Dare de seamă



Scriu până mă dor degetele. Trimit mail-uri, lucrez la cursul online, la cartea pentru mămici și copii care are șanse frumoase să vadă curând lumina tiparului, gătesc supe de iarnă, pup copiii și mi se expandează și luminează  sufletul, merg pe jos câțiva kilometri zilnic, indiferent de vreme, citesc, deretic, mă uit la filme (am văzut aseară pe netflix, cu cei mici cuibăriți lângă mine, A Christmas Prince, filmat la Castelul Peleș, dar urmăresc când vreau putină relaxare și Drop Dead Diva, Outlander si Designated Survivor), beau ceaiuri, latte turmeric sau cafea cu ganoderma (cred că dă dependență!), mă întâlnesc cu oameni interesanți în cafenele cozy, merg la cursuri (în week-end am practicat sub îndrumarea lui Costin de la simplitao sunetele vindecătoare, respirația aurie și qigong), coc brioșe cu banane și unt de arahide, preferatele Mirunei, fac liste cu ce cadouri vreau să ofer în decembrie, ajut prieteni să rezolve diverse, scotocesc internetul, comand rochii pe net, reprezint cu mândrie un brand, Karine, mă trag de urechi și îmi spun că ar trebui să mai slăbesc câteva kilograme, flirtez, nu mult, nu cu oricine, ci doar atât cât să am un zâmbet poznaș pe chip, m-am tuns scurt și l-am vopsit aproape negru (mi-am comandat turbane, căciuli și bentițe de greu ce îmi e să mă obișnuiesc cu noua moacă…..), cad, mă ridic singură de jos, uneori îmi ia o zi întreagă să îmi recapăt energia și optimismul, i-am găsit lui Vladi profesoară de engleză, mă gândesc să predau din nou germană în companii-am niște oferte, decid săptămâna viitoare, scriu uneori la o carte, Jurnalul Adelei, o carte pe care cred că o voi publica online, mă gândesc cu drag la voi, toți care mă vizitați aici. Cam asta e tot ce fac. Intenționez să mă apuc de tai chi, o să am și mai multă energie!  Când aud prietene că s-ar plictisi să stea  sau să lucreze de acasă! Cine are timp….să stea? :-)) Eu nu știu cum trece ziua!

Comentarii

Nicoleta Ababei a spus…
Esti un MODEL pentru mine!Si te indragesc milt pentru ca esti molipsitoare :). Iti multumesc, cand am o zi mproasa, ma ”intersectez” cu ceva ce a scris Andreea si simt ca ...I'm back in business! :)
Andreea a spus…
Wow, m-ai topit! N-am stiut! Iti multumesc si te imbratisez, ma bucur din tot sufletul ca am efectul asta asupra ta! Uimita si bucuroasa :-)
Anonim a spus…
Asa e! Are dreptate Nicoleta ...o zi frumoasa !
Andreea a spus…
Ma topiti voi, va multumesc!