Am citit acum cateva minute articolul acesta. Dincolo de poveste, raman intrebarile: singur sau impreuna cu ceilalti? Egoism vs altruism? Nu a fost necesar sa zabovesc prea mult in trecut-toti care m-au iubit vreodata si mi-au vrut binele-parinti sau educatori sau prieteni mi-au spus de nenumarate ori acelasi mesaj. Singura.
Mama nu a avut nicio prietena intima, cu care sa impartaseasca secretele ei. Avea cunostinte, avea cu cine bea o cafea, insa se dezvaluia cu prudenta, foarte putin. Limbarita mea si deschiderea cu care ma purtam fata de oameni erau parte din cosmarul ei. Inteleg acum ca ii tremura sufletul de frica ca voi fi ranita... Multor copii, atunci cand pleaca in calatorii, mamele le vorbesc despre cum sa treaca strada, ce sa faca cu banii sau sa nu uite sa fie politicosi. Eu am zeci de imagini cu mama mea pe peronul garii sau in fata autocarului, crispata, tinandu-ma strans de incheietura mainii drepte si repetand iar si iar: vezi cui zambesti! mai, ai inteles? uita-te la mine! vezi cui zambesti si cu cine vorbesti! Nu sunt toti prosti ca tine...(a se citi buni).
Eu zambeam, cu zambetul meu care mi-a adus atatia prieteni, iar ei ii tremurau lacrimile in ochi. M-ar fi vrut rece, calculata si egoista. M-ar fi stiut mai in siguranta asa. O inteleg. O intelegeam si atunci. Insa nu puteam lupta impotriva firii mele. Totusi, ceva din sfaturile ei a prins radacini in mine. Sau poate un strop din fiinta ei solitara a fost pastrat in mine. Pentru ca deschiderea mea are limite. Pentru ca vorbesc cu usurinta, insa nu despre procese prin care trec, ci prin care deja am trecut. Pentru ca in viata de zi cu zi sunt tacuta (daca m-ai cunoscut in sala de curs sau in vreo tabara, ti-e greu sa crezi, stiu). Pentru ca petrec multe ore, zile, saptamani singura, fara sa simt nevoia sa dau un singur telefon. Ma simt bine pur si simplu eu cu mine. Am o lume intreaga in interior, vie, vibranta, solicitanta. Citesc. Vad filme. Visez cu ochii deschisi. Asta pentru cei care se intreaba ce fac cand stau singura...
Au venit apoi educatorii. Frau Mimose, profesoara mea de germana. O adoram si cuvantul ei era litera de lege. Nu ma primea la examen in blugi si tricou. Ci in rochie sic, cu sandale, cu parul aranjat si neaparat un pic de ruj. Ca sa ii fie drag sa ma examineze. Ma simteam de parca ma travesteam, ca si cand jucam un rol. Inainte de a intra in sala de examen, nu imi verificam notitele, ci rujul si parul. Am auzit des de la ea cat de egoista ar trebui sa fiu. Si in pat, mai ales in pat, daca vreau sa simt placerea. Sa folosesc toate mijloacele-dragalasenia chipului, o tinuta cocheta, inteligenta si cultura pentru a obtine ceea ce doresc de la viata. Sa nu astept nimic de la nimeni. Sa ma servesc singura. Sa imi fiu cea mai buna prietena. Sa ma feresc de cele mai bune prietene, mai ales cand in viata mea intra un barbat de care voi fi indragostita. Par sfaturi rele? Nu, deloc. Le-ati auzit si voi, este? Eu am fost expusa vreme de cinci ani intensiv. Incepusem sa ma gandesc sa devin cat mai bitchy, acesta devenise noul meu tel secret. Sa fiu egoista si sa fiu bine. Si bonus, sa multumesc astfel femeile din viata mea care ma iubeau si care imi impartaseau din intelepciunea lor.
Apoi, prietenii. In studentie, candva, am calatorit catre orasul natal cu o gasca de studenti din Bucuresti. M-am imprietenit cu unul dintre ei pe holul trenului, apoi cu toata trupa. Mergeau la un concurs. Seara eram intr-un pub cu ei si prietena mea intreaba: de unde si de cand va stiti cu Andreea? De cateva ore, a raspuns sincer unul dintre ei. Prietena mea mi-a reprosat: Stilul tau. Te poate lasa omul intr-un bar cu negri si in cinci minute esti prietena cu toti!
Am simtit vina. Eram un fel de prostituata? Eram prea intruziva? Am simtit confuzie. Ne simteam cu totii bine, unde era problema? Si care era treaba cu negrii-astia sunt pe lista de interzis sau ce? Nu-s tot oameni? Si de ce e asa de rau sa te simti bine in compania unor oameni cu care rezonezi? Erau oameni foarte ok si ce sa vezi, cu cel cu care m-am imprietenit atunci pe holul trenului, sunt prietena si astazi....A devenit un om minunat, sot si tata de doi si sunt mandra ca il cunosc deja de atatia ani.
Cel mai recent-prieteni care imi citesc blogul si ma suna ingrijorati. Sau imi scriu. Vor sa afle ce patesc daca ma expun asa mult. Ma sfatuiesc prieteneste sa adopt un ton mai neutru, mai lipsit de emotie. Sigur, este placut sa citesc ce scrii. Doar ca imi este teama pentru tine. Oamenii sunt rai! Stiu ca va recunoasteti si zambiti. Va multumesc si acum si aici si va iubesc.
Recent am fost la un workshop despre fericire. Cateva ore in care trainerul s-a adresat exclusiv mintii. Studii, citate, cercetari. Bune si frumoase. Necesare. Stiu acum despre modelul PERMA al lui Seligman sau cu ce studii a iesit pe piata Sonja Lyubomirsky. Insa...nu stiu voi, dar mie nu mintea mi se expandeaza de fericire, ci inima. Ea creste si creste cand este inundata de bucurie. Rasul meu de acolo izvoraste, din preaplinul inimii. Si inima se hraneste cu povesti, cu metafore, cu poezie. Ele deschid usi catre lumi profunde si bogate in sensuri. Si mai ales-inima se hraneste cu sentimentul de conexiune cu ceilalti. De unitate. De apartenenta. Am avut multi participanti la cursuri sau team-buildinguri care suspinau la final tristi: gata, intoarcerea la realitate....Nu creasem eu nu stiu ce realitate acolo in sala de curs, era doar acel sentiment de unitate, de coeziune cu ceilalti, de complicitate, de tras in aceeasi directie. Acel sentiment care se naste atunci cand experimentam impreuna cu altii, cand invatam unii de la altii si ne sustinem fara a sta pe ganduri reciproc.
Nu va este dor? Nu de mine :-)) Ci de sentimentul acesta de plin, de bine, de siguranta. De unitate? Alegeti impreuna. Orice ar insemna asta transpus in viata de zi cu zi. Cu onestitate si curaj. Numai impreuna!
Comentarii