Cum doftoricesc eu oamenii

               

Motto: 

"Sa traiesti fara lectura este periculos, trebuie sa te limitezi la viata si nu e lipsit de riscuri." ( Michael Houellebecq)

Primesc multe mailuri de la oameni pe care nu ii cunosc. Dar ei, cumva, ma cunosc. Imi cunosc gandurile, pentru ca le scriu adesea aici. Imi cunosc felul de a vedea lumea. Oameni care isi asculta inima, pentru ca altfel nu stiu de ce mi-ar incredinta mie secretele, povestile, durerile si intrebarile lor. Am primit mailuri lungi cat o nuvela, scrise dintr-o suflare, dar si mesaje concentrate in doua trei randuri. La toate am raspuns dupa priceperea mea din momentul acela. Nu inainte de a inchide ochii si de a face liniste in mine ca sa "simt" (nu am alt cuvant) care este cuvantul cel mai potrivit pentru a aduce speranta si liniste si bine. Ingerii soptesc de zor si eu stau cuminte, cat pot de cuminte, ca sa aud mai clar. Abia apoi scriu. 

Am acum curaj sa scriu acum despre asta, dupa ani de "activitate clandestina" pe mail, pentru ca am vazut rezultatele. Unele, fabuloase. Nu le povestesc, pentru ca nu vreau sa imi asum merite. 

Sau poate doar unul: am citit ceva la viata mea si nu degeaba. Stiti ce fac? Cand oamenii ma intreaba: ce sa fac? Sunt in situatia x sau y sau trebuie sa decid asta sau ailalta sau imi povestesc cu lux de amanunte povesti de viata sau ma intreaba eu, in locul lor, cum as proceda?  Uneori ma blochez si atunci ma ridic de la laptop si ma apuc de gatit. Trebuie, nu trebuie, gatesc. Spal incet vase, incing cuptorul. Stiu ca in mine se dospeste raspunsul, ii dau deci timp. Alteori, citesc si zambesc: stiu ce ti-ar putea furniza daca nu un raspuns, atunci o buna tema de meditatie! si scriu bucuroasa "reteta". O carte. Sau doua, dupa caz.

Cartile nu vindeca probleme. Dar inspira, motiveaza, ofera puncte de sprijin, aripi, noi puncte de vedere, lumini interesante. Uneori ajuta fie si prin faptul ca ne absorb intr-un univers fascinant-functioneaza ca un colac pentru cineva aflat intr-o valtoare-il ajuta sa se simta in siguranta o vreme, pana se decide sa inoate/ sa se ocupe de adevaratele probleme. 

In ultima vreme, am "tratat" mai eficient asa, prin ceea ce am inceput sa numesc terapia prin carti, decat prin orice altceva. Uneori pe loc, alteori am nevoie de ceva timp, pana imi apare in fata ochilor cartea potrivita. N-am dat gres niciodata. 


Inainte recomandam calduros diversi alti specialisti: nu ai vrea sa mergi la x sau y, il/o cunosc, este psihoterapeut/ este consilier/ este coach etc. Acum recomand doar daca asta imi cere explicit. Am incredere ca, daca voia sa ajunga la un specialist, atunci gasea sigur unul si fara ajutorul meu. Ajung la mine si vreau sa cred ca nu intamplator. Ajung oameni care imi citesc blogul, oameni care, evident, au rabdare sa citeasca-scriu, nu gluma :-))

Ei, recomand cartea si spun: te rog, citeste (uneori, aparent, doar aparent, povestea din carte pare ca nu are de-a face cu nimic cu povestea celui/celei care mi-a scris....) si dupa, discutam si vedem daca ai putut identifica cel putin un motiv pentru care am indicat cartea respectiva. Trimit un set de intrebari si raspunsurile ofera ....poate sunt cuvinte mari....revelatii, schimbari, lumina asupra unor aspecte neclare pana atunci. Unii oameni imi impartasesc in amanunt ceea ce le-a revelat cartea indicata, altii se multumesc sa imi scrie: wow, asta da terapie! Multumesc, multumesc, multumesc. 

Eu sunt fericita de fiecare data. Asteptarile mele mereu au fost intrecute.

Astazi, in hoinarelile mele pe net, am gasit un nume pentru ceea ce fac: biblioterapia. In Marea Britanie, citesc aici, in loc de medicamente, uneori se prescriu carti. Sau filme. Sau muzica. 

Recomandarea de carti este numai o tehnica din asamblul de tehnici care alcatuiesc oficial biblioterapia. Puteti citi mai multe aici. 

Iar aici, remedii....literare, nepersonalizate, dar interesante. 

Inchei, in deplin acord cu Alan Bennet: "Cele mai bune momente din citit sunt atunci cand descoperi ceva - un gand, un sentiment, un mod special de a vedea lucrurile."