2016 a fost anul discretiei, al muncii interioare, al echilibrarii interioare. A fost anul in care am invatat sa imi dau voie: sa nu fac nimic, sa stau pur si simplu, sa savurez clipe, sa imi dau voie sa castig bani fara sa mor de oboseala si stres, a fost anul in care mi-am gasit un ritm interior.
Despre 2017, am crezut ca va fi anul calatoriilor, al disciplinei si al prosperitatii. Intr-un fel, asa va fi-am deja cateva zboruri planificate, merg disciplinata la antrenamentele Revvolution, ma bucur de prosperitate in multe zone ale vietii mele.
Insa dincolo de ce se vede, simt din ce in ce mai puternic ca 2017 este anul asumarii. Nu numai la nivel personal, ci si la scara mai mare-apropo de protestele de zilele acestea.
Ani de zile, am ascultat vocea aceea din minte care ma minimaliza, care ma certa si compara cu altii. Vocea care ma critica, care ma facea sa ma simt ca un impostor, fara sa fiu cu adevarat. Vocea care a facut sa ma indoiesc de mine, de darurile mele, de impactul pe care il am asupra altora, de rolul meu pe lumea asta. Stiu ca mai toti avem aceasta voce sabotoare in capul nostru si stiu cat de mult ne afecteaza.
Ani de zile, am ascultat vocea aceea din minte care ma minimaliza, care ma certa si compara cu altii. Vocea care ma critica, care ma facea sa ma simt ca un impostor, fara sa fiu cu adevarat. Vocea care a facut sa ma indoiesc de mine, de darurile mele, de impactul pe care il am asupra altora, de rolul meu pe lumea asta. Stiu ca mai toti avem aceasta voce sabotoare in capul nostru si stiu cat de mult ne afecteaza.
" Toata viata am avut o problema cu a ma simti autentica. Pana de curand, nu stiam ca aceste sentiment este absolut universal. Mult timp, am crezut ca sunt singura. Psihologii au chiar un termen pentru asta: sindromul impostorului. Dar, inainte sa stiu ca exista aceasta sintagma, ii dadusem eu insami un nume: Politia Anti-Prefacuti.Politia Anti-Prefacuti este alcatuita din efectivul imaginar si terifiant al adultilor "autentici", despre care tu crezi, la un anumit nivel subconstient, ca iti vor bate la usa in miez de noapte sa te informeze:"Te-am urmarit si avem dovezi ca nu ai NICIO IDEE DESPRE CE FACI. Esti acuzat de infractiunea de a fi scapat la mustata, te faci vinovat de delictul de a improviza din mers; de fapt, nu meriti slujba pe care o ai, noi iti luam tot ce ai acum si LE SPUNEM TUTUROR ce fel de om esti. "
Amanda Palmer, Arta de a cere
Stiti cum este cand oamenii imi scriu sau imi spun uitandu-se in ochii mei ce insemn pentru ei, ce le-am spus si i-am ajutat, ce am facut pentru ei bun si frumos si vocea din capul meu replica: da, vezi sa nu. Nu te uiti la tine? Esti nimeni, treci pe margine si priveste. Cand oamenii imi vorbesc despre darurile mele sau despre lumina mea, vocea striga in capul meu: oh, doamne, taci, taci, nu pot suporta asa ceva!
Nimeni nu te poate respinge daca nu te respingi tu insuti. (Deepak Chopra)
"Cea mai profundă frică a noastră nu este că suntem inadecvați. Cea mai profunda frică este că suntem puternici peste măsură. Este lumina noastră, nu întunericul nostru, care ne sperie cel mai mult. Ne întrebăm, cine sunt eu să fiu genial, superb, talentat, fabulos? De fapt, cine ești tu să nu fii? Tu ești un copil al lui Dumnezeu. Jocul tău la cote mici nu aduce niciun beneficiu lumii. Lumina aceasta nu este doar în cei mai speciali dintre noi, este în fiecare dintre noi. ” ( Marianne Williamson, in cartea Intoarcerea la iubire)
De la inceputul anului, am simtit din ce in ce mai puternic ca este timpul sa reduc la tacere sau sa fac mai mica aceasta vocea. Stiu si cand am inceput sa o aud-cand viata mea s-a schimbat, o data cu aparitia primului copil. Nu cred ca e cineva pregatit cu adevarat vreodata sa fie parinte pentru prima data. Aveam inima plina de iubire, am adus pe lume un copil mult dorit, un baietel linistit si frumos foc, insa ce a urmat dupa nasterea lui nu am putut anticipa la scara reala-orele si zilele cu el in brate, singuratatea, sentimentele de devalorizare profesionala, dar si personala care apar, conflictele cu partenerul pe fondul oboselii si a diferentelor dintre noi, lipsa contactelor sociale si a ocaziilor de intarire a stimei de sine etc.
Cred ca aceea a fost perioada, in care, desi am parut ca respir bine, ca ma tin la suprafata cu brio, corabia mea a luat apa cand si cand. Am fost aspra cu mine, am lasat vinovatia, fricile de tot felul sa muste din mine. M-am criticat aspru, nu am avut grija de mine constant, cu gratie, ci cu intermitente si oarece disperare, m-am autoflagelat meritat sau nu.
- Cand ai de gand sa te maturizezi?
- Cat crezi ca iti va mai merge?
- Ce te face sa crezi ca meriti sa castigi bani vorbindu-le oamenilor?
- Cine iti da tie dreptul sa crezi ca oamenii ar trebui sa dea doi bani pe ce faci tu?
- Nu puteai sa alegi sa te faci medic ori altceva? Ai fi avut un cabinet acum, ti-ar fi placut viata ta, ai fi fost de folos cu adevarat cuiva.
- Nu esti nimic, ai o meserie volatila, nu ai siguranta, nu ai ceva real.
- Ai pierdut trenul, unele trenuri trec o singura data prin gara.
Oricum, nu cred ca in viata asta poate fi cineva mai aspru cu mine si mai critic decat am fost eu pana acum. Si macar daca ar fi folosit la ceva! Dupa critica fara rezultate vizibile, urmeaza vinovatia si rusinea. Apoi iar critica si tot asa.
In ultima vreme am inceput insa sa fiu mai atenta in jur. La feedback-ul pe care mi-l dau oameni care nu au nimic de castigat din "perierea" mea. La faptele lor, care graiesc mai convingator ca vorbele. Ma uit la altii, care pot ori stiu mai putine decat mine, dar sunt onorati de ceilalti ca valori certe. As putea crede ca ce ne deosebeste este increderea in sine. Nu imi lipseste, de fapt, increderea in mine, stiu ca ma pot baza pe mine, stiu ce pot sa fac si cine sunt, doar ca vocea sabotoare a avut volumul dat cam prea tare in utima vreme. M-a bruiat si aruncat in confuzie si suferinta si vreau ca de acum asta sa inceteze.
Vreau sa nu mai mi se faca sufletul mic si sa vreau sa dispar cand cineva ma lauda. Vreau sa primesc cu bucurie. Vreau sa am putere sa fiu mai blanda cu mine, mai toleranta. Pot cu altii, musai sa pot si cu mine. Vreau sa imi asum puterea, atata cata este si sa ma bucur de mine, de munca mea, de amprenta mea in lume. Am sa si pot? Uneori simt ca da, alteori ma clatin. Si totusi, de la inceputul lui 2017, simt ca ori ori. Nu mai pot permite acestei voci sa ma critice cu atata dispret, daunele sunt prea mari ca sa imi permit sa le mai tolerez.
Comentarii