Viata mea se poate defini printr-un singur cuvant: dor. Sau tanjire. Dor de iubire, de lumina, de Acasa. Dincolo de rolurile pe care le joc asa cum fac toti aici, ramane mereu acest izvor care a susurat mereu in mine cu aceeasi intensitate. Nimic nu l-a facut sa se stinga.
Nu mi-am batut capul sa ma intreb de ce traiesc. De ce aici, de ce acum, de ce in aceasta familie si nu in alta. Am acceptat totul, ca parte dintr-un joc complex pe care inca nu il pot cuprinde. Dar mi s-au dat ani sa ma straduiesc si sa joc bine partea mea de partitura, si sa inteleg, ridicandu-ma deasupra, imaginea de ansamblu, puzzle-ul complet.
M-am uitat in dex sa vad cum este definit cuvantul tanjire. Dintre toate sensurile notate acolo, imi place si accept ca potrivit cu ce simt eu : a se topi de dor, a se consuma, a se topi. Rolurile pe care le joc-trainer, mama, sotie, prietena, sora etc sunt ancore, ma tin ocupata ca tot acest dor sa nu ma cuprinda pe de-a intregul, sa nu ma subjuge ca o patima nimicitoare. Inca nu sunt atat de pregatita cat sa pot duce aceasta vapaie in mine fara sa ma consume pe mine prima.
Melancolie
După ce m-am plimbat
prin gîndurile mele,
frumos amenajate,
cu alei pietruite,
felinare discrete
şi emoţii decorative,
m-am aşezat lîngă o amintire de-a ta.
Aici e întotdeauna mai cald
şi mai multă lumină.
M-am intrebat mereu CUM traiesc. Cum a fost mai important mereu pentru mine decat De ce-ul atat de pretuit. Stiu ca va veni clipa cand raspunsul la "de ce" se va revela intr-o clipita, voi intelege atunci cu limpezime, imi imaginez eu, cum viata mea a fost o piesa necesara in puzzle-ul lumii. Pana atunci, ma preocup de CUM. Pentru ca raspunsul la CUM sta in puterea mea.
cu dragoste de viata si de oameni vreau sa traiesc
fara frica
cautand fara incetare, invaluita de dorul meu
fara sa fac rau
sa contribui cu ce stiu si ce fac la bunul mers al lucrurilor
sa invat si sa ii invat si pe altii
in pace
preocupata de toate caile prin care imi pot rafina fiinta
cu sens, cu bucurie, in curatenie si limpezime
Căutare
Ca un leu ascuns în iarba deasă
aştept sosirea luminii.
Caut să o surprind
şi pe neaşteptate să-i descopăr
secretul mersului ei pe cărare.
Am încercat tot felul de paşi:
sărind ca un tigru,
săltînd ca o broască,
plutind ca un vultur sau
sprijinit în genunchi,
am tot mers zile în şir.
Dar misterul luminii
ce vine şi pleacă
mi-a rămas negăsit.
Ca o femeie frumoasă
văzută prin parbrizul unei maşini,
fără să ştii de unde vine sau unde se duce,
aşa apare şi dispare lumina.
Cum şi cînd să-i mai spui că
te-ai îndrăgostit?
Identificare
Îmi încordez privirile şi văd
marginea de carne a fiinţei
si mă doare
tot ceea ce încă nu sînt.
Îmi încordez privirile şi văd
firele verzi spintecînd coaja pămîntului
şi mă bucură
viaţa ce sînt.
***
Penele nu sînt sfîrşit pentru pasăre.
Nici pielea nu este sfîrşit pentru om.
Aripi interioare
Uneori,
îngerii se nasc cu aripile în interior
şi atunci sînt trimişi pe pămînt
ca oameni.
Ca oameni putem zbura
doar înlăuntrul nostru.
În lumea din jur
picioarele nu ne pot duce mai departe
decît îi duc aripile pe îngeri,
însă cu aripile noastre interioare
putem ajunge mult mai departe
decît orice înger;
putem ajunge
în inima lui Dumnezeu!
M-au fermecat poeziile acestea! Volumul ii apartine lui Cristian Constantin Turcanu si este intitulat Timp inflorit
Comentarii