Copiii

Mi-a scris o doamna care mi-a spus ca ma citeste de cativa ani, ca regreta ca in ultima vreme nu scriu mai des, ca in trecut, dar ca isi imagineaza ca sunt ocupata, avand doi copii mici. Si apropo de copii, si-a exprimat mirarea ca nu scriu despre ei, ca nu postez poze (am mai scapat cand si cand cate o imagine) si vroia sa stie de ce. Continua cu un pic de ego masaj (multumesc, multumesc) spunand ca daca as scrie despre experientele mele de mama, poate si alte mamici ar fi inspirate si ar prinde curaj. 

Nu prea scriu despre ei, este adevarat. Blogul nu este nisat pe zona aceasta, de parenting, aceasta ar putea fi o explicatie. O alta-mai aproape de motivul pentru care nu scriu- e ca nu mi-as putea gasi cuvintele. Au ei....un ceva al lor greu de pus in cuvinte.

In plus, sunt constienta ca pentru fiecare mama propriul pui este cel mai si cel mai si imi imaginez ca nici copiii mei, nici eu ca mama a lor nu facem si nu suntem ceva iesit din comun. Ei cresc, mult prea repede pentru gustul meu, iar eu sunt o mama care face uneori eforturi sa fie prezenta cu adevarat. In rest... iubire, afectiune, griji cotidiene, rutina atat de necesara la varstele lor  (6, 5 ani si 2, 6 ani). 

Poze cu ei postez pe facebook, unde publicul este format din oameni pe care ii cunosc mai mult sau mai putin, in care am incredere si care reactioneaza cu simpatie fata de mutrisoarele lor. Pe blog am avut mereu retineri, desi stiu ca mi-ati putea da exemple de zeci de oameni care fac asta. De la printi si celebritati, pana la oameni cunoscuti in blogosfera cu totii par bucurosi sa posteze fotografii cu copiii lor. Eu sunt mai rezervata in privinta aceasta. Imi amintesc cand m-a oprit o doamna pe strada-eram cu Vladi de mana, avea cam trei ani atunci si m-a intrebat daca as fi de acord sa fie fotografiat intr-un studio, sa ii alcatuim un portofoliu pentru reclame. Imi amintesc ca am fost incantata cateva secunde - Vladimir este intr-adevar un baietel cu trasaturi armonioase, chipes de-a dreptul si intelegeam cumva demersul acelei doamne. Insa atitudinea lui Vladi m-a pus in garda si m-a facut sa bat in retragere. Apoi, cu cat m-am gandit mai mult, cu atat am considerat ca am ales bine refuzand. Doamna aceea s-a aplecat la nivelul lui, l-a privit atenta cu ochi de expert si apoi l-a intrebat cum il cheama. Si el-surpriza totala pentru mine, a raspuns prompt: Petru. Sigur, primul lui prenume este Petru, eu i l-am ales, insa niciodata nimeni din jur nu i-a spus asa. El este pentru noi toti Vladi, inca de cand era nenascut....In plus, era foarte mic totusi sa aleaga, sa prefere un nume sau altul..... De atunci nu s-a mai recomandat niciodata Petru, dar pentru mine momentul acela a fost un mic semnal de alarma. 

Pastrez in sufletul meu multe clipe rotunde, perfecte petrecute alaturi de copiii mei. Atatea zile tihnite, pline de iubire, de sunete, atatea replici sau gesturi haioase! Nu am simtit niciodata nevoia sa le impartasesc in cercuri largi. Sunt oare egoista maxim? Prudenta? Am o lume inchisa, in care nu simt nevoia sa invit pe nimeni? Putin din toate...nu stiu ce sa zic. 

Vladimir este un baietel cu ochii negri si ten usor masliniu. Este o combinatie incredibila de intelepciune, profunzime si inocenta, candoare. Iubeste povestile, este pasionat de astronomie-stie o multime de lucruri despre planete, este pasionat de lego, a inceput sa ii placa muzica lui Smiley, cam prea mult pentru gustul meu :-) , este tandru si rabdator cu Miruna-are cu ea gesturi firesti de atentie si tandrete care impresioneaza mereu pe toata lumea. Este clasa zero, merge la o scoala privata, ii place la scoala, are prieteni printre colegi. Ii plac teatrul, tenisul de camp si fotbalul (vine acasa cu vanatai, desigur, pe care le tratez cu crema de arnica), studiaza engleza intensiv, dar si germana si vrea sa se faca arhitect, scriitor si magician. Tatal lui i-a spus ca nu-i nimic daca vrea mai multe meserii, poate alege mai multe, nu e nevoie sa se rezume la una singura. De curand s-a oprit la acestea trei, noroc ca intr-adevar, sunt posibile toate :-) Multa vreme a vrut sa fie sofer pe masina de gunoi, apoi excavatorist, apoi politist, asa ca acum, cel putin pentru o vreme, pot respira usurata :-) 

Miruna este blonda, cu parul usor ondulat, cu ochii si zambetul meu, cu gropite in amandoi obrajorii si un ras galgait si plin de forta vitala. Este o mare dansatoare si iubitoare de muzica, este pusa pe sotii non stop. Este mascota gradinitei. Are o dulceata a ei, a fiintei ei greu de pus in cuvinte. Este cat un cozonac pufos, cat o papusa.....Am auzit de multe ori oamenii exclamand ca este precum copiii din cataloage: cu un zambet strengar, cu rochite frumoase, feminina si dulce. Chiar bunicul ei a facut o remarca de genul acesta wk trecut. Este foarte prietenoasa. Vladi, in comparatie cu ea, este mult, mult mai rezervat cu oamenii necunoscuti.