Cum recunoastem depresia

Edvard Munch, Strigatul

Am alocat mult spatiu acestei maladii, depresia, pentru ca si interesul vostru, al celor care vizitati blogul a fost surprinzator de mare. Primul post in care am povestit atat despre depresia mamei mele, cat si despre cartea "Demonul amiezii" a avut vizualizari record. Practic a devenit in scurt timp cel mai citit post al meu din 2007, de cand am blogul, pana azi! M-a speriat de-a dreptul "succesul" acesta, m-as fi lipsit bucuroasa de asa "atentie", numai sa fim cu totii sanatosi, conectati, plini de viata, dornici sa crestem, sa ne largim viziunea si sa ne imbogatim realitatea. 

Cu speranta ca toate ideile furnizate in ultimele zile sunt utile, inchei cu cateva informatii furnizate de prietena mea, psihoterapeut Stefania Gubavu.

Cum recunoastem depresia

Cuvantul “depresie” apare des in viata noastra, in diferite contexte sociale. De cele mai multe ori vorbim despre o stare a noastra sau a cuiva cunoscut, “sunt deprimat(a)”, “este depresiv(a) zilele astea”, dar stim ca sunt stari de tristete care trec, vedem legatura lor cu anumite evenimente traite si cel mai important, nu ne afecteaza modul fundamental de functionare a vietii. In aceasta tristete traita ne putem inca bucura.

Cand starea de tristete continua, se accentueaza, putem sa ne intrebam daca anunta ceva mai grav, posibil depresie in sensul clinic, ce necesita asistenta psihologica si psihiatrica.

Consider ca este nevoie de a apela la un specialist atunci cand cineva traieste stari afective extremizate, fie excesiv de ridicate (ex: euforie, furie), fie foarte scazute (ex: vinovatie), avand simptome care ii afecteaza aproape toate domeniile de viata. De asemenea, persoana respectiva nu mai poate gestiona starile asa cum facea in mod obisnuit prin propriile mecanisme.

In manualele de psihiatrie sunt descrise mai multe tulburari ale dispozitiei afective care includ stari depresive cu diferite grade de severitate. Pentru a intelege mai clar depresia ca boala, voi descrie in continuare simptomele care descriu episodul depresiv major, conform DSM-IV.  

Aceasta tulburare este diagnosticata cand minim cinci din urmatoarele simptome au fost prezente in cursul unei perioade de minim 2 saptamani si reprezinta o schimbare fata de modul anterior de functionare al persoanei; cel putin unul dintre simptome este (1) dispozitia depresiva sau (2)pierderea interesului sau a placerii:

( 1) Dispozitie deprimata in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, indicate fie de relatarea proprie (ex:“ma simt trist, gol in interior”) fie din observatiile celor din jur.

( 2) Interes sau placere semnificativ diminuate fata de toate sau aproape toate activitatile, in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi (ex: dificultatea sau lipsa de interes pentru alimentatie, pentru a petrece timpul cu copiii, aspecte cate anterior bolii ii aduceau bucurie, placere), toate aceste activitati fiind simtite ca niste presiuni si obligatii coplesitoare.

( 3) Cresterea sau diminuarea apetitului alimentar – lipsa de preocupare fata de nevoia bazala de hrana, sau, opusul, hiperfagie, mancatul necontrolat, compensand starile de tristete si vid interior, stare ce se mentine si duce la pierderea semnificativa in greutate, fara sa tina de un regim alimentar sau crestere in greutate (ex: o modificare cu mai mult de 5% a greutatii corporale intr-o luna).

( 4) Insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi.

( 5) Agitatie sau inhibitie psihomotorie aproape in fiecare zi (observabila mai ales de altii, si nu simplele senzatii de neliniste sau lentoare fizica, mentala).

( 6)  Stari de oboseala sau pierdere a energiei aproape in fiecare zi.

( 7) Stari si ganduri de devalorizare (ex: nu sunt bun(a) de nimic) sau de vinovatie excesiva sau inadecvata (care poate sa fie deliranta) aproape in fiecare zi (nu doar auto-reprosuri sau vinovatie legate de faptul de a fi bolnav).

( 8) Capacitate de gandire sau concentrare diminuata sau dificultatea de a lua decizii (si simple), aproape in fiecare zi.

( 9) Idei recurente de moarte (nu doar frica de moarte), ideatie suicidara recurenta. Simptomele cauzeaza suferinta, ducand la retragere si izolare sociala, ocupationala si chiar in propria familie.

      (apud Kaplan, p. 176)

 Persoana depresiva are o mina specifica, privire trista, stinsa, nu mentine contactul vizual cu ceilalti. De asemenea nu mai manifesta interes fata de aspectul personal. Postura corporala este fie de inhibitie, fie agitata. Pot aparea stari de iritabilitate. Poate plange cu usurinta, expresie a coplesirii emotionale pe care o traieste sau se poate simti anesteziata afectiv. Capacitatea de a se percepe pe sine si viata este puternic distorsionata de gandurile de autodevalorizare, idei legate de un sfarsit implacabil, etc.

Depresia poate aparea si mascata prin acuze somatice – dureri de cap, cardiace, gastro-intestinale, etc., ca o incercare de a da “sens” starii psihice. De asemenea, se considera ca si tulburarea maniacala este o masca, o incercare de negare a starilor negative.

 In depresie este ca si cum intreaga vitalitate se pierde, se scurge in subteranul starilor de neputinta, de lipsa a sperantei si a increderii in viata. Visele persoanelor depresive aduc astfel de imagini. De asemenea, culorile din vis pot fi estompate sau chiar alb-negru.

Sunt situatii in viata care, intr-un anumit grad, ne pun fata in fata pe fiecare cu stari asemanatoare celor descrise mai sus. Pierderea cuiva drag si doliul trait, o boala fizica grava, pierderea locului de munca, o situatie puternic traumatizanta (ex: razboi, agresiune fizica) ne zdruncina puternic din temelii fiinta si sensul propriu. Este normal ca o perioada sa fim tristi, sa suferim, sa nu mai stim ce vrem, cine suntem, incotro mergem … Aceste evenimente si durerile traite ne fac sa ne culcusim in noi insine, ca ulterior sa iesim mai maturi, capabili de a ne adapta mai bine vietii si propriilor nevoi, mai ales cele spirituale.

Neputinta de a depasi aceste stari duce ulterior la depresie. Gandul sfasietor ca nu se mai termina suferinta poate determina persoana depresiva sa se sinucida, aceasta fiind vazuta ca unica solutie de eliberare. In acest sens este de dorit ca depresia sa fie corect diagnosticata si  abordata terapeutic cat mai repede.

Cine este predispus la depresie?

In procesul de anamneza al persoanelor depresive, se observa inca din copilarie un anumit pattern al relatiilor familiale si o anumita fragilitate psihica a respectivei persoane. Psihanalistul Fritz Riemann, in cartea “Formele fundamentale ale angoasei”, asociaza persoanelor depresive angoasa de a deveni tu insuti, “angoasa de a deveni un Eu de sine statator”. Specific persoanelor depresive este dependenta lor de oameni, de mediu, in fundalul biografic. Deseori se poate indentifica inca din copilarie o dificultate de a se adapta la schimbari. 
Riemann descrie modul in care atitudinea hiperprotectiva a mamei, cu dificultati ea insasi de a-si lasa copilul sa creasca, sa devina independent (sursa a ei de afectiune), duce la atitudini de asteptare pasiva, de comoditate, de neimplicare a acestuia in propria viata. De asemenea, atitudinea extrema a mamei de frustrare si lipsa de afectiune, ii fundamenteaza copilului si viitorului adult o viziune a unei lumi reci, in care nu ii sunt ascultate nevoile, el nu merita sa fie iubit etc.

Vindecarea pentru o persoana depresiva poate veni prin insotirea acesteia in labirintul interior si gasirea firului care ii da sens. 
Acest proces necesita de cele mai multe ori o impletire intre psihoterapie si tratament psihiatric in momentele de risc.