" Ieri dimineata, alaltaieri dimineata, in multe alte dimineti, m-am trezit patrunsa de nemultumirea de a trai in propria mea piele. M-am trezit simtind ca ma urasc pe mine insami. M-am trezit cu gandul la lupta de a le face pe toate, la teama chinuitoare ca o sa o dau in bara. O s-o dau in bara, ca de obicei. Tip la copii, mustesc de amaraciune, uit programarile la medic, ratacesc cartile de la biblioteca, traiesc in egoism, nu-mi fac timp sa ma rog, ma plang, ma culc prea tarziu, uit sa fac curat la baie. Traiesc obosita. Speriata. Ingrijorata. Epuizata. De ani intregi port in mine sperante neimplinite.
Voi fi, voi avea, voi face vreodata indeajuns?
....vreau sa traiesc cu adevarat. Ori traiesti din plin... ori deloc? Calea de mijloc, iata ce ne duce la disperare.
Viata de mijloc-zilele in care ne miscam mecanic, anii traiti in amorteala, rutina miscarilor golite de sens, incercarea de a ne izola lasandu-ne gandurile sa hoinareasca cine stie pe unde, trupul care nu se trezeste niciodata si care nu mai poate simti din plin.
Aceasta este viata de mijloc-viata unor morti vii.
Eucharisteo, multumirea, contine cuvantul grecesc charis, har. Dar contine si derivatul lui, chara, care inseamna "bucurie".
Dar unde pot sa pun mana pe acest Graal al bucuriei? (...) Chara, bucuria adanca, poate fi gasita doar la masa lui euCHARisteo-masa multumirii.
Oare inaltimea bucuriei mele, chara, depinde de adancimea multumirilor mele, eucharisteo?
Cum si de unde sa invat sa pun in practica eucharisteo, cuvantul pe care il subliniasem drept temelia pe care sa imi asez fiecare zi? Cum si de unde sa invat sa folosesc acest cuvant ca sa inlocuiesc obieceiul urat si autodistructiv al nemultumirii cu obiceiul salvator al multumirii?
Incep lista. Nu daruri pe care mi le doresc, ci daruri pe care le-am primit deja:
1. umbrele diminetii pe podele vechi
2. paine prajita cu dulceata multa deasupra
3. gaite albastre sus in molid
Cand scriu lista, ma simt.... fericita. Nu inteleg ce se petrece in fluxul constiintei mele, rau din care beau si care ma scalda, suvoi de har care creste si care ma duce cu el, nestavilit. Si mai scriu. Ca sa mai simt. Nu imi dau seama de ce se intampla asa. In plus...lista asta e ceva ciudat, neobisnuit pentru mine. Sunt de mult timp o femeie care vorbeste o singura limba, limba Caderii: nemultumirea, autoinvinuirea, privirea critica, niciodata satisfacuta.
"m-am deprins sa fiu multumit cu starea in care ma gasesc. Stiu sa traiesc smerit si stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamand, sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa" (Pavel in Filipeni 4:11)
Si iata-l, secretul bucuriei in orice stare, secretul vietii din belsug, secretul lui eucharisteo-m-am deprins. Pavel il sopteste de doua ori. M-am deprins. Va trebui sa invat eucharisteo ca sa pot trai deplin.
.....
Stiu ca exista saracie si stiu ca exista dureri crunte. I-am vazut pe cei flamanzi, am vazut armele celor care merg la razboi. Stiu ce inseamna suferinta si viata mea marturiseste: nu fac decat sa adancesc rana lumii cand nu-mi fac timp sa multumesc pentru raza diminetii furisata prin frunzisuri, pentru mireasma navalnica a trandafirilor salbatici la inceputul lui iulie, pentru cantecul de greieri in racoarea noptii, pentru raul care alearga, pentru steaua care urca si pentru ploaia care cade. La ce i-ar folosi lumii mai multa amaraciune, mai multa tristete? Cum vine asta, sa salvezi lumea refuzand sa te bucuri, cand salvarea noastra e tocmai bucuria?
A respinge bucuria din solidaritate cu cei care sufera nu ii salveaza pe acestia. Contrariul insa, da. Cei care au curajul de a se gandi la tot ce este adevarat si vrednic de iubit, chiar si in lucrurile mici, cei care multumesc pentru ele si descopera bucuria chiar aici si acum, oamenii acestia sunt agentii schimbarii si ei duc Lumina in toata lumea. Cand lasam solul vietii noastre sa primeasca ploaia harului si bucuria sa se infiltreze in locurile uscate si crapate, cand bucuria ne patrunde pana la piele (pielea noastra cea plina de rani si cicatrici), acolo creste viata. Si ce poate fi mai bun decat atat? Pentru noi?
Cand deschidem gura si multumim, se deschid cerurile.
Singurele rugaciuni adevarate sunt cele rostite de buze care multumesc.
Ann Voskamp, extrase din cartea O mie de daruri, Editura Kerigma.
" La radacina bucuriei se afla gratitudinea. Nu bucuria ne face recunoscatori, ci recunostinta ne umple de bucurie." David Steindl Rast
Bibliografie, pentru oricine doreste sa invete sa practice recunostinta, multumirea zi de zi, pentru a trai o viata in belsug, vie, prezenta:
- Ann Voskamp, O mie de daruri
- David Steindl Rast, Adancimile cuvantului
- Rhonda Byrne, Puterea
Comentarii