Povestea unei Cucoane

Cam asa mi-am imaginat-o pe Cucoana Raceala, spre amuzamentul lui Vladi

Cand Vladi a racit prima data-avea aproape doi ani- am fost devastata. Ma simteam de parca in mine implodase o bomba si eram franjuri pe dinauntru. 

Ma miram scurt in oglinda cand vedeam ca pe dinafara arat cam la fel, pentru ca pe dinauntru eram ravasita. 

A fost greu. Sa ii aud plansul, sa il vad letargic, palid si moale, sa il aud tusind pana la epuizare, sa ii simt obrajorii fierbinti, sa nu ii pot ostoi suferinta ca sa doarma. A fost cu atat mai greu cu cat si noi, eu si tatal lui, am fost la fel de raciti. O luna intreaga - cred ca prin suferinta acelui aprilie ne-am ars multa karma negativa! 

Sigur ca am fost la medic, apoi la farmacie. Am facut cunostinta cu batistuta bebelusului, am comandat primul aparat de aerosoli, am citit prospecte peste prospecte, am invatat sa deschid fiole cu gesturi precise, de profesionist, sa dozez, sa administrez. Cu forta. Cum ce, cu forta ? Administrarea. Asta a fost partea care ma lasa transpirata, fara vlaga si zgariata pe dinauntru de vinovatie si disperare. 

Inainte sa il am pe Vladi, practicam aikido. La ce credeti ca mi-a folosit mie aikido in viata? Am invatat sa fac o priza ca sa tin copilul nemiscat si in siguranta ca sa ii pot administra medicatia. Nu ma puteam baza pe sotul meu-tremura, tipa la mine sa ma opresc, in loc sa ma ajute (nu puteam amana, avea ore fixe de administrat medicamentele si vroiam sa il ajut sa se faca bine) si iesea din camera ca sa nu planga de mila copilului.

Asa ca am dus greul cu gesturi din ce in ce mai precise, de asistenta. Dupa ce ii administram toate medicamentele, il tineam in brate, il mangaiam, ii vorbeam, il pupam, il rugam sa ma ierte, ii spuneam ca tot ce fac e ca sa el sa se simta mai bine. Adormea suspinand....si eu plangeam putin pe intuneric cu fata in prosopul de la baie. 

Apoi ma certam cu sotul meu. De ce nu ma ajuti? De ce nu vorbesti cu el sa il linistesti? De ce ma lasi singura? Crezi ca mie imi place sa ii bag chestia aia pe nas? Crezi ca nu stiu ca nu e placut sa stai cu gura in masca aia? Crezi ca mie imi face vreo placere sa urmez tot protocolul ala? Am incercat, mi-a zis sotul meu, i-am povestit, i-am explicat si i-am aratat toate medicamentele-plange numai vede medicamentele, nu stiu ce sa ii fac. Atunci nu mai  ma judeca pe mine si nu mai ma face sa ma simt ca ultimul om cand ii dau medicamentele! Nu mai iesi trantind usa si nu mai imi cere sa il las in pace! Daca il las in pace, ajungem la spital de urgenta, asta vrei?! urlam la el. Nu, a ingaimat el pierit. Vreau doar sa gasim o cale mai blanda, nu suport sa il vad asa. Nici eu, ce credeai...doar ca bronsolita lui era una cu evolutie rapida, cu retractie costala si nu aveam timp sa inventez o cale. Singura posibila era administrarea urgenta si respectarea prescriptiilor medicale!

Alta cale, alta cale...am scotocit internetul cautand alta cale. Vladi nu suporta durerea de niciun fel. Zero toleranta la disconfort. Este o particularitate a lui, pe care Miruna nu o manifesta, din fericire. 

Am agonizat luna aceea. Imi atarnau cearcanele pana la barbie, ma durea cosul pieptului cand tuseam, slabisem si imi scazuse dramatic stima de sine si increderea ca sunt o mama buna. Copilul s-a facut bine, insa eu ma simteam ca o agresoare. 


Vai de capul meu eram

M-am interesat-multe mamici administrau medicamentele cu forta-ii tineau bine, le bagau seringa cu siropelul intr-o parte a gurii si gata. In brate, manutele blocate cu mana mamei si aerosoli 3 minute. Cum te simti dupa? Cui ii pasa? Nu e nimeni acolo sa te mangaie si sa te inteleaga. A suferit el, dar ai suferit si tu. Suna cunoscut ori numai la noi a fost asa ? 

Copilul s-a facut bine. Eu imi simteam in continuare sufletul greu si ...patat. Cand si cand, ii vorbeam despre ce am trait impreuna. Ii explicam ce am facut, de ce si cat de rau imi pare ca am trecut prin tot chinul. Si el ingaima: de ce ai dat la mine silop? Nu pace, si barba ii tremura de plans. Si atunci....atunci s-a nascut povestea.

Am inventat-o pe Cucoana Raceala! O hoasca batrana cu multe valize si pusa pe rele. Se instaleaza in noi si incepe dezmatul, ea da petrecere! Si mami o prinde si se lupta cu ea. Vladi era numai ochi si urechi. De unde vine, cucoana Raceala mami? Din lumea ei, pui. De ce se instaleaza in mine? In tine, in mine, in alti oameni-ii place! Unde e mai bine si mai la adapost ca acolo, in interior? Si ce face acolo inauntru? Numai rele: trimite muci verzi pe nasucul nostru, face focul si noi facem febra, ne gadila si noi stranutam, joaca tontoroiul pe plamanii nostri si noi tusim. Da?? Da. Dar stii ceva? Noi ii venim de hac, daca facem amandoi echipa! 
Toate astea le povesteam cu el si uneori le desenam cand era sanatos

Mamiiii, stii tu cand te ruga mami sa bei ceai de patlagina (este antitusiv si are gust bun) cat mai cald cu putinta? Ihim. Stii de ce te ruga mami sa il bei? Pentru ca aceasta cucoana nesuferita nu il suporta! Si tu bei si bei si i-l torni fierbinte in cap si ea sare si tipa ca o arzi! Copilul radea in hohote, eu ma maimutaream imitand-o pe cucoana Raceala. Si cand ii dam sirop de tuse, stii ce face? Se ineaca cu el, sare si se tine de gat, nu ii plaaceee delooooc! Si aratam cum face cucoana si copilul radea cu lacrimi. Aerosolii o ingrozesc, e atat de nervoasa ca isi face bagajele, isi ia mucii si vrea sa plece! Rasete. Măi, cand aude aspiratorul de muci, isi pune fustele in cap si plange de nervi! 
Asa i-a facut mami! I-am turnat ceai fierbinte in cap, am inghesuit-o bine, nu am lasat-o deloc in pace, ca sa plece de la noi! Da, da, zicea entuziasmat baietelul meu. 

Ce facem data viitoare daca mai vine nepoftita si ingrata si urata de Cucoana? (tonuri indignate, teatrale). O daaam afaraa! striga el. Cum? verificam eu. Ii turnam mult ceai fierbinte in cap si apoi o facem sa scoata limba ca ii dam si siropel si.....si....

Noptiera era plina de medicamente,
 dar noi ne hlizeam -ce ii facem acum Cucoanii!!

Am fost mandra de mine, gasisem acea ...alta cale :-) 

Jur, de atunci pana acum, administrarea medicatiei la nevoie a fost la noi insotita de rasete si scalambaieli. Acum ce face, mami, mai ma intreba stins cand facea aerosoli. Cine? trageam eu de timp. Cucoana.  Vai de ea, isi impacheteaza sosetele imputite si cauta iesirea! Baga aburi acolo ca sa nu vada! Si rasete amestecate cu accese de tuse! 

Mirunei nu mai este nevoie sa ii spun povestea, i-o spune fratiorul ei: Miru, deschide gurita sa iti dea mami ceva ca sa o chinuim pe cucoana Raceala! Daa?  o roaga el cu zambetul ghidus si amuzat. Are aproape 8 ani si noi inca ne distram cu Cucoana Raceala.

 Miru este extraordinar de cooperanta cand vine vorba de medicatie. Atat de cooperanta incat odata, i-am administrat din greseala 5ml de nurofen, apoi m-am albit la fata cand am inteles ca am gresit copilul.  Am sunat speriata pediatra care s-a stricat de ras, in timp ce eu ma gandeam ca poate mai intai trebuia sa sun ambulanta! Nu se intampla nimic, stati linistita. Dar cum ati reusit sa faceti asta? Well, pregatisem seringa si ea statea langa piciorul meu cu ciocul deschis si eu pac, i-am dat! Nu era ea racita, evident....
Cand tuseste Vladi, incepe si ea sa se prefaca-ute, mami, si eu tusesc! Dai? Vaaai, ce actrita, ce actrita! 

La spital cu Miruna-prima ei bronsolita cu evolutie rapida la 8 luni.
Spitalele din Bucuresti erau pline de copii de varsta ei in aceeasi conditie, a fost ingrozitor.
Miruna are insa un istoric mult mai frumos decat Vladi. A racit rar.

Mamici, sper ca povestea cu Cucoana Raceala sa va inspire, sa o folositi la nevoie. 

Miru recuperata, inainte de externare.
 Prima si singura ei spitalizare.
Era cat o papusa....

Comentarii

Rahela a spus…
Am stat cu fi-meu prin spitale prea mult.
Dar am învățat să mă detașez și să privesc totul de la distanță, să nu mă mai consum. Facem ce trebuie pentru a depăși momentul și hai, la drum iar! :))
Andreea a spus…
Of, ce rau imi pare ca ati stat internati! Noi cu fiecare dintre ei am ajuns cate o data, speram ca si ultima :-)
Da, ai dreptate, facem tot ce putem si la drum, nu sta nimeni dupa noi altfel.

Eu m-am consumat mult la prima raceala. Nici eu nu eram in cea mai buna forma, era primul copil, prima experienta. Macar asa s-a nascut povestea care ne-a ajutat enorm dupa aceea! Nu pot povesti ce bine a fost sa nu mai ma lupt cu el, sa il tin cu forta, sa coopereze, sa stea locului!
vavaly2007 a spus…
Cu cel mare nu am ajuns la spital cu racelile (nici cu altele din fericire). A fost mereu cooperant, nu a trebuit sa folosesc forta si mijloacele de convingere.
Cel mic insa mi a dat toate teoriile peste cap. Nu suporta nici un fel de sirop. Dar nici n a fost nevoia pana acum decat o data. La 6 luni bronsiolita. Era o lupta sa ii dau ceva si era tot mai rau. cand am simtit ca eu nu sunt infirmiera si numai pot si nu e bine m am internat. de atunci nu a mai fost nevoie. speram sa fie tot asa.
cea mai buna cale e tot cea prin care vorbesti si explici si ajungi la puterea de intelegeere a copilului. dar panica aia care te curpinde, din ce am inteles eu, nu le face nici pe mamicile care sunt pediatre sa se comporte mai rational.
Andreea a spus…
Norocoasa! Eu am fost surprinsa de bronsolita aceea, a avut evolutie urata in cateva ore. Abia respira, cu suier, facuse retractie costala. Miruna este extraordinar de intelegatoare-de curand a fost racita si am trezit-o in miezul noptii pentru tratament - statea in fundulet rabdatoare, mi-a zambit, mi-a mangaiat fruntea. Nu-mi venea sa cred! Si gestul ala peste fruntea mea...e incredibila!

Cu Vladi am folosit foarte mult povestile. Pentru multe situatii, nu numai raceli, macar bine ca am gasit ceva care la el functioneaza bine :)