Opriti planeta, unii vor sa coboare...

Photo credit: Mihai Constantineanu


Imi spunea deunazi un prieten ca se simte ca intr-o masina de spalat. Noi lucruri de facut cad mereu peste el, sufocandu-l, nu se opreste cu adevarat niciodata, noaptea doarme agitat si viseaza trenuri care gonesc zalude in noapte si el nu vede nimic pe geam. Ma intreba cum "sa faca loc", cum sa respire din nou, cum sa preia carma propriei vieti...

M-am scuturat de imagini. Am avut si eu perioade asa. Cand faceam lucruri cu telefonul lipit intre umar si ureche (azi trec zile in sir de liniste, nu ma suna nimeni), cand mi se sleia mancarea in farfurie pentru ca eu nu aveam vreme nici sa o privesc, darmite sa o savurez. Cand chiar stateam, ma mana un sentiment de vinovatie, de urgenta, de "cum imi permit sa am week-end" cand sunt atatea de facut....


Ce i-ati spune? Spuneti-i, va citi aici tot ce a functionat pentru voi. 

Comentarii

Marina a spus…
Pe mine mă linişteşte foarte mult...toamna. Abia o aştept. Nu devin deloc depresivă din septembrie...dimpotrivă. Mi-e dor să simt iar aer curat şi rece, să merg pe jos distanţe lungi şi să văd frunze căzute pe trotuar, să plouă şi eu să stau la geam sau să citesc (nu mă deranjează nici să plouă şi să plec la serviciu....mi-au mai zis că da, e frumos când plouă şi stai în casă). Mi-e dor de un soare blând.
Îmi plac mult cărţile scrise de Dominique Loreau. Încă nu le am pe toate, doar vreo 3...Zilele trecute am început să recitesc Arta simplităţii. O recomand.
Zi frumoasă!
Anonim a spus…
https://www.youtube.com/watch?v=MYMuPA6Sc24