Puterea personala



Citisem undeva ca ni s-a dat timpul ca sa nu ni se intample toate o data si spatiul ca sa nu ni se intample toate noua :-)


Cand mi se aglomereaza programul, cand viteza pare ca scapa de sub control si eu iarasi fac prea multe, prea repede, imi amintesc sa ma opresc. Imi bubuie inima in piept, in minte mi se impotmolesc toate cele pe care le mai am de rezolvat. Ma opresc, in ciuda panicii si, asa cum o mama isi linisteste puiul soptindu-i la ureche bland, la fel imi spun si eu mie: nu sunt acest corp. Si nici aceasta minte. E un joc, o iluzie. Toate trec, maine nici nu va mai conta. Respira. Ia pauza. Savureaza. O forta noua se naste atunci in mine, intrevad un liman catre care ma indrept degraba, desi vocea lucrurilor care se cer facute inca se aude. Respir adanc, din abdomen, imi inalt privirea spre albastrul cerului, imi fac un ceai de salvie, pun muzica (jazz sau harpa) si imi acord pauza. Citesc, vad un episod din vreun film-poveste. Incetinesc pana ma adun particula cu particula si ma reintregesc, imi recapat densitatea si, implicit, puterea. Probabil ca o sa accelerez din nou peste cateva zile, o sa ma las smulsa, atrasa, ispitita sa parasesc centrul meu de liniste si pace, insa am deja exercitiu. Stiu ca ma pot sustrage mereu. Stiu sa ma intorc la mine. Stiu sa fac pace, sa incetinesc, sa ma ingrijesc.

Comentarii

Laura a spus…
Trebuie sa invatam sa ne regasim pe noi insine!
Andreea a spus…
Da. Sa stim drumul inapoi. Insa, inainte de asta, sa stim cine suntem, nu? :-)
Oricum, am observat ca daca nu ma opresc voluntar, la timp, atunci o fac silita-ba racesc si trec volens-nolens pe loc repaus (ca ieri, cand nici voce nu am avut, asa ca nu am raspuns la telefon), ba se incurca toate cele....si sunt obligata, dureros, sa iau pauza, sa respir.
Gina Teodorescu a spus…
Pauza este necesara si face parte din piesa.
Andreea a spus…
Da. De mi-as aminti mai des!
cristina a spus…
Aici vorbim despre pauza de la prea multele indeletniciri? De la prea multa munca, de care ne simtim coplesite? E normal sa luam si cate o pauza, nu suntem inepuizabile. Partea buna de aici e urmatoarea: bine ca stii ce ai de facut, chiar daca e prea mult.
Ce te faci, insa, cand nu stii ce ai de facut, cand te copleseste panica si NU stii ce-ai putea sa faci ca sa iesi din situatia care a generat-o? Mie aici imi iese foarte greu reintegrarea in mine insami.
Andreea a spus…
Am traversat de curand o perioada grea, tulbure, in care mi-a dat tarcoale si senzatia de panica. Am respirat adanc de cate ori mi-am amintit, m-am straduit sa raman rationala, sa despic apele-emotiile de ratiune, orgoliile de interese reale. Mi-am spus ca ceea ce conteaza cu adevarat-adica sa fiu sanatoasa, cei dragi sa fie bine- toate astea sunt inca acolo, sunt bine. Mi-am reamintit ca toate trec pe pamantul asta si ca dramele astea prin care trecem uneori nu au nicio importanta la scara cosmica, sunt insignifiante. Mi-am reamintit valorile mele-libertate, onestitate si nu m-am abatut de la ele. M-am rugat. M-am concentrat pe amintiri frumoase sau am evadat in joaca cu copiii, terapeutica in astfel de momente. Am citit mult si am vazut filme ca sa imi tin mintea ocupate.

Si cel mai important, m-am sprijinit de prieteni. In alte, multe dati am traversat singura perioade tulburi. Nu am spus nimanui, am plans mult, am generat scenarii ingrozitoare si rau am facut. Nu am cuvinte sa explic cat de balsamica a fost prezenta catorva prieteni langa mine in perioada aceasta. Sustinerea lor zilnica, incurajarile, cuvintele limpezi, venite din inima. Chiar in perioada aceasta mi-au cazut ochii pe o definitie a prieteniei care spunea asa: “Prieteni îţi sînt acei oameni care ştiu cuvintele cîntecului pe care-l porţi în inimă şi ţi-l cîntă cînd i-ai uitat cuvintele.”

Asta au facut pentru mine prietenii mei....m-au ajutat sa imi pastrez echilibrul amintindu-mi cu blandete zi de zi cine sunt, de ce e bine sa raman cum sunt, amintindu-mi sa fiu rationala si ascultandu-ma cand insiram temeri si frici, aducandu-ma la mal cand o luam razna cu scenariile...

Trec toate....da-le atentie problemelor, dar sa ramana in tine un centru de liniste, de pace, nu te arunca in lupta cu toata fiinta.
cristina a spus…
O, da, o sa incerc sa fac asta.