"Ma simt blocata, am ajuns intr-o fundatura. Simt ca oricum, orice as face, e prea tarziu pentru mine. Din toate punctele de vedere. "
O privesc si o cred. Culmea, anul acesta, poate pentru prima data in viata mea, m-am simtit si eu de cateva ori asa. Am simtit ca am atins pragul cel mai de jos. Ca nu o sa fiu niciodata nimic, nu o sa insemn pentru nimeni mare lucru, ca este tardiv sa mai ma zbat sa schimb ceva. Prefer sa nu impartasesc gandurile care m-au bantuit in perioadele astea. Ci pe cele care apareau imediat dupa. Unul a fost: poate nu intamplator simt asta. Cand tineam cursuri despre gandire pozitiva sau gestionarea esecurilor, imi era usor sa vorbesc. Nu fusesem in viata mea in partea intunecata. Nu ma ranise vorba niciunui semen de-al meu, nu suferisem de singuratate, fusesem mereu iubita si dorita, nu imi daduse tarcoale depresia, iar neincrederea in mine era ceva complet strain. M-ati vazut/cunoscut unii dintre voi, stiti ca va spun adevarul.
Le-am gustat pe toate anul acesta, ca sa stiu bine pe pielea mea despre ce vorbesc data viitoare. Aveam multa empatie, dar acum lucrurile au alta profunzime pentru mine, alte nuante. Alt gand care a aparut in perioadele acestea a fost si cel de care m-am agatat si pe care m-am concentrat: toate ideile astea sunt o iluzie. Gandul ca am ajuns intr-o fundatura, este o iluzie. Ca nu pot schimba nimic-iluzie. Sunt multe carari, multe optiuni. Nu le vad acum, vedem doar ce vrem sa vedem, sunt sigura, dar ele sunt acolo. Nu imi cunosc toate resursele, cum as putea? Ma linistea gandul asta. Imi spuneam ca este important doar sa nu raman cramponata in ideile astea: ca am ajuns intr-o fundatura, ca nu contez prea mult pentru nimeni, ca e tarziu sa fac unele lucruri si oricum la ce bun.
Sunt ganduri toxice, imi amortesc sufletul, ma scot din circuit definitiv. Ma transforma in spectator pasiv si cu siguranta nu asta imi doresc pentru mine! Nu zic ca nu sunt reale, insa daca le aleg, ce obtin? Vreau o viata plina, o viata in care sa simt ca sunt vie, activa, de ajutor, ca ma dezvolt, ca ma rafinez ca fiinta. Leganandu-ma pe lianele putrede ale gandirii negative ma scufundam in intuneric.....asa ca am inceput lucrul. Am observat ca atunci cand am putina energie, cand sunt obosita fizic rau, gandurile negative au mai multa forta. Cu doi copii mici, nu este ceva neobisnuit sa ajungi seara atat de obosit, incat sa nu mai poti adormi. Nesomnul, cumulat, a dus inevitabil la o scadere a calitatii gandurilor. Asa ca primul pas a fost sa fiu mai atenta la aspectele care tineau de starea corpului meu. Schimbat perna de dormit. Una noua, mai confortabila. Preparat ceai de plante seara. Evitat mancatul dupa ora 19. Testat o saptamana fara gluten. Mult mai limpede in interior. Sarit coarda dimineata. Da :-)) Spre deliciul copiilor din dotare, care radeau mai ceva ca la Stan si Bran. Si ce daca. La inceput, fiecare parte a corpului sarea in directie opusa, revenea dureros inapoi si se pregatea cu groaza pentru alt salt....Incheieturile scartaiau rau si mie imi venea sa plang de dor dupa corpul meu zvelt si elastic de dinainte de a avea copii...Este dus, este amintire, zicea vocea aia rea din capul meu. Sari degeaba, bine ca n-ai oglinzi sa te vezi! Si ce daca, replicam eu. Scot toxine, este oricum bine. In plus, stiu multe femei, mai in varsta ca mine, care si-au transformat cu munca si ambitie corpurile. Nu ma las! Dupa doar cateva zile? Nu ma las! Transpiratie....multa transpiratie....par naclait-urasc parul naclait! Lupta intre cele doua voci. Duș si apoi o stare de bine incredibila. Lumina, usurinta, planuri indraznete. Cafeaua are alt gust. Ce fundatura? Uite cararile. Erau aici, pot merge pe oricare dintre ele. Apar proiecte, oameni, lumea se misca. Ce spui, se misca si inainte? Asa o fi, doar ca eu incetinisem ritmul atat de tare, incat nu mai simteam nicio miscare....
Frumusetea sta in detalii. Daca te simti blocat(a), ocupa-te cateva zile doar de un detaliu. pana cand simti o bruma de energie noua. Apoi de altul si altul pana cand te vei trezi ca ai schimbat total macazul. Nici nu iti vei da seama cand s-a intamplat. Iti esti dato(a)r(e) sa fii bine. Cel mai bine. Cea mai buna versiune a ta. Si asta nu se poate intampla stand resemnat(a) in ape statute. Pana si simplul act de a respira profund, din abdomen, de cateva ori pe zi aduce cu sine schimbari importante, o energie noua.
Este minimul pe care il poate face cineva care se simte blocat. Legat de ideea aberanta ca este oricum prea tarziu sa mai schimb ceva, m-au ajutat mult cartile urmatoare: Floarea varstei, Jane Fonda si Varsta miracolelor, de Marianne Williamson. Mi-au aratat cat de frumos si de bogat se poate trai si la varsta a treia. Desi eu nu am ajuns acolo, mi-au infuzat optimism si incredere. Nu e prea tarziu deloc.
Alte idei? Alte experiente?
O privesc si o cred. Culmea, anul acesta, poate pentru prima data in viata mea, m-am simtit si eu de cateva ori asa. Am simtit ca am atins pragul cel mai de jos. Ca nu o sa fiu niciodata nimic, nu o sa insemn pentru nimeni mare lucru, ca este tardiv sa mai ma zbat sa schimb ceva. Prefer sa nu impartasesc gandurile care m-au bantuit in perioadele astea. Ci pe cele care apareau imediat dupa. Unul a fost: poate nu intamplator simt asta. Cand tineam cursuri despre gandire pozitiva sau gestionarea esecurilor, imi era usor sa vorbesc. Nu fusesem in viata mea in partea intunecata. Nu ma ranise vorba niciunui semen de-al meu, nu suferisem de singuratate, fusesem mereu iubita si dorita, nu imi daduse tarcoale depresia, iar neincrederea in mine era ceva complet strain. M-ati vazut/cunoscut unii dintre voi, stiti ca va spun adevarul.
Le-am gustat pe toate anul acesta, ca sa stiu bine pe pielea mea despre ce vorbesc data viitoare. Aveam multa empatie, dar acum lucrurile au alta profunzime pentru mine, alte nuante. Alt gand care a aparut in perioadele acestea a fost si cel de care m-am agatat si pe care m-am concentrat: toate ideile astea sunt o iluzie. Gandul ca am ajuns intr-o fundatura, este o iluzie. Ca nu pot schimba nimic-iluzie. Sunt multe carari, multe optiuni. Nu le vad acum, vedem doar ce vrem sa vedem, sunt sigura, dar ele sunt acolo. Nu imi cunosc toate resursele, cum as putea? Ma linistea gandul asta. Imi spuneam ca este important doar sa nu raman cramponata in ideile astea: ca am ajuns intr-o fundatura, ca nu contez prea mult pentru nimeni, ca e tarziu sa fac unele lucruri si oricum la ce bun.
Sunt ganduri toxice, imi amortesc sufletul, ma scot din circuit definitiv. Ma transforma in spectator pasiv si cu siguranta nu asta imi doresc pentru mine! Nu zic ca nu sunt reale, insa daca le aleg, ce obtin? Vreau o viata plina, o viata in care sa simt ca sunt vie, activa, de ajutor, ca ma dezvolt, ca ma rafinez ca fiinta. Leganandu-ma pe lianele putrede ale gandirii negative ma scufundam in intuneric.....asa ca am inceput lucrul. Am observat ca atunci cand am putina energie, cand sunt obosita fizic rau, gandurile negative au mai multa forta. Cu doi copii mici, nu este ceva neobisnuit sa ajungi seara atat de obosit, incat sa nu mai poti adormi. Nesomnul, cumulat, a dus inevitabil la o scadere a calitatii gandurilor. Asa ca primul pas a fost sa fiu mai atenta la aspectele care tineau de starea corpului meu. Schimbat perna de dormit. Una noua, mai confortabila. Preparat ceai de plante seara. Evitat mancatul dupa ora 19. Testat o saptamana fara gluten. Mult mai limpede in interior. Sarit coarda dimineata. Da :-)) Spre deliciul copiilor din dotare, care radeau mai ceva ca la Stan si Bran. Si ce daca. La inceput, fiecare parte a corpului sarea in directie opusa, revenea dureros inapoi si se pregatea cu groaza pentru alt salt....Incheieturile scartaiau rau si mie imi venea sa plang de dor dupa corpul meu zvelt si elastic de dinainte de a avea copii...Este dus, este amintire, zicea vocea aia rea din capul meu. Sari degeaba, bine ca n-ai oglinzi sa te vezi! Si ce daca, replicam eu. Scot toxine, este oricum bine. In plus, stiu multe femei, mai in varsta ca mine, care si-au transformat cu munca si ambitie corpurile. Nu ma las! Dupa doar cateva zile? Nu ma las! Transpiratie....multa transpiratie....par naclait-urasc parul naclait! Lupta intre cele doua voci. Duș si apoi o stare de bine incredibila. Lumina, usurinta, planuri indraznete. Cafeaua are alt gust. Ce fundatura? Uite cararile. Erau aici, pot merge pe oricare dintre ele. Apar proiecte, oameni, lumea se misca. Ce spui, se misca si inainte? Asa o fi, doar ca eu incetinisem ritmul atat de tare, incat nu mai simteam nicio miscare....
Frumusetea sta in detalii. Daca te simti blocat(a), ocupa-te cateva zile doar de un detaliu. pana cand simti o bruma de energie noua. Apoi de altul si altul pana cand te vei trezi ca ai schimbat total macazul. Nici nu iti vei da seama cand s-a intamplat. Iti esti dato(a)r(e) sa fii bine. Cel mai bine. Cea mai buna versiune a ta. Si asta nu se poate intampla stand resemnat(a) in ape statute. Pana si simplul act de a respira profund, din abdomen, de cateva ori pe zi aduce cu sine schimbari importante, o energie noua.
Este minimul pe care il poate face cineva care se simte blocat. Legat de ideea aberanta ca este oricum prea tarziu sa mai schimb ceva, m-au ajutat mult cartile urmatoare: Floarea varstei, Jane Fonda si Varsta miracolelor, de Marianne Williamson. Mi-au aratat cat de frumos si de bogat se poate trai si la varsta a treia. Desi eu nu am ajuns acolo, mi-au infuzat optimism si incredere. Nu e prea tarziu deloc.
Alte idei? Alte experiente?
Comentarii
Sar de cateva zile si e grozav. Fac serii de cate 20 pana transpir bine. Ma simt chiar bine dupa, mai usoara si mai limpede :-)
Basca rasetele celor mici, daca ii ai prin preajma. Miruna se ineaca cu rasul cand sar :-))