"Se pune că trăia odată un rabin ce-avea un obicei ciudat. Din când în când se scotocea prin buzunare, scotea o piatră, se uita insistent la ea, bolborosea ceva în barbă, o punea la loc în buzunar și-apoi își vedea liniștit de treburi. Erau întotdeauna doar două pietre, una albă, alta neagră. Oamenii, intrigați nevoie mare, l-au întrebat ce-a pățit, care-i rostul gestului lui ce părea fără sens? Ei – răspunde rabinul – pietrele astea mă ajută să rămân liniștit și cu pacea în suflet orice mi s-ar întâmpla. Când fericirea mă copleșește, când toate îmi merg strună, scot din buzunar piatra neagră ca să-mi aduc aminte că bucuria e vremelnică și necazurile se vor întoarce negreșit. Iar când sunt negru de supărare, când am impresia că n-am să mai pot dovedi greutățile vieții, scot din buzunar piatra cea albă ca să-mi amintească că și relele au un sfârșit, că roata vieții se va învârti iarăși și vremurile fericite se vor întoarce odată și-odată." ( aici)
Am gasit povestea aceasta putin mai devreme si m-am gandit sa o las aici si pentru voi.
Trecem prin atatea emotii zilele acestea...Toate vor trece si va veni poate o zi cand greu ne vom mai aminti ce traim acum...Datoria noastra este sa facem tot ce putem mai bine, in acord cu valorile noastre, cu ceea ce credem si simtim. Sa punem capul jos seara morti de oboseala, dar cu zambetul celui care stie ca mai mult de atat nu mai avea ce sa faca, a facut tot ce a putut.
Cand ma duc in piata alaturi de prietenii mei, ma duc pentru copiii mei, pentru viitorul lor, ma duc si pentru a ma bucura de conexiunea dintre oameni, pentru sentimentul ca fac parte din ceva mai mare.
Cand eram copil, cineva mi-a spus zambind: daca oamenii ar zice toti o data: nu mai e maine, maine nu ar mai exista. Atat de mare este puterea noastra cand suntem conectati. Nu imi amintesc multe despre omul acela, imi amintesc insa cat de fericita am fost, cate zile am radiat dupa ce am primit darul acesta. Cat m-am straduit sa il transmit si altora si sa constat apoi cu stupoare ca pentru nimeni din jurul meu nu avea niciun sens ori valoare....Mie mi se parea adevarul de care ne impiedicam orbi, nu intelegeam cum put em merge mai departe, cum de nu ne oprim sa cercetam, sa testam.
Cred in puterea noastra, cred ca uniti in constiinta si in inima putem schimba nu doar un guvern, ci lumea intreaga.
In piata sunt oameni frumosi. Cu chipuri pe care razbate lumina dinauntru, cu ochi calzi, sclipitori. Oameni pe care daca ii calci din greseala, isi cer tot ei scuze. Oameni buni, saritori, empatici. Care stiu sa ofere si sa imparta ce au. Crestini vii. Religia lor este iubirea. Sunt transparenti, nu au nimic de ascuns, sunt curajosi, nu se tem, au umor, sunt creativi. Cand sunt indignati, canta si danseaza....nu stiu sa dea cu pumnul, sa se incrunte, sa raneasca.
In tara, am auzit ca oamenilor le este frica sa isi exprime sentimentele si gandurile. Sunt notati pe liste de psd-isti si amenintati cu represalii-concedieri, sabotari diverse, caci psd-isti ocupa mai toate posturile de conducere. Ma doare sa aflu lucrurile astea, ma doare ca inca dam credit fricii, ca o lasam sa ne conduca vietile. De ce permitem acest stil mafiot de organizare?
Se va produce o schimbare. Daca ne tinem bine unii de altii, daca vom alege cu inima, lasand calculele generate de frica deoparte, daca ne vom respecta noi pe noi si ne vom pastra demnitatea. Cum zicea cineva in piata, Dumnezeu e cu noi, dar si noi sa fim cu Dumnezeu....fara ezitari.
Vrem curatenie, transparenta, simplitate, onestitate, bucurie, prosperitate, sa ne bucuram de munca noastra, conexiune. Nu ura, viclenii, interese meschine, legaturi bazate pe datorii si obligatii, matrapazlacuri, saracie, trai la limita subzistentei, politica facuta de inculti. Vedeti, nu e vorba numai de o ordonanta, ea a fost ultima picatura care a umplut paharul. E vorba de mafia care paraziteaza totul in jur.
Nu va mai fie frica, vremea lor apune, intram intr-o noua era. Doar sa rezistam si sa ramanem uniti.
 |
| Ionut Grigorescu |
Comentarii