Sa le zicem....jaloane interioare. Sunt idei de care ma tin bine ca sa nu imi pierd echilibrul interior, ca sa nu ma pierd pe mine de mine insami, luata de tot felul de ape.
Ma ajuta, asa ca vi le marturisesc aici, stiind ca si pe voi va vor inspira si ajuta.
- Intr-o lume care vorbeste obsesiv despre lipsuri si crize si despre ce nu avem si ne mai trebuie, o lume care ne bombardeaza cu mesaje negative axate pe lipsa, eu intorc capul in alta directie si vad altceva. Vad ca am mai mult decat imi trebuie. Onest.
Vreau sa traiesc in multumire si limpezime interioara, dar nu multumirea aceea statuta, care stavileste dorinta de evolutie, de rafinare, ci multumirea vie, vibranta a celui care baga bine de seama zi de zi cate daruri primeste.
- Imi dai o maslina, iti dau doua inapoi. Poate nu imediat si poate nici cand te astepti. Dar tin minte orice gest de bunavointa, orice privire calda, orice vorba buna, orice mana de ajutor, mai ales nesolicitat. Cand nu pot sau nu am ce intoarce, ma rog pentru acea persoana, ma rog sa i se implineasca visele, sa aiba lumina in inima si sa fie inconjurat de oameni buni.
- Cand imi sunt copiii raciti, sigur, in primul rand ii doftoricesc bland (bland insemnand ca intai aleg remedii din plante, blajine). In al doilea rand, am grija ca ei sa fie veseli. Sa zambeasca, sa rada daca au putere....Pentru ca veselia si starea de spirit pozitiva grabesc vindecarea, ajuta...Am in fata ochilor imagini cu Vladi zambind stins, sleit de cate o bronsita agresiva....Zambea el, zambeam si eu si gandeam "misiune indeplinita". Sa obtin un zambet este la fel de important cu a-i convinge sa ia siropul....recurg la giumbuslucuri, ma impiedic de lucruri, ma stramb, ma prefac ca nu aud...fel si fel de scamatorii.
- Copiii mei nu merg la culcare suparati sau tristi. Rad cu ei, ne smotocim, uneori ne si alergam. Sotul meu mereu spune ca ii activez, dar nu este asa. Razand, isi consuma ultimele rezerve din baterie si adorm fericiti, zambind. Adesea, daca nu avem energie de smotoceala, povestim despre ce ne-a placut mult in ziua care a trecut. Le spun si eu ce mi-a placut si am vazut ca le place mult. Se uita la mine cu ochi noi...Cand termin, Vladi ma roaga: mai imi spui? Ii mai spun, din intamplarile altor zile...
- Cand ma apasa ceva sau cand ma simt ranita si vulnerabila, privesc cerul. Abia dupa ce imi largesc sufletul cu seninul cerului, pot sa aplic si alte "pansamente".
- Tratez oamenii cu multa consideratie, kindly, vorba englezului. Ii privesc in ochi, ii respect, le zambesc, imi ofer ajutorul ori de cate ori pot. Se deschid si infloresc sub ochii mei, sunt buni...Sa nu creada cineva ca asa fac tot timpul...nu sunt vreo zana. Cand am zile proaste, nu ridic ochii din pamant, nu vreau sa vad, caut sa nu ranesc, dar, de multe ori, in zilele acelea Dumnezeu imi scoate in cale tot felul de intamplari, de oameni care ma mangaie. Daca imi trece ori nu, depinde apoi de mine.
- Ma ghidez dupa cuvintele Maicii Tereza care a spus ca nu toti suntem destinati faptelor marete. Dar toti putem face lucruri mici cu dragoste mare. Lucruri mici, cu dragoste mare, va dati seama?
- Caut mereu surse de inspiratie, caut sa nu mor in interior, sa nu fiu inghitita de griji si sarcini de implinit. Cand simt ca ma atrofiez, incetinesc ritmul, citesc poezie, ma duc singura la un muzeu, caut cu nesat frumosul si noul. Solitudinea imi prinde bine, ma ajuta sa ma intregesc, sa ma adun, sa ma resetez. Imi cumpar carti si albume, ma joc cu cardurile Dixit (si tare imi doresc si cardurile OH), navighez pe net relaxata, rugandu-ma sa gasesc ceva de care sa ma indragostesc si care sa ma inspire.
Comentarii