Ce mă ajută să nu îmi pierd echilibrul





Oamenii remarca repede, atunci cand ma cunosc, calmul meu si optimismul. Multi cred ca am avut o copilarie fericita si ca, in general, am fost si sunt o norocoasa, asa ca pun aceste calitati pe seama unei vieti neincercate de greutati. Se inseala. Am suferit mult, de la varsta la care ei poate nu aveau chiar nicio grija. 

Am fost in multe situatii tensionate in primii mei ani de viata, din cauza conflictelor si a divortului parintilor mei. Cea mai grea situatie de trait pentru mine a fost sa raman fara fratele meu mai mare care a fost incredintat tatalui nostru.  Eu am plecat cu mama. A fost greu si pentru Dan, fratele meu, dar pentru mine a insemnat sa indur totul fara filtru, fara o zona de tampon (juca el rolul acesta), fara un intermediar, fara un sfatuitor si un prieten care sa ma protejeze de orice era nociv in mediu. Cred ca l-am cautat ulterior in fiecare prieten/partener

In scurt timp a trebuit sa dezvolt propriile mecanisme de aparare in fata situatiilor care ma raneau prin intensitate si noutate.
Am invatat sa imi linistesc sufletul si sa scap de tensiune si anxietate cu ajutorul unui exercitiu. Aveam 6-7 ani, nu ma invatase nimeni asta, pur si simplu am facut-o. M-am simtit bine, intarita, asa ca am facut-o iar si iar ori de cate ori am avut nevoie. 

Peste ani, am aflat ca ceea ce faceam era o forma de meditatie foarte puternica. 

Aveam o camera in care era o masa mare de lemn greu, masiv. O camera in care rar intra cineva, ultima din casa, asa ca era foarte linistita. Obisnuiam sa intru acolo, sa ma intind pe acea masa, pe spate, sa privesc nemiscata tavanul cateva clipe cu mainile pe piept, apoi inchideam ochii si imi imaginam corpul meu pe acea masa, masa in camera, camera in apartament, apartamentul in blocul de patru etaje, blocul in cartier, cartierul in oras, orasul in tara si tot asa pana ajungeam la stele. De sus, totul parea infim….Respiram, contemplam si reveneam in trupusorul meu mic. 
Avea un efect incredibil de linistitor asupra mea. 



Al doilea lucru la care apelam cand imi cautam linistea era sa ma ascund intr-o debara. Acolo, dupa ce inchideam usile pe dinauntru, ramanea un mic spatiu in care ma asezam-stateam cu genunchii la gura, sprijinita cu spatele de perete, in intuneric deplin si cu ochii inchisi. Nu ma gandeam la nimic, doar respiram fara niciun gand. Cand ieseam, eram din nou echilibrata si puternica si puteam sa o iau de la capat. 

Apelez si acum la genul acesta de tehnici, insa nu cu aceeasi …nu gasesc cuvantul bun-voluptate sau mai bine zis, daruire, abandon. Pe atunci, tehnicile acestea erau tot ce aveam. 

Acum am mai multe resurse care ma ajuta sa ma reechilibrez si sa ma adun. 
Ca de exemplu-cateva intrebari care ma aduc rapid la linia de echilibru.

Le las aici, poate iti vor folosi si tie: 
  • ce conteaza cu adevarat? Cu ajutorul acestei intrebari, am lasat sa treaca pe langa mine multe situatii care ma iritau, insa o polemica era fara sens la scara mare, imi alimenta doar orgoliul, m-as fi batut singura pe umar cu un wow, ce desteapta sunt, dar imi consuma energia inutil. Rezonez cu cuvintele prietenului meu Cosmin Neidoni care marturisea ca "intre a avea dreptate si a avea liniste, aleg linistea". Imi aleg linistea fara regrete. Chiar am mers in extrema un pic si ma indepartez de orice lucru care presupune efort mare si ma tracaseaza. Daca se intampla asa, schimb macazul si ma apuc de altceva, iau asta ca un semn ca nu este pentru mine. Am invatat ca daca eu depun toate eforturile si nu merge si eu ma incapatanez sa ma lupt, pana la urma se va dovedi ca nu s-a meritat si trebuia sa renunt de mult. Daca este lin si curgator, atunci da, stiu ca sunt unde trebuie. Este semnul meu personal. Nu inseamna ca nu sunt o luptatoare, sunt, dar nu cu morile de vant. 
  • de ce fac ceea ce fac? Am mereu in minte raspunsul la De ce-ul meu personal, asa ca, daca sunt distrasa, mi-l pot reaminti si pot reaseza lucrurile in cadrul corect. De curand, o cunostinta imi povestea ce mediu toxic este la jobul ei, barfe, intrigi, razbunari prostesti. Era deja prinsa in ghemul telenovelistic de acolo si se consuma pana la somatizare. Intrebarea: de ce te duci la servici? De ce ai acceptat postul, iti amintesti? a facut liniste in ea: pentru bani, am nevoie de un venit. Ti se schimba venitul daca faci parte din galagia zilnica? Creste cumva? Nu. Atunci du-te la job pentru acel venit si fa ce esti platita sa faci si un pic peste si gata, atat. Pur si simplu i-am vazut chipul relaxandu-se si un zambet inflorind. Atat de simplu este. 
  • ce-mi doresc cu adevarat sa se intample? A trebuit sa mijesc ochii uneori ca sa vad mai bine in mine, dar si sa am curaj sa recunosc ca uneori am vrut sa se intample ceva diferit de ce imi spunea mintea ca ar fi cazul sa se intample. 
  • care este cel mai rau lucru care mi se poate intampla (acum)? Evaluez raspunsurile si pregatesc strategii, unele sub forma de povesti, pentru fiecare situatie in parte. Nu vreau sa descriu acum toate scenariile ingrozitoare la care m-am gandit iar si iar, pana am gasit punctul/my cornerstone) din care sa incep sa construiesc povestea salvatoarea, spun doar ca sunt pregatita  oarecum pentru orice, la un nivel de minima igiena mentala.  


O mantra care ma ajuta sa fac fata, strat dupa strat, la toate incercarile este ideea ca toate trec. Toate trec, se uita, se amesteca, se cern…oricata patima as pune, oricat aplomb totul este praf si desertaciune pana la urma. Asa ca, la ce bun? Ma ajuta sa iau lucrurile cu mai mult calm, cu mai multa detasare. 


Avem la indemana respiratia

In toiul celor mai intense crize, daca ne amintim sa respiram adanc (abdomenul se umfla ca si cand am avea o minge inauntru), ne vom limpezi mintea si vom putea lua decizii mai bune, mai inspirate.

Respiratia noastra este un indicator al starii noastre de spirit si invers.
Când respirăm superficial, putem să ne simțim obosiți, plictisiți, fără inspirație și cu mintea încețoșată.


Marina Abramovici
Captura din documentarul Innsaei 


Aceasta stare poate duce la contracții musculare involuntare, greață, irascibilitate, amețeală, confuzie și anxietate. In contrast, scăderea ritmului respirației crește nivelul de dioxid de carbon din sânge, reechilibrând pH-ul sângelui. 

Odată cu modificarea pHului, sistemul nervos parasimpatic ne liniștește. Multe studii au aratat fara dubiu ca atunci cand calmam respiratia, facand-o mai adanca si mai lenta, inspirand cat mai mult aer, corpul nostru pare se interpreteze asta drept un semnal ca amenintarea a trecut. 
Scade nivelul hormonului stresului-cortizolul, restaurand abilitatea de a gandi clar. 


și găsește-ți propriile răspunsuri la întrebările de mai sus. 




                

Comentarii