Vorba vine ca as fugi, sa fim intelesi, as merge domol, impacata cu alegerea, e important acest aspect :-).
Si nu de tot, ci doar cateva zile, suficiente cat sa ma relaxez si sa imi incarc bateriile. Am cateva locuri in minte-locuri reale in care ma proiectez uneori.
Pe unele le-am vizitat si mi-am promis ca voi reveni, in alte conditii, despre altele doar am citit. Destul cat sa fantazez in voie. Le numesc "locurile mele de putere" si sunt mai multe, dar azi am sa mentionez doar cateva. Conditia de la sine inteleasa, sub imperativul careia as apela la "locurile mele de putere" ar fi sa nu mai pot, sa nu mai vreau sau din contra, sa pot si sa vreau foarte mult, dar altceva. Stiu, pare greu de inteles, explic imediat.
O manastire.
In mine traieste o fiinta cu inclinatii ascetice, o recunosc si o onorez cum pot. O fiinta care are nevoie de ritualuri aspre, de simplitate, de retragere. Nu este partea mea dominanta, insa asa imi explic unele relatii-cu persoane cu stiluri de viata austere si disciplinate sau atractia pentru viata in manastiri sau ashramuri. Uneori, partea din mine care iubeste austeritatea si simplitatea ma inghionteste si spune: retrage-te, locul tau nu este in lume, pe cand cea dominanta, care iubeste oamenii si confortul unui camin ii raspunde: sigur, hai ca ma duc, in doua zile plec pe jos de acolo si ma mai opresc la primul spa care imi iese in cale!
Sunt de parere totusi ca abtinerea (de la mancare, postul adica), retragerea linistita pentru o perioada (o saptamana la manastire de ex sau o perioada de tacere impusa, de liniste interioara, fara tehnologie) pot avea efecte miraculoase de regenerare fizica si psihica.
Am divagat prea mult. Unul dintre locurile in care mi-as dori sa poposesc candva, pentru cateva zile macar este manastirea Tismana, la ea ma gandesc- cred ca multi ati vizitat-o deja. Daca as vrea foarte mult sa scriu-o carte-acolo imi imaginez ca as putea incepe sau creiona planul. Sau daca as vrea sa pogoare linistea si pacea in sufletul meu, sa devin, cum zicea Oana Pellea in minunatul ei Jurnal "un bulgare de bucurie si lumina", daca as vrea o portie mare de dulceata pentru suflet, probabil ar fi locul potrivit.
In copilarie, am fost acolo intr-o excursie cu clasa. M-am ratacit, habar n-am cum. Bantuiam pe un hol ciulind urechile la glasurile copiilor care pareau ca se estompeaza, cand am deschis o usa-a unei chilii probabil-si m-am dus glont la fereastra deschisa. Privelistea mi-a taiat rasuflarea si pentru o secunda am stiut ca daca nu ma desprind atunci, imediat, din vraja, nu am sa mai pot pleca. Am mangaiat cu privirea peretii albi, am inchis ochii, am mai privit o data afara si mi-am promis ca voi reveni. Sa dorm cateva nopti intr-o chilie ca aceea, sa ma rog alaturi de maicutele adunate acolo de dorul arzator de Dumnezeu, sa respir pacea si bucuria lor simpla-numai gandul si ma simt incarcata pozitiv.
Intr-o zi am sa ma interesez daca se poate cu adevarat.....si intr-o alta zi, poate am sa imi permit luxul de a lipsi de acasa cateva zile....
Un alt loc la care ma gandesc cu placere este satul Pestera, M-tii Piatra Craiului. Am descoperit satul razand in hohote. Tot intr-o rataceala. Eram cu un grup pe munte, eu am impartit putina ciocolata neagra si niste apa cu lamaie cu un domn care se lipise de grupul nostru in Zarnesti si in cateva secunde, cat am stat sa ne servim si sa punem la loc in rucsaci totul, ia grupul de unde nu-i. Indienii talpa iute, nici frunzele nu se mai miscau pe unde trecusera ei. Semnal la telefon ioc, dupa amiaza tarzie, marcaje nu, cort nu, apa pe terminate, peisaje de vis in schimb si o companie incredibila. Era limpede ca ne-am ratacit, am coborat un perete abrupt, am rupt bete dupa bete, se intuneca, insa glumele curgeau lant si hohotele de ras dupa ele.
Cand am terminat panta aceea abrupta si am putut merge drept, am descoperit ca ajunsesem in satul Pestera...catre care, sigur, exista si drumuri accesibile....Mi-a ramas intiparit in minte precum o carte postala-case rasfirate, verde crud, dealuri domoale, Piatra Craiului scanteind, curti mari pline de flori...Ba fantazez ca imi cumpar acolo o casa si traiesc izolata de efervescenta unui oras, fie el si Brasov, dar in confort, pentru ca as avea un jeep si bani pentru tot restul vietii cu care sa fac aprovizionarea regulat. Nu ma duce capul desigur sa cumpar altceva: doar ceai, carti si ciocolata neagra. Asa arata viata mea de vis in satul Pestera. Cand n-as citi, as drumeti. Pana una alta, poate imi voi petrece o vara acolo alaturi de copiii mei. Pare mai realizabil visul acesta...sunt cateva pensiuni frumoase in zona.
Un alt loc special este acesta. Un loc unde as medita multe ore, in care as munci fizic si as manca simplu, vegetarian. 10 zile aici. As avea curaj? As rezista? Mi-ar placea? M-ar schimba? In fantezia mea, se intampla ca ajung in Brad sau Hunedoara, rezerv o camera la hotel pentru ziua cand termin stagiul de 10 zile de sus, din munti. Fac programare si la un salon cosmetic si abia apoi m-as putea intoarce in lume...V-am zis, trebuie sa impac si cocheta si maicuta din mine :-))
Lasand gluma la o parte, acest loc de putere nu este pentru oricine. Eu insami nu sunt deloc sigura ca as putea trece prin cele zece zile, ca as putea sa predau telefonul sau sa meditez atatea ore. Zic, nu stiu despre mine ce pot si ce nu...Despre Adi, tipul care conduce locul acela am citit cu ceva vreme in urma acest articol. Tarziu am facut legatura intre el si locul acesta, a trebuit sa reiau informatiile si sa le verific. E fascinant, este?
Comentarii