Multi oameni au dificultati in a defini fericirea. Pentru mine, ea inseamna absenta necazurilor. Pur si simplu. Nu stiu daca am ales definitia asta ca sa fiu fericita (justificat) mai tot timpul, tot ce e posibil.
Si mai inseamna poate bucurii mici, multe, care umplu inima pana la refuz. Pana doare aproape, pana cand ajungi sa te retragi putin, pentru ca simti ca nu mai poti sa duci. Am plans de multe ori in punctul acesta-este coplesitor sa simti atata bucurie, atata bine, atata frumos.
Am trait recent o astfel de zi. Eram in Israel, in Herzliya. Zilele in Israel debuteaza magnific-soarele straluceste, ziua are ceva de sarbatoare in ea inca de la primele ore, iesi afara si ai parte de o lumina intensa, vie, de parca cineva ar fi lustruit bine bine dimineata aceea pentru tine. Bucurie! Apoi, dupa ce m-am minunat de o astfel de dimineata, au inceput sa vina darurile-unul dupa altul.
Tal, o prietena de acolo, mi-a daruit o carticica minuscula ca sa imi amintesc de ea, Yudith a mesterit pentru mine o crema pentru buzele mele crapate si a pus-o intr-un borcanel bijuterie, cineva mi-a dat un CD cu muzica, Irit mi-a pus in brate zambind o cutie cu bomboane de ciocolata in forma de inima (numai ce ma vaitasem la ea ca am luat niste kg ingreutate si ea se holbase la mine nedumerita-unde sunt?, asa ca a doua zi mi-a adus bomboane inimioare), Elisabeth-un breloc pentru chei, Leah- un pandant cu copacul vieti, Takao, un prieten japonez, mi-a adus dulciuri din tara lui, Nurit mi-a pus pe umeri o esarfa indiana. Nu, nu era ziua mea. Nu, nu vorbisera inainte si nici nu se cunosteau intre ei. Nu, nu era ultima mea zi pe pamant ori in Israel. Sigur am uitat pe cineva ori ceva, pentru ca in ziua aceea am primit daruri peste daruri, unul dupa altul ori simultan, de nu mai stiam cum sa reactionez. Pana la urma, am iesit la o plimbare singura si am plans coplesita. Nu era vorba de darurile fizice, ci de dragostea si mesajele cu care imi fusesera oferite.
Prea mult bine, doare, va garantez. E un preaplin al inimii greu de dus. Ei, si pe cand stateam eu cu ochii plini de lacrimi, incercand sa procesez toate darurile zilei, trece un vechi prieten, Roman si ma intreaba ce s-a intamplat. I-am spus ce zi am si el mi-a spus secretul-ca sa nu mai doara, trebuie din acest punct sa devin un canal, sa dau mai departe, bucuria nu este facuta sa fie stocata, ci daruita mai departe. Circula, atinge si infloreste inimile fara sa raneasca. Bucura-ti prietenii, Andreea, bucuria ta e bucuria lor, nu te inchide si nu fugi de ei. O imbratisare, Andreea, multumeste Cerului pentru tot ce primesti si da mai departe!
Nu exista bucurie in afara daruirii, am inteles, Roman, in sfarsit.
"Bucuria mi se pare mai departe fata de fericire. Fericirea este un fel de atmosfera in care poti trai uneori, daca esti norocos. Bucuria este o lumina care te umple de speranta, credinta si iubire.Adela Rogers St. Johns
“Bucuria este acel lucru care ni se întâmplă atunci când ne acordăm permisiunea de a recunoaste cât de minunate sunt lucrurile din viața noastra.”Marianne Williamson
Mi-am reamintit ziua aceea stralucitoare astazi, dupa o alta suita de bucurii.
O tesatura de ganduri m-a dus, de fapt, catre ea. Cred ca am plecat de la gandul-of, nu mai pot cu mamele care se jelesc continuu de cat de greu este sa cresti copiii.
Nu zic ca este usor, insa este cu atat mai greu cu cat mama scapa din vedere ca a creste un copil este despre a servi, a te da la o parte si a servi cu recunostinta, bucurie si smerenie. Ego-urile clocotitoare fac suferinta sa erupa in vietile acestor mame care se plang mai mereu. Si zbuciumul din ele, chiar si neconstientizat, nescos la suprafata duce la tot felul de manifestari ale copilului-agitatie, insomnie, plansete aparent fara motiv, dificultati in hranire (copilul nu refuza mancarea, ci mama) etc. Un copil cu o mama care traieste in bucurie, cu un psihic echilibrat si matur, un copil cu nevoile satisfacute-hrana, afectiune etc este un copil usor de crescut.
Uneori și mie mi-a fost greu când copiii erau foarte mici, mi se părea ca mi-am atins limitele de rezistența fizica si psihica, îmi venea să îmi plâng de milă, însă atunci mantra mea era: nu va dura mult. Nu va dura mult, imi spuneam si imi trecea, apoi venea gandul despre ce inseamna a servi. Despre ce inseamna a face ceva pentru altcineva, nu doar pentru mine. Dezideratul crestin.
Cum ar fi lumea daca noi toti ne-am servi unul pe altul? Nu unul de altul, cum facem de obicei.
Nu zic ca este usor, insa este cu atat mai greu cu cat mama scapa din vedere ca a creste un copil este despre a servi, a te da la o parte si a servi cu recunostinta, bucurie si smerenie. Ego-urile clocotitoare fac suferinta sa erupa in vietile acestor mame care se plang mai mereu. Si zbuciumul din ele, chiar si neconstientizat, nescos la suprafata duce la tot felul de manifestari ale copilului-agitatie, insomnie, plansete aparent fara motiv, dificultati in hranire (copilul nu refuza mancarea, ci mama) etc. Un copil cu o mama care traieste in bucurie, cu un psihic echilibrat si matur, un copil cu nevoile satisfacute-hrana, afectiune etc este un copil usor de crescut.
Uneori și mie mi-a fost greu când copiii erau foarte mici, mi se părea ca mi-am atins limitele de rezistența fizica si psihica, îmi venea să îmi plâng de milă, însă atunci mantra mea era: nu va dura mult. Nu va dura mult, imi spuneam si imi trecea, apoi venea gandul despre ce inseamna a servi. Despre ce inseamna a face ceva pentru altcineva, nu doar pentru mine. Dezideratul crestin.
Cum ar fi lumea daca noi toti ne-am servi unul pe altul? Nu unul de altul, cum facem de obicei.
Ani de zile am luat de la altii si am trait doar pentru mine. E timpul sa impart bucuria lucrurilor primite si sa ofer. Copiii ma invata acest lucru, ei imi spun explicit ca au nevoie de mine sa fiu aici si acum pentru ei.
E un dar, nu o povara…
Bucuria trebuie sa circule, sa o dam mai departe…
Inclusiv bucuria de a trai. Prietenii si copiii mei ma invata acest lucru, cand imi daruiesc timpul lor, dragostea lor, aprecierea lor.
Zile stralucitoare va doresc.
L.E. Tocmai am citit un articol despre Maica Gavrilia Papaiannis. Cuvintele de mai jos mi-au sărit în ochi.
"Trebuie să facem deosebire între bucurie şi fericire. Cuvântul „fericire“ duce în direcția greşită, pe când bucuria este o stare duhovnicească. Ea este darul Duhului Sfânt."
Comentarii