ca nu ii este frica de moarte. "O sa fie blanda cu mine, pentru ca ii voi spune o poveste ". Asa voi face si eu.
Comentarii