Cand moartea iti face ordine in viata


Cand plecati undeva...cu atat mai mult cand plecati departe de casa, ganditi-va la toate posibilitatile...
Stiti cum se spune, stii cand pleci, dar nu stii cand te intorci ! Suntem tineri, multi dintre noi si poate credem ca moartea ne asteapta la capatul a catorva zeci de ani si poate nici atunci....

Am cunoscuti care se schimba la fata doar cand aud cuvantul "moarte". Nu inteleg de ce....mi se par precum strutii care baga capul in nisip sperand ca lor nu li se intampla. Mie moartea, prezenta ei imi face viata mai plina, mai intensa, mai prezenta. Ma explic imediat si rog nu dati cu pietre. 

Acum cativa ani am cunoscut o persoana specializata in astrologie. Mi-a spus multe lucruri si am invatat multe atunci. Pentru ca am ascendent in scorpion, cunoscut pentru fascinatia lui pentru eros si thanatos, dragoste si moarte, poate pentru ca a simtit ca am tarie sufleteasca ca sa duc vestea, mi-a comunicat ca exista in harta mea in viitor un fel de cumpana. Un moment cand pot sa plec. Am mai avut doua in trecut, credeam ca le stiu numai eu si parintii/apropiatii mei, insa acea persoana le-a vazut pe harta mea astrala si mi-a indicat anii. Nu mi-a zis ca voi muri, ci ca voi putea alege sa plec din lumea aceasta. Si asta, cu exactitate, intr-o primavara, aprilie sau mai, inainte de a implini 42 de ani. Mai erau cativa ani in fata atunci. Primul gand a fost sa calculez cat mai am. Apoi sa calculez cati ani vor avea copiii. Prea mici, m-am razvratit. Gandind pragmatic insa, am gandit ca daca se va intampla, copiii mei vor fi la varsta ideala de crescut de catre cineva. Anii cu nopti nedormite si ore de tinut in brate ar fi trecut....greul l-as fi dus eu. Pare crud sa gandesti asa? Apoi n-am mai bagat in seama gandul acesta. Uneori doar mai ma intrebam cum ar fi daca, dar alungam. Am zis: nimeni nu stie, doar Dumnezeu ne stie ziua si ceasul mortii. Daca am simtit vreun regret? Sigur ca da. Sunt atatea lucruri de care nu am avut parte si dupa care am tanjit si dupa care inca tanjesc! Experiente,  sentimentul de a fi iubit neconditionat, un potential creativ care inca nu si-a gasit matca lui de curgere in lume.....copiii, care au nevoie de bratele si dragostea mamei lor. Daca sunt pregatita sa plec? Da, in orice moment. Acest "gata in orice moment" nu a venit brusc. De cand ma stiu am avut sentimentul ca sunt aici temporar. Cand eram copil, simteam un fel de resemnare si asteptare. Stiam ca nu va dura, de aceea mi-am spus ca atat cat stau, vreau sa nu imi fie rusine de mine, de ce fac. Atat cat stau, vreau sa las mai frumos si mai bun in urma. Atat cat stau, vreau sa ma joc frumos cu ceilalti si sa nu ma iau prea in serios, caci toate trec, toate sunt praf si desertaciune....Nu imi este frica de trecere si nu vad de ce i-ar fi cuiva. De suferinta de dinainte, de mizerie si mirosuri si boala, da. Ma deprima numai gandul. Sper sa nu am parte de asa ceva. Sa plec demn si curat, cand va vrea Dumnezeu. 

A mai trecut timpul si uneori, cand nu ma lua somnul, incercam sa imi imaginez cum ar fi. Mor, toti prietenii mei stiu, ce se intampla? In cat timp s-ar asterne linistea? In cat timp s-ar intoarce toti la munca lor, la concediile lor? Cat timp ar tanji copiii mei dupa mine? Cat de lunga va creste barba sotului meu? In cat timp va gasi pe cineva care sa il iubeasca pe el si pe copii? Care sa conduca casa ca mine sau mai bine? In cat timp isi vor gasi echilibrul? Doua saptamani? Prietenele mele vor purta rochiile mele (toate hainele mele incap in doua valize medii), isi vor scutura in scurt timp bretonul si vor pasi pe tocurile lor in continuare, in cautare de placeri noi. In cat timp se vor sterge urmele mele in casa? Daca lipsesc doua trei zile de acasa, pare ca trece taifunul pe aici in lipsa mea. Nu cred ca le va lua mult sa reconfigureze totul :-P

Dupa ce mi-am tot imaginat ce ar face ceilalti, am inceput sa ma gandesc ce pot face eu cat inca sunt vie sa le fac zilele acelea mai usoare. Si asa am inceput: 

-toate parolele mele si conturile sunt in siguranta la cel mai bun prieten al meu. El o sa va anunte pe facebook ca nu mai sunt, caci doar el are acces. El va sterge conturile mele de e-mail si urmele mele pe internet. Super om, a acceptat ingrata misiune. Stiu, unii sunteti oripilati, dar eu zic ca e mai bine sa traiesti pregatit in fiecare zi, caci NU STIM cand plecam, nimeni nu stie....si uneori linia dintre viata si moarte e atat de fina....
-Toate hainele mele si cei doi pumni de gablonturi (nu am nimic pretios) vor ajunge la o prietena. Ii plac hainele mele si tot ce i-am dat pana acum, poarta cu placere, spre bucuria mea. Este mai slaba ca mine, poarta tot 38, insa un 38 spre 36, pe cand eu un 38 spre 40. Pe ea deci vin chiar mai bine ca pe mine! 
- imi inchid datoriile bancare. Am inchis deja doua carduri de credit, mai am doua. Pana la finele anului, daca pastrez linia austera si chibzuita de acum, am sanse sa le inchid pe toate si sa ma concentrez pe acumulari, pe plus. 
-Costin imi va imprastia cenusa sus pe munte. Radem, glumim, dar ramane cum am stabilit :-))
-Cand calatoresc, si aici vroiam musai sa ajung-las pe mail toate informatiile: biletele de avion, asigurarea de viata, adrese, persoane din strainatate care vor sti unde sunt si ce fac. In februarie am fost in Israel si am pus pe mail sotului si prietenei mele, inclusiv harti google maps cu locatiile in care voi fi mare parte din timp (adresa si sala conferinta). Mi se pare decent sa procedez asa. Nu doar pentru ca am calatorit intr-o tara cu risc ridicat, ci pentru ca repet, chiar nu stim ce se poate intampla. De ce sa nu imi fac partea de treaba? De ce sa ii supun unui stres major sa dea de urma mea, cand eu pot lasa informatii clare? In general, am fost invatata de mica sa spun mereu unde sunt, unde plec, cat stau...asa ca este imposibil intr-o zi sa nu stie cineva unde sunt. 

Am scris postul acesta pentru ca astazi, desi a fost aniversarea de trei ani a fetitei mele, m-am implicat in campania de gasire a Adinei. Acum cateva ore zambeam optimista cu Valentin Radu (marketizator.ro) si spuneam ca o vom gasi si vom iesi toti la o inghetata sa afam povestile unei fete curajoase si cam....inconstiente. Vom iesi, insa nu la inghetata, ci la inmormantarea ei. Corpul ei a fost gasit intr-un rau pe munte....Ea a plecat singura, nu a lasat nimanui datele ei-parole computer, asigurare de viata, traseu...toate astea au facut cautarile mai dificile....Si asa, a avut parte de oameni exceptionali in jur, care stiau ca pe 18 avea avion din Doha spre casa si nu a urcat in acel avion...si de acolo cautarile acerbe. 


Nu va comportati ca si cand ati fi singuri pe lume. Nu sunteti. Chiar daca nu sunteti ca mine, familisti cu copii, tot nu sunteti singuri. Nu fiti egoisti. Investiti timp si energie si iubire in relatiile de prietenie. E singura avere pe care o aveti. Ceea ce purtam in fiinta noastra, mintea, sufletul nostru si prietenii sunt singura avere. Cautati sa aveti prieteni de incredere, genul cu care nu aveti nevoie de multe cuvinte sa va faceti intelesi. Nu spun ca daca mor maine sau inainte de a implini 42 de ani sau la 80 va fi usor pentru cineva. Emotional nu, insa birocratic, da, pentru ca imi fac treaba de pe acum. 

Si asa intentionez sa traiesc, cu lucrurile in ordine, nu de dragul meu, ci de dragul celor care ma iubesc. 





Spuneti o rugaciune pentru Adina (26 ani) si Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul in pace si lumina si sa ii intareasca in credinta parintii si prietenii! Si voi fiti intelepti....Daca nu discutati si nu vorbiti despre moarte, nu inseamna ca voua nu vi se va intampla.....Nu fiti naivi si mai ales, nu fiti egoisti. 

Comentarii

Laura a spus…
Trista postare!
Andreea a spus…
Da, e trista pentru ca a murit un om tanar, singur, departe de toti cei dragi. Trist mi se pare si sa nu invatam nimic din asta, sa continuam sa ne purtam ca si cand noua nu ni se intampla....
cristina a spus…
Moartea personala nu ma inspaimanta, insa mi-e mila de cei care raman in urma, iar in categoria asta putem intra fiecare cand ne moare cineva drag.
Fie-i tarana usoara fetei disparute.
Andreea a spus…
Da, de mila lor trebuie sa ne gandim la unele aspecte inainte....daca emotional nu ii putem ajuta prea mult, atunci macar birocratic sa nu aiba prea multe de descurcat dupa noi....
Laura a spus…
Dumnezeu s-o odihndeasca!
Andreea a spus…
Prieteni, asigurarea Adinei nu acopera repatrierea, asa ca trupul ei va fi adus acasa cu ajutorul nostru. Mai jos este mesajul colegilor ei care se ocupa de tot procesul (unul dintre ei este chiar in Nepal, a plecat in cautarea ei si a facut parte dintr-o echipa de cautare).

Donati orice suma, indiferent cat de mica. Cat ati da azi pe o cafea sau taxi, oricat va permiteti. Orice ajutor conteaza.

Este confirmat.
Adina va veni acasa pe cheltuiala noastra, a celor care au indragit-o, cunoscut-o, aflat de ea si au inima suficient de buna incat sa participe la costurile de repatriere. Statul roman nu acopera astfel de cheltuieli.
Daca vreti sa participati, o puteti face aici:
RON: RO17INGB0000999904883488 - Titular: Elena Dobre