Fata cu picioare de sticla si butonul Donate

Acum cativa ani, intr-o vacanta in Austria, am vazut cum ziarele locale erau puse zilnic la indemana oamenilor pe stalpi. Alaturi era o mica casuta in care puteai lasa banii-contravaloarea ziarului. Nu era niciun vanzator. Luai ziarul, puneai (sau nu) banii. Nu am vazut insa niciun austriac care sa se serveasca cu vreun ziar fara sa plateasca...Este civilizat asa, platind recunosti valoarea resurselor investite in alcatuirea ziarului si totodata iti exprimi intentia ca aceasta munca sa continue. Ziarul sa fie si maine acolo, cand iesi la plimbare, plin cu stiri si informatii de care o comunitate are nevoie. 

Am incercat de cateva ori sa imi imaginez cum ar rationa un roman obisnuit in fata posibilitatii de a lua ziarul gratis: bai, daca ar avea nevoie de bani, mi i-ar cere direct, ar face un chiosc de vanzare, nu m-ar lasa pe mine sa decid daca platesc sau nu. Ar fi-vrei ziarul, da-mi banii, pai nu? Sau: lasa ca merge, nu se imbogatesc ei din doi euro de la mine! Sau: da-i in ma-sa, sunt sponzorizati de partide (de n, de y, de z) si nu stau ei in banii mei! Sau: daca nu le-ar placea sa scrie si sa ii cunoasca lumea, nu ar face-o. Ce, sa ii platesc pentru asta? Pai pe mine cine ma plateste sa am un hobby? Sau: azi il iau gratis, oi si plati candva, sa vad intai daca mai imi raman etc etc. Si candva-ul acela nu mai vine, in schimb gestul de a lua ziarul din lacasul lui instalat ingenios pe un stalp, fix in drumul tau, la indemana ta a devenit ...rutina.

Cam acestea au fost poate si gandurile celor care au vazut butonul donate pe blogul meu. Mii de vizitatori, care se servesc in tacere. Si carora eu le ofer cu bucurie. Scriu si impartasesc mereu cu oameni din lumea intreaga lucruri si emotii care m-au ajutat pe mine si care sper sa ii ajute si pe altii. Iau in serios ideea ca pot sa fac lucruri mici, cu toata puterea mea, ca sa fac lumea un loc mai bun. Acum, ca am copii, sunt cu atat mai motivata. Nu vreau sa contribui la mizeria si la uratirea lumii noastre. Imi pazesc si gandurile tot in ideea aceasta, constienta ca pana si energia gandurilor noastre este comuna si din ea ne hranim cu totii. 

Acesta este si motivul pentru care, despre lucrurile triste sau care ma dor scriu mult dupa ce le-am procesat si integrat. Desi, am observat ca atunci cand postarile au tenta negativa, numarul de vizitatori si comentatori creste. Mi-a explicat un prieten razand cum e cu mustele care vin la gunoi....Nu astfel de postari imi doresc si nici astfel de public. 

Blogul se adreseaza celor care cauta necontenit sa creasca in lumina interioara, care cauta cai de a deveni mai buni si mai rafinati ca fiinte. Vorbesc despre carti, despre oameni, despre idei menite sa miste ceva in fiinta noastra interioara. Si mereu imi spun: asta mi-a facut asa bine, trebuie sa o impartasesc si altora. O pun pe blog! Lucrurile frumoase se cer impartasite, bucuriile solitare aduc putina satisfactie, egoista...

Am luat decizia sa instalez butonul donate din trei motive:

1. am citit la Anca 

2. am vrut sa vad daca munca pe care o depun pentru intretinerea acestui blog poate fi cuantificata in bani

3. pentru a deschide un nou canal pentru abundenta. 

Ne rugam toti pentru mai multi bani, pentru abundenta, pentru un trai mai usor. Dar cerem imposibilul de multe ori-poate banii ar veni, insa cum sa nimereasca ei fix buzunarul nostru? Prin butonul instalat pe blog e ca si cum as fi creat semne de circulatie pe o strada aglomerata. Sau ca si cum as fi un pescar dotat cu plasa de pescuit. Nu doar pescar cu legitimatie, cu numele, dar fara niciun instrument gen undita sau plasa. Am creat oportunitatea. Sunt curioasa, insa nu ma preocupa excesiv motivatia celui care doneaza. Eu imi fac partea mea-cer si ofer modalitatea de a fi implinita cererea-contul paypall. (Oricine are un cont si un card atasat poate dona. Minimul este de doi euro, nu este necesar cont in euro, conversia in euro se face automat la cursul zilei) Cine da, da din motive de el stiute. 

Pe langa asta (apropo de abundenta financiara) imi enunt disponibilitatea in stanga si in dreapta pentru anumite proiecte, ceea ce a si dus la primirea unor telefoane de la prieteni cu tot felul de informatii. Pot sa ascult, sa aleg, sa pun intrebari mai multe, sa discern daca vreun job este potrivit pentru mine. Daca n-as fi zis nimic nimanui, toata lumea ar fi gandit ca sunt doar mami full time si nu mai pot face nimic altceva. Sunt mami full time, insa am nevoie, pot si vreau sa mai fac si altceva :-). 

In plus, am lucrat adesea sustinut cu diverse persoane (un fel de life coaching desfasurat saptamanal, pe email) carora nu le-am cerut vreodata plata. Am vrut sa ma asigur ca am rezultate, ca fac treaba buna, ca pot ajuta oamenii sa creasca si sa depaseasca mai usor anumite praguri. Nu am pus taxa pe asa ceva, am cerut doar ca atunci cand primesc un mesaj cu o tema de la mine, sa puna deoparte o suma modica de bani ca plata. Bunica mea credea ca si daca iau o maslina de la cineva si nu ma revansez in vreun fel, fie dand-o inapoi, fie facand altceva, pe lumea cealalta o sa tot platesc datoriile, in loc sa ma bucur de rai :-)) Asa ca i-am rugat pe oameni sa plateasca modic, sa nu imi ramana datori in lumea aceasta sau in cealalta. Puteti sa zambiti. 

Am primit pana acum 28 de euro. Un domn mi-a trimis cativa euro de Sf C-tin si Elena, pe 21 mai (erau primii bani primiti) ca sa imi iau flori de ziua de nume (sunt si Cosanzeana, desigur :-)). Nu i-am retras atunci, desi stiam deja ca ii voi da pe un ghiveci cu cercelusi. Comisionul paypall ii injumatatea. Ieri un prieten mi-a donat 25 de euro, taindu-mi rasuflarea de surpriza si bucurie. Am vorbit azi cu el si mi-a spus ca este un mod de a-mi multumi pentru cum intretin blogul. I-am multumit si m-am bucurat mult. Inima mea este mai frumoasa scaldata in apele recunostintei. 

Apoi gandul mi-a zburat la un speech Ted. O sa vedeti de ce. Il postez aici. Il vor intelege in toate nuantele lui toti cei care sunt pregatiti pentru asta.  

Iata, cata vorbaraie si niciun cuvant despre fata cu picioare de sticla! Este titlul unei carti, pe care o ofer cu toata dragostea unui cititor/unei cititoare, prin tragere la sorti. Este modul meu de a da mai departe o mica parte din venit.

Imi este sete de poezie, asa ca va rog mult, pentru a va inscrie la tragerea la sorti, lasati-mi intr-un comentariu versurile voastre preferate. Nu linkuri, ci versurile sau poezia intreaga (si autorul!). 

Duminica, pe 1 iunie, inchidem concursul si voi anunta numele celui care va primi prin curier in prima saptamana din iunie cartea Fata cu picioare de sticla.