Nu sunt psihoterapeut

Nu cred ca am povestit aici vreodata cum am ajuns eu, absolventa de Litere (sectia germana) sa parcurg cu succes un master in psihoterapie analitica (jungiana). 

Suntem prin septembrie 2009. Aveam un bebelus de trei luni (Vladi) si mult timp liber la dispozitie. Vladi a fost un copil foarte linistit, dormea mult, asa ca eu citeam in nestire cu el dormind in bratele mele. Una dintre cartile citite atunci a fost Amintiri, vise, reflectii a lui Jung. E greu de descris efectul ei asupra mea. Gaseam atatea lucruri in comun, radiografierea lumii lui interioare avea puncte comune cu propria lume, mi se parea atat de familiar si de fascinant in acelasi timp, incat am decis ca voi citi tot ce a scris el vreodata! 

Eu ma pot intelege pe mine doar prin intamplarile launtrice, scria Jung. 
Deosebirea dintre mine si alti oameni consta in aceea ca la mine peretii despartitori sunt transparenti. Este particularitatea mea. La altii sunt adesea atat de grosi, incat nu vad nimic indaratul lor-si asta-i face sa creada ca acolo nu se afla absolut nimic. Eu percep intrucatva procesele ce se deruleaza in fundal, ceea ce-mi confera o siguranta launtrica. 
Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activitatilor omenesti. Ne-o reprezentam ca fiind divina si, pe buna dreptate ii dam acest nume, caci puterea absoluta a psihismului a fost numita dintotdeauna Dumnezeu!
                                                                                                         
Mai avem putin pana sa termin cartea, cand m-a sunat o prietena, psiholog cu experienta, careia i-am spus cu entuziasm ca am de gand sa citesc tot ce a scris Jung. Ea a ras si mi-a spus ca nu voi intelege fara ajutor, ca Jung nu este pentru publicul larg. Biografia lui, da, dar restul cartilor nu imi vor fi prea accesibile. Si ce sa fac, m-am clatinat atunci, chiar vreau sa raman conectata la noul univers descoperit. Sufeream fizic aproape la gandul ca o data cu ultima pagina din Amintiri... se va inchide si usa magica catre o lume savuroasa! Atunci ea mi-a spus de ARPA, dar a mentionat si faptul ca cei care merg la acest master sunt absolventi de psihologie, teologie si filozofie. Nu Litere. Am intrat pe site, am citit si m-am dus la culcare intorcand pe toate partile intrebarea: cum sa fac sa raman in contact cu lumea lui Jung? Nu mi-a luat mult timp sa cristalizez in minte raspunsul: i-am scris dnei prof. dr. Minulescu-coordonator ARPA si i-am spus cat de tare imi doresc sa vin la scoala! Raspunsul primit a fost: 


Draga Andreea,
 
Din pacate, voi incepe cu vestea cea rea. Exista o Lege 213 /2004 care protejeaza activitatea de psiholog si psihoterapeut. Conform acesteia (o gasesti pe siteul Colegiului Psihologilor ( www.copsi.ro, ) formarea ca psihoterapeut poate porni doar de la o formare de licenta in psihologie plus cateva exceptii (psihopedagogie, asistenta sociala, filosofie, teologie, medicina-psihiatrie). Literele nu fac parte, dupa cum vei vedea...Sunt conditiile de formare in psihoterapie impuse si in plan international...
Deci, daca dorinta este sa te formezi pentru a practica psihoterapie (analitica sau oricare alta) nu o poti face pornind de la licenta in Litere... 
Daca vrei sa urmezi formarea cu alt gand, te ex. sa te specializezi in critica de tip analitic /psihanalitic este altceva... te poti inscrie. 
Despre conditii, etc., vei gasi toate datele in www.psihoterapieanalitica.ro
 
Cu ganduri bune, 
prof.dr. Mihaela Minulescu


Si raspunsul meu:

         Multumesc foarte mult pentru raspuns. 
Vestea nu este atat de rea, pentru ca nu mi-a trecut deloc prin cap sa practic psihoterapia. Lucrez ca trainer si iubesc ceea ce fac. Implica lucrul cu oamenii, creativitate, multa energie si pasiune si o formare in psihanaliza doar m-ar ajuta sa inteleg mai bine lucrurile. Pe mine nu ma intereseaza diploma si formarea ca psihoterapeut, din punctul acesta de vedere ma vad un student foarte relaxat, care invata doar de dragul cunostintelor, din pasiune.
Am scopuri mai multe si mai mici: 
  • sa potentez entuziasmul generat de lectura cartii
  • sa ies din casa, sa am sarcini noi care sa ma pasioneze ( sunt mamica unui baietel de trei luni jumatate si ma simt ca un sportiv care se descurca atat de bine cu halterele, de ex, incat vrea sa isi mai adauge greutati, pentru ca mai apoi sa fie mandru de ce a realizat).
  • sa invat lucruri noi, sa luminez unele aspecte din mine...Timpul acesta in care imi cresc copilul este unul de gratie, o perioada potrivita sa cresc si eu, sa ma completez, sa ma reinventez.
  • pentru bucuria unui drum nou, pe care apar tot felul de oportunitati, idei creative, tovarasi interesanti de drum.
 
                                   Cu multumiri, 
                                         Andreea
 

Dupa acest schimb de mailuri, am primit conditiile de inscriere-trebuia sa pregatesc un dosar, sa scriu un eseu si sa particip la un interviu. Dat fiind ca tot ce imi doream eu era un loc in sala, sa asist de pe margine, ma gandeam atunci ca as fi sarit bucuroasa etapele acestea. Numai ca dna Minulescu nu a gandit la fel. Am fost a saptea pe lista la examen, inaintea mea au fost respinse doua persoane care intruneau toate conditiile (imi amintesc de o tanara care avea propriul cabinet de psihologie), asa ca, cu cat mi se apropia randul, emotiile cresteau. Trimisesem eseul, scris dintr-o suflare, fara sa il recitesc, de frica sa nu ma razgandesc, a urmat interviul cu o comisie. Am iesit ametita si.. admisa. Intrebarile mi se parusera puerile si raspunzand la ele, tot asteptam sa inceapa interviul propriu zis. Am inteles ulterior cate informatii furnizasem despre mine raspunzand la acele intrebari!

Exista vreun film pe care l-am vazut de doua ori? De ce? Cum este Vladi, ca bebelus? Care a fost povestea mea favorita in copilarie? 


Genul acesta intrebari, care mie mi se pareau de incalzire, dar care de fapt dezvaluiau lucruri importante despre alcatuirea interioara, despre echilibrul meu, despre psihicul meu. 


Am inteles tot atunci, pe loc, ca nu voi fi considerata oaspete la cursuri, cum visam eu, ci ca am castigat un loc al meu, la fel ca toti ceilalti si ca voi fi tratata la fel. Lucru care s-a si intamplat. M-am descurcat atat de bine, inca si profesorii si colegii m-au intrebat de ce nu ma inscriu la facultatea de psihologie pentru a putea lucra apoi ca psihoterapeut. Nu am facut-o si nici nu am sa o fac, nu imi doresc absolut deloc o cariera in domeniu. 

Am mers la cursuri toate week-end-urile timp de doi ani, am fost in practica la spitalul Obregia, am citit zeci de carti si am vazut nenumarate filme, mi-am facut trei prieteni pe viata, sper, dintre colegii la master. Monica, Cristi, Stefi-oricand aveti nevoie de un psihoterapeut excelent, cautati-i, ii recomand din toata inima. 

Ce vreau sa va spun cu povestea aceasta este ca e super frumos sa inveti din pura pasiune, de placere si ca usile care par inchise, sunt inchise doar pentru cei care nu pun mana pe clanta sa verifice....

Apropo de uși: pe frontispiciul casei lui Jung sta scris: Nihil sine Deo...


Comentarii