Exista mai multe ferestre deschise spre Cer

o inima/fereastra spre Cerul meu.
Am facut aceasta fotografie anul acesta, chiar de ziua mea, pe 27 iunie.

Seara, inainte de culcare, eu si fetita mea obisnuim sa aprindem lumanari pe noptiera. E timpul pentru harjoneala, pentru aplicarea uleiul de cocos (unde mai dau, mami? am voie pe fata?), pentru discutii si intrebari.  Ei ii place mult ritualul nostru, atat de mult incat uneori tipa bucuroasa cand ii spun: schlaf gut, meine Liebe! Gute Nacht! Schlaaaaf gut, gute Naaaacht! raspunde ea cu entuziasm in timp ce ma pupa apasat. Te besc, mami! Si eu te iubesc, galusca mica! Dormi acum. Inchide ochii cuminte si mica, in timp ce ai mei se umplu de lacrimi de recunostinta. 

seri de joaca si iubire cu Miruna
 (acum are 4 ani, in fotografie are doi jumatate)

Ea adoarme repede, iar eu raman intinsa langa ea. Imi destind corpul, respir adanc in timp ce tapotez usor timusul, zambesc inimii pline de iubire. Ma gandesc la bucuriile zilei, la linistea si discretia in care traiesc, ma cert pentru micimile mele, ma rog. 

Aseara am adormit cu gandul ca exista multe ferestre deschide spre Cer. Uit de ele, uit ca Dumnezeu este bun si face bine, intotdeauna. Uit ca totul este spre binele meu clipa de clipa, nu spre binele fiintei mele tintuita pe crucea spatiu-timp aici si acum, cat spre binele sufletului meu. 

Imi trebuie doar o clipa de liniste ca amintirea sa revina. Amintirea dulcetii credintei, recunostinta, bucuria de a fi suflet si minte libere. Ce lucru mare sa ceri iertare pentru greseli si pentru toate cele bune pe care as fi putut sa le fac, dar nu le-am facut! Ce bucurie sa ajut rugandu-ma pentru planeta noastra, pentru oameni, pentru copii, pentru toti luminatorii, pentru un viitor maret si plin de lumina. Stiu ca conteaza, in nevazut undeva ruga mea se uneste cu ruga altor suflete. 

Nu am niciun merit ca sunt un om cu credinta. Dragostea si dorul de Dumnezeu au ars inima mea inca de copil. A fost acolo scanteia dintotdeauna. Ii multumesc ca nu m-a lasat in intunericul indoielilor, in apele statute ale pacatelor, ale inconstientei. 

Credinta imi da tarie si lumina, imi da bucurie, dulceata, optimism, smerenie si dragoste pentru semenii mei. Rugaciunea imi linisteste mintea si imi hraneste sufletul. 

Parintele Cleopa spunea: "cea dintai si cea mai mare virtute este dragostea de Dumnezeu ( Matei 22, 37-38; Marcu 12, 30-31 ). Aceasta prea mare virtute se formeaza in inima omului prin lucrarea harului Prea Sfantului Duh ( Romani 5, 5; Galateni 5, 22; II Tesaloniceni 3, 5). A doua virtute, asemenea celei dintai, este a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine ( Matei 22, 39 )."

Va las sa va hraniti sufletele cu marturiile a doi straini, un irlandez si un neamt care iubesc Romania si ortodoxia. Doi oameni frumosi, care au gustat din dulceata credintei. O picatura si rezisti mult...Unii, ca ei, vor mai mult.