Ar trebui sa le notez cand le aud, insa unele faze sunt atat de savuroase, incat se topesc cumva in fiinta mea si greu le mai recuperez sa le si povestesc. Oricum, rupte din context sunt poate mai greu de inteles si de savurat, dar eu tot las aici, pentru aducere aminte si zambet cateva momente amuzante.
Rog fostii cursanti sa contribuie cu propriile amintiri in comentarii!
Rog fostii cursanti sa contribuie cu propriile amintiri in comentarii!
O participanta la un curs de-al meu isi expune la un moment dat punctul de vedere. Totul pe un ton normal. Incheie argumentatia si pana sa ne dezmeticim, tonul se schimba brusc, devine amenintator, agresiv, la fel si nonverbalul: si acum nu dati cu pietre, ca stau prost cu nervii! Ce a urmat a fost si mai comic-ceilalti s-au uitat la mine surprinsi, cu ochii mari, apoi la ea nevenindu-le sa creada. Ea inca pastra mina incruntata si o privire gen "indrazneste numai!" Am ras in hohote si i-am spus admirativ-uite ce efect ai avut! Trebuie sa ma inveti si pe mine sa fac asta! S-a uitat in jur, a zambit strengareste si atmosfera s-a detensionat rapid.
La un alt curs-oamenii se prezentau si spuneau cateva lucruri despre ei. Ajunge randul la un tip si el deschide bratele teatral si spune: Eu sunt un ocean de iubire. Si zambeste larg, cu bratele sprijinindu-se de spatarele scaunelor vecine. Liniste, apoi ceva chicoteli si eu intreb zambind: atat? Si el: ti se pare putin? Inainte sa raspund, il aud: noi doi o sa ne mai intalnim. Esti o alga acum, se misca cum vrea oceanul. Asta mi-a dat ideea unui joc frumos, de-a alga si oceanul, despre incredere unul in celalalt si despre interconexiune. In ce priveste numele lui, o fata a sarit si a spus: lasati ca va spun eu tot despre el. Il cheama...am intrerupt-o si am decis ca imi place numele lui, doar ca e prea lung si ca ii voi spune tot restul cursului mai simplu: iubire. A parut foarte multumit si timp de doua zile i-am spus cu toate tonurile posibile "Iubire", lucru care a dus la multe momente vesele.
Eram in Poiana Brasov, in pauza de masa, cu un grup de cursanti. Unul dintre participanti ma intreaba curios: sunteti casatorita? Eu spun ca da. Si vreti copii? Eu raspund din nou afirmativ. La care el cu naduf: si cum vreti sa ii faceti/cand daca toata ziua buna ziua sunteti plecata de acasa? Eu inghit mancarea si spun: de fapt, sunt insarcinata chiar acum. 10 saptamani. Liniste la masa, schimb de priviri ca la mesele de jocuri de noroc. La alte mese incepe foiala-ce-a zis, ce-a zis? Am ridicat paharul cu apa si am spus zambind: am spus ca voi avea un bebe anul viitor la vara! S-a lasat cu urale si pofta buna. Nu mai trebuie sa spun ca tipul asta m-a pazit vigilent apoi tot restul cursului. Usor cu dulciurile! Ce faceti, vin? Nu aveti voie alcool! Domne, trebuie sa va invat eu! Pai cine a venit aici sa invete, eu sau Dvs? L-am lasat sa se desfasoare, rolul il prindea de minune si noi toti ne amuzam. In ultima zi la plecare mi-a mai facut o ultima recomandare pe acelasi ton: lasati tocurile, o sa va doara spatele de nu o sa puteti ridica copilul de jos!
Eram la Timisoara. In sala de curs, un domn cu parul alb. Cred ca a ridicat privirea din pamant abia a doua zi. Statea cu capul mult plecat, strangea tare pixul. Am decis sa il mai observ o vreme, sa nu il tulbur prea tare. Ii stiam povestea. O viata intreaga muncise in acelasi loc si apoi schimbase macazul. Probabil nu ii era usor. M-am straduit sa presar cursul cu tot felul de incurajari. O singura data spusese ca pentru sine-dincolo era mai usor! Dincolo, la cealalta banca la care lucrase el. I-am spus proverbul german Aller Anfang ist schwer/ Orice inceput este greu si a schitat un zambet. La finele cursului vine cu un buchet de flori. Cand sa mi-l dea, se zapaceste de tot-si incepe o discutie cu sine insusi: cum se tine? in sus sau in jus? Nu. Nu. Roteste ametitor buchetul, apoi ma priveste cu o expresie de panica. Nuu, zburati cu avionul, era mai bine ghiveci. Imi arunca florile in brate la propriu si fuge cu un Ma intorc imediat! S-a intors cu un mic ghiveci de violete, pe care le am si acum. In avion, pe scaunul gol de langa mine am pus buchetul si ghiveciul si am zambit ori de cate ori le-am vazut. Violetele le am si acum si imi amintesc mereu de omul acela la inceput de drum...
La un hotel, aveam curs. Ca niciodata, ajung cu cateva minute inainte de ora de incepere. Intru in sala, scot laptopul, montez, sala se linisteste. Ridic privirea-sala pare cam mare, participantii nu pareau din lumea mea, dar ....deja vorbeam in timp ce analizam de zor informatiile pe care le primeam. Apucasem sa ma prezint si sa le spun ce vom face, cand a intrat in sala adevaratul lor trainer, un domn mai in varsta. Am dat mana, am ras amandoi de incurcatura, mie imi ardeau obrajii in timp ce imi impachetam laptopul. Mai aveam cativa pasi pana la usa, cand am auzit din sala cateva voci: dar ramaneti, ne placeati deja! Unde ziceati ca aveti curs? Mai primiti cursanti? Intamplarea mi-a servit ca ice-breaker la grupa mea :-)
Comentarii