Motivationalele cu care am fost crescuta

Mama mea este un capricorn incapatanat si aprig. Ii plac proverbele si zicatorile si am avut parte de ele din plin. Pe unele nu le intelegeam nicicum, oricat si oricum mi le explica si ilustra cu exemple. De ex., s-a intalnit hotul cu prostul, nu avea nicio noima pentru mine-in mintea mea, hotul era si prost, pentru ca numai un prost ar putea fura si nu puteam pricepe nicicum ce vrea sa zica. S-a intalnit el cu el?!! Mi-a luat mult sa incep sa intrezaresc adevarul :)))

La mama lucrurile sunt ori, ori. Nu exista cale de mijloc. Si nu exista nu se poate. Nu se poate in capul tau, ca altfel se poate! Ai, ai!! Ce daca o rugam tremurand sa il asteptam pe tata sa ne ajute cu mutat sifonierul plin de pe un perete pe altul? Ce, tac-tu are patru maini si doua capete? De ce sa-l asteptam, bombanea in timp ce muta milimetru cu milimetru dulapul folosindu-se de un scripete improvizat de ea. Daca iti pui mintea la contributie, n-ai nevoie de muschi! 
Inutil sa mai spun ca acum si eu le spun unele lucruri copiilor mei... Poate nu (inca) pe toate, vreo doua trei am identificat, dar....nu e timpul irosit, ei cresc si eu tot pe langa ei ma invart :-))


Du-Te și ia/cere ce ai nevoie! Ce stai? Aștepți sa fii servita?
Mai imi rasuna vocea ei in minte cand ezit sa fac un pas. Sa sun eu, sa ma interesez de ceva, sa imi cer drepturile....Cand raman blocata in ceva-de ex. fara bani si niciun proiect la orizont, o aud cum imi spune autoritara: du-te si ia ce ai nevoie! Nu vine nimeni la usa ta sa te serveasca pe tine, printesa Ileana! 
Este un indemn la actiune de care eu una am mare nevoie, pentru ca tind sa fiu prea calculata, prea delicata uneori, prea timida. Du-te si cere, ia ce ai nevoie! Stii ce ai nevoie? Daca stii, da-i drumul!

Te duci și faci. Nu poți, stai acasa!
In aceeasi nota, mama din nou, satula de ezitarile mele si de meteahna despicarii firului in patru. Ai naibii, toti prostii lumii, se duc si fac, daca ar sta pe oua cum stai tu toata ziua, ce ar face? Alora nu le mai trece prin minte sa se mai gandeasca. Tu esti desteapta si degeaba esti, asa imi vine sa iti zic cateodata! Degeaba esti desteapta! Domne, te duci si faci! Nu ca har, ca mar, nu exista. 
Nu o data am auzit discursul asta in capul meu inainte de a intra in vreo sala de curs! Emotii, temeri....sunt firesti inainte de intalnirea cu un grup nou. 
Nu poti, stai acasa! Lasa-i pe altii! Mai prosti poate ca tine, dar mai siguri pe ei! 

Nu aduce anul ce aduce ceasul!
Cuvintele acestea au fost salvarea mea intr-un an in care parea ca am pierdut tot: job-ul, iubitul, urma si acoperisul de deasupra mea sa fie vandut. Nu vedeam nimic la orizont, eram terifiata, abia mai mancam. Nu stiu cum au rasarit aceste cuvinte la suprafata mintii mele si m-am agatat precum inecatii de ele. Mi-au dat speranta si incredere. Soarta omului se poate schimba in secunde! 

Nici alții nu au patru maini ori doua capete! Pot ei, poți și tu!
Am auzit asta foarte des, pentru ca aveam si am tendinta sa ma devalorizez, sa ma micsorez in comparatie cu altii pe care ii vad mult mai destepti, mai buni, mai creativi ca mine. Cel mai de folos mi-a fost la admiterea la facultate-virasem brusc catre Facultatea de litere, dupa ani in care stiusem ca merg la Cluj la psihologie. Cand am aflat ca suntem 9,5 pe loc, aproape am renuntat sa mai merg la examen. Mama s-a infuriat atunci, mi-a tinut un discurs motivational in care se repeta propozitia de mai sus :-)), asa ca m-am dus la examen si l-am luat. 

Când e de lucru, e de lucru, când e de joaca, e de joaca. 
Mie mi-e greu sa delimitez asa lucrurile, sunt un om care rade usor si mult, inclusiv de propria persoana. Dar recunosc ca sunt momente cand e mai bine sa imi pastrez concentrarea o vreme si apoi sa imi dau voie sa ma relaxez, sarbatorind lucrul bine facut. Cand le amestec, am observat ca nu sunt atenta la detalii marunte si ma enerveaza rau sa le descopar! M-am surprins si eu spunandu-le copiilor lucrul asta, mai ales cand observ ca in loc sa stranga jucariile, ei se intind din nou la joaca cu ele, uitand ca aveam alt obiectiv-gen sa le adunam ca sa ii lasam spatiu de lucru (aspirat, spalat) menajerei. 

Faci și ce trebuie, nu doar ce vrei! Așa merge lumea!
Sigur ca in copilarie credeam ca e dreptul meu sa fac doar ce vreau-nu numai atunci, ca si copil, ci si mai tarziu, ca adult. Nu puteam accepta altceva, asa ca am avut discutii aprinse cu ea pe tema asta. Orice exemplu imi dadea, il demontam furioasa si ii aratam ca se putea si altfel. Astazi, acel "altfel" se numeste: fa sa-ti placa cat de cat ceea ce trebuie :-))) 
Resemnarea nu este punctul meu forte, asa ca bataliile de idei au fost lungi si acesta este un subiect la care inca mai meditez uneori acum. Ca mama, mai ales, am experimentat din plin cum este sa faci ce trebuie, nu ce vrei ori, mai rau, ce ai nevoie (sa dormi, de exemplu!). 

Voi ce ati auzit repetat? Ce v-a intrat in sange si spuneti mai departe copiilor?