Ce am facut bine si ce nu ca freelancer

o fotografie mai veche, lucram atunci pentru Human Invest.

Mi-am dat demisia din banca in care lucram in mai 2012. Eram obosita, mereu pe drumuri, in hoteluri (in ultimul facusem nopti albe din cauza mirosului urat si al galagiei de la restaurantul aferent), intre mine si managerul meu intervenise o ruptura pe motiv ca "toti avem copii, dar niciunul nu rupe usa la terminarea programului". Nu aveam ce face, sotul meu lucra in Pipera, nu ajungea nicicum la timp pe camp in drumul Taberei sa dea drumul bonei la ora 18, asa ca eu  conduceam in fiecare seara intr-o stare de tensiune incredibila ca sa ajung la timp sa eliberez bona. Anul acela mi-a scurtat viata, ma simteam ca o margica pe o ata bine intinsa intre casa si birou. Nu aveam timp de piata, nu mai apucam sa cumpar nimic, bona preluase si task-ul acesta. Abia mai vedeam anotimpurile.....E unul dintre anii mei cei mai tristi si mai grei - intre 2011-2012. 

In plus, avusesem cateva proiecte pe cont propriu, castigasem niste bani buni intr-un exercitiu de "hai sa vad daca pot". Am vazut ca pot, asa ca am decis: imi dau demisia, ma ocup de copilul meu, ma linistesc si construiesc brandul meu pas cu pas. 

Intre timp, a aparut si Miruna, fetita mult dorita, asa ca am incetinit ritmul, m-am ocupat mai mult de mine, de casa, de copii. Am fost ceea ce eu am numit "personal trainer and life coach" pentru ei. Rezultatele se vad-ei amandoi sunt linistiti, senini, echilibrati, au o copilarie fara griji, inconjurati de iubire. Eu am uitat ce inseamna trafic bara la bara, metrou, aglomeratie, pauza de masa, sedinta, buget, dead-line, decont. Am descoperit o lume si un ritm care nu imi fusesera accesibile inainte. M-am dat in leagane, am stat la piata de vorba cu vanzatorii, am gatit si experimentat pe indelete, am iesit la cafea cu prietenii in fiecare saptamana, am citit si mi-am crescut copiii. Printre toate astea, am mai avut si cateva proiecte. Nu am fost niciodata lacoma, asa ca si daca aveam un proiect la doua luni, pentru mine erau bani suficienti sa traiesc in ritmul meu. 

Am facut multe lucruri bune ca freelancer, dar am si scapat din vedere cateva. 

Primul lucru bun care imi vine in minte este numele brandului-focuspeinima si site-ul. Ambele mi se potrivesc, ma reprezinta, vorbesc despre mine. Verocika de la minuni.ro chiar mi-a zis intr-o zi ca ar fi vrut sa se gandeasca ea la numele asta :-))  Nu conteaza, ea oricum e toata o inima!

Al doilea lucru bun-am pastrat alaturi de mine din 2012 pana in prezent un client mare: Strabag. Comunicarea cu ei a fost intotdeauna buna, am avut cateva cursuri pe an (tot grupul de firme care fac parte din holding), ceea ce mi-a asigurat un venit care sa imi permita sa imi achit taxele (anaf, pensie, sanatate, contabila) si sa imi si permit sa traiesc. Au fost si alti clienti in afara de Strabag, insa fara acest client mare, recunosc, mi-as fi cautat job urgent, nu m-as fi descurcat financiar. 

Al treilea lucru bun-am avut mereu workshop-uri si cursuri open, dedicate publicului larg, la preturi super accesibile. Nu castig nimic din aceste open-uri, financiar vorbind, banii incasati se duc pe logistica si materiale de curs, insa asa am cunoscut multi oameni, chiar si vedete, mi-am mentinut stima de sine (le multumesc pentru aprecieri si imbratisari), mi-am dat de lucru singura si au functionat ca publicitate.

Al patrulea lucru bun- am inchis carduri de credit din castigurile mele, ca sa stau linistita in perioadele fara proiecte. Una dintre cele mai inteligente miscari facute de mine. Nu a fost usor, am renuntat sa imi cumpar o masina din banii aceia. Merg cu uber si taxify si e ok, ma descurc. 

Al cincilea lucru bun-am muncit mult pentru fiecare proiect si pentru fiecare client-fiecare curs a fost customizat si am fost atenta la detalii. Am asociat mereu alegerea unui client de a cumpara de la freelancer cu experienta cumpararii dintr-un boutique, nu din angro-uri. Asa ca am avut grija ca experienta sa reflecte acest lucru. 

Al saselea lucru bun pe care l-am facut este ca am mers mereu la cursuri. Mi le-am platit singura ori am facut barter. 

Exista si un al saptelea lucru bun, un pui de fapta buna: am oferit mereu la cursurile mele doua locuri gratis acelora care doreau sa participe, dar nu isi permiteau financiar. Si la cursul open pe care il sustin la Brasov pe 30 septembrie am oferit nu doua, ci trei locuri gratuite si cred ca aproape oricine in domeniul lui de activitate poate oferi o mica parte din munca lui cuiva care isi doreste, dar nu isi permite costurile intr-un anume moment al vietii. 

Si acum, ce nu am facut bine si, ori as face diferit daca as fi la inceput, ori remediez din mers, pentru ca inca se poate:

Nu am luat in calcul perioadele fara proiecte. Pe viitor voi avea grija sa economisesc. 

Nu am investit in vizibilitatea si imaginea brandului. Culmea este ca a venit presa spre mine-am dat interviuri, am fost invitata la TV de doua ori. Pe principiul "ii face dumnezeu cuib si berzei chioare".....Daca eram insa mai constienta de importanta vizibilitatii si a construirii unei imagini, as fi avut poate o strategie si mai multa atentie investita in acest aspect. Daca stau sa ma gandesc, lipsa mea de apetit pentru acest aspect are o radacina in trecut: am fost formata ca trainer de un neamt, Ulrich. Tipul acesta era psiholog, trainer si consultant cu o experienta incredibila. Il plateau companii uriase din lume, calatorea in Africa, toata Europa si Asia pentru a tine cursuri ori pentru a oferi consultanta. El este cel care m-a initiat in tainele meseriei pe vremea cand in Romania nici nu se stia bine ce inseamna training, nu stiu daca erau una doua firme pe atunci in toata tara. Ulrich era un tip genial si modest. Purta tricouri simple si blugi, in sala de curs statea pe jos cu markerul intre dinti gandindu-se cu participantii la te miri ce problema a companiei....El mi-a spus la un moment dat sa fiu atenta si sa ma folosesc de discernamant acolo unde gasesc prea multa reclama. De ce? Pentru ca, cu cat oamenii investesc mai mult in publicitate, cu atat este mai probabil ca si continutul este mai slab. Cumva credeam si eu asta, gandeam ca daca esti onest, valoros si bun, priceput la ce faci, este suficient sa fii si sa faci fara sa iti bati capul cu vizibilitatea ori publicitatea. Viata, mai ales viata in Bucuresti si numerosii clienti care m-au respins pe motiv ca nu au auzit de mine mi-au aratat ca eu si Ulrich suntem in minoritate. Minoritatea aia care nu este vazuta si auzita. Si totusi, el a reusit si mereu va fi pentru mine un model de discretie si inalt profesionalism. A, si tata dedicat de patru (o fiica si tripleti). Este amuzant acum, dar unul dintre socurile mele a fost sa aflu cat costa sa iti apara poza pe coperta unei reviste! Mereu crezusem ca valoarea ca profesionist este cea care i-a adus aceasta onoare-de a fi pe coperta unei reviste ori la tv...nu banii. A fost unul dintre socurile mele de provinciala sa inteleg ca banii chiar vorbesc pentru tine. 

Nu am cerut recenzii si recomandari celor care au fost la cursurile mele. Ii puteam ruga sa scrie pe pagina de facebook a site-ului. Le multumesc si aici acelora, foarte putini, care dupa un curs cu mine au cautat pagina mea pe facebook si mi-au scris cateva randuri acolo. 

Nu am luat in calcul ideea de a avea un mentor, un business angel. Mi-ar fi prins tare bine. 

Am lucrat singura, fara sa imi treaca prin cap sa imi fac o echipa. Ma ajuta cineva pe partea cu tipografia si editare mape/pixuri/caiete curs/flyere/carti vizita, dar mi-ar placea sa mai am pe cineva priceput la vanzari si poate pe cineva care sa livreze...

Maritatul si schimbatul numelui de familie au fost chestii greu de digerat pentru mine - as spune acum, privind in urma, ca am trecut (singura) printr-o adevarata criza de identitate. A fi antreprenor in Romania a adus pentru mine a doua criza de identitate. Ce m-a tinut la suprafata a fost dragostea pentru copiii mei buni, frumosi si cuminti-mi-am spus mereu ca tot ce conteaza este ca eu sunt aproape de ei zi de zi. Chiar si asa m-am clatinat-nu este usor sa nu ai nimic stabil de care sa te tii, sa te lupti cu sentimentul de inutilitate, cu singuratatea, cu izolarea sociala, cu vanatoarea de proiecte, cu nesiguranta venitului. Pentru fiecare in parte insa am gasit in contrapondere zeci de mici bucurii si avantaje, asa ca am rezistat. Si rezist :-)