Uneori imi spun: nimeni nu stie nimic cu adevarat.
Taceti, traineri, coach, cautatori ai fericirii, speakeri de tot felul. Doar azi. Scriitori, predati stilourile si laptopurile. Frici, retrageti-va coltii, tensiuni-topiti-va, rani-nu mai supurati cu obscenitate. Liniste. Opriti motoarele. Sugrumati poftele. Dorintele. Opriti-va. Stop vanatorii. De orice fel ar fi.
O zi de liniste. Cum ar fi?
Am creste precum Fat Frumos? Ne-ar dospi sufletele tivite cu cer albastru si bine? Am fi mai buni? Am putea sa ne tragem sufletele, sa le dam sansa sa ne prinda din urma? Am putea apoi sa alegem un inceput mai bun? Mai intelept, mai putin grabit si repezit? Ne-am reprofila, poate, unii din noi? Sau am vrea, cativa, sa ramanem in linistea tamaduitoare?
Stiu. Unii va veti preface ca nu intelegeti, veti face mistouri ieftine. Liniste vom avea dupa moarte, veti zice, acum vrem experiente, cautam fericirea, fiecare in felul lui, altii...ne zbatem sa supravietuim aliniati cu restul, ca nu stim altfel.
Despre ce vorbesti? Ce liniste? Ce tacere?
Am visat tacerea azi. Cerul perfect de astazi, cu albastrul lui frumos, cu norii pufosi, albi ar fi putut adaposti si proteja tacerea noastra. Ar fi putut fi martor al cresterii....al trezirii noastre. Poate ca nu avem nevoie de cursuri despre fericire si alte gaselnite. Stiu, si eu am un workshop despre gandirea pozitiva. Nu, nu e cu afirmatii pozitive si bla bla-uri new age. Nu, nu e nimic din carti. Este despre ce ma ajuta pe mine sa fentez luciditatea. Sunt tehnici practice, aplicabile pe loc de catre oricine. Ma ridica pe mine, te pot ajuta si pe tine. Dar azi nu la ele m-am gandit. Ci la tacere.
Am zambit mergand pe strada-cum ar fi sa intru intr-o sala si sa le spun participantilor: azi vom tacea. Ne vom privi in ochi si vom tacea. Ne vom uita spre cer si vom tacea. Vom sta in tacere, prezenti si cuminti...Cum ar fi? Ai veni la un astfel de curs? Unul de la care sa pleci cu mintea odihnita. Cu liniste in suflet. Cu tacerea pecetluind in zambet buzele.
Poate avem nevoie doar de o zi de tacere. O zi.
Sigur nu putem, nu toti o data. Dar eu visez....
Am citit un indemn frumos-vorbeste-i pe altii numai de bine. Timp de sapte zile. Frumos. Provocare, auzi.
Incerc sa imi inchipui cum de e asa ceva provocare si nu gasesc usor raspunsuri.
Ma refugiez in tacere. Haideti sa tacem.
Daca nu ii putem vorbi de bine, atunci sa tacem. Citesc - tacerea a aparut din "teama de a nu rosti cuvinte malefice" (Rudolf Otto).
Tacerea. Un lux. Noua extravaganta.
Comentarii