Nihil sine Deo

Totul se rezuma la povestea pe care ti-o spui. Sa il luam de exemplu pe Dumnezeu. Este greu sa il iubesti  ori sa il cunosti. 

Este usor sa strigi la el, sa il acuzi de indiferenta, de nepasare, de lipsa de iubire, de distanta. O mana de oameni care l-au gasit striga cu ochii in lacrimi: EL este iubire! Este daruire! El este bun si totul ne vine si ne este dat si ingaduit de el. 

Ce nebunie, este? 

Ai vrea sa intelegi, dar nu poti. Vezi si simti suferinta, vezi nedreptatea. Copii bolnavi de cancer. Oameni rai. Razboaie, mizerie, egoism, jocuri crude, meschine de putere. Zicea Oana Pellea in Jurnalul sau: cu talpile noastre acoperim 20 si ceva de cm de pamant, dar cu orgoliul nostru kilometri de jur imprejur….De asta nu avem loc unii de altii…

Cum le ingaduie pe toate, daca el este bun si drept? Cum este lumea asta alcatuita? Care este sensul, logica? 

Nu spun ca am raspunsurile. Am doar povestile pe care mi le-am spus mie de-a lungul vietii ca sa ma impac cu lumea, asa cum e, sa o accept, sa o indur, sa nu mor inainte de vreme strivita sub povara unei sensibilitati exacerbate. 

Ti le las aici si tie, poate te ajuta si te inspira. 

Prima intrebare a mea despre Dumnezeu a fost: cum sa te cunosc? Cum esti ? Unde te intalnesc?

M-am rugat pentru prima oara la patru ani. Cu sete, cu invidie, cu spaima.  Ia-ma si pe mine! - asa a sunat prima mea ruga. Povestea este aici. Rugaciunea care a tasnit atunci din sufletul meu a fost sageata trimisa spre Ceruri si m-a conectat pentru totdeauna la EL. 

Am inceput sa tanjesc de dorul lui, sa il caut, sa intreb. 

Lumea este creatia lui. Am inceput sa privesc natura. Ea este mereu in daruire-armonioasa, plina de culoare, de viata, de rod, abundenta si maretie. Vedeti peisaje cu ochii minti? Paduri in culorile calde ale toamnei? Lanuri de floarea soarelui? Pomi cu crengile incarcate de rod? Ciresi in floare? Fluturi colorati? Apusuri ravasitoare si rasarituri maiestuoase? Campuri de lalele si de maci?  Am inceput sa privesc oamenii. Creati dupa chipul si asemanarea lui. Nu am luat asta ad litteram, ci m-am uitat la calitati-pe toate le avem si noi, la scara mica: spirit ludic, inventivitate, compasiune, inteligenta, creativitate. Singura calitate pe care nu o avem, dar El o are este cea de daruire. Noi primim. Chiar si cand pare ca daruim, ca suntem generosi, noi primim mereu ceva. Dau un ban unui cersetor, primesc stima de sine, liniste ca am ajutat, ca nu am trecut pe langa. Suntem esentialmente egoisti si condusi de egoism. Intre noi si capacitatea de a darui este un zid gros pe care putini l-au  escaladat de-a lungul istoriei. A fi mama/parinte se apropie cel mai bine de ideea de daruitor. Insa nici rolul acesta nu ne ajuta sa fim daruitori completi, rabdatori, constanti, echilibrati: in scurt timp, cerem sa fim rasplatiti pentru munca noastra. Copilul trebuie sa raspunda asteptarilor noastre, sa aiba rezultate etc. In plus, este o munca pentru care ne plangem muuult: eu unde mai sunt ? nu am dormit, vaaai, cariera mea s-a dus pe apa sambetei, este greu sa fii mama, taci si lasa-ma sa respir, nu am timp deloc etc. 

Reusim cu intermitente sa fim in daruire completa si armonioasa. Nu putem sluji aproapelui nostru, fie el si sange din sangele nostru, pana la capat. 

A doua intrebare a fost: Ce vrei de la mine? Ce vrei de la noi? 

Multi ani m-a ajutat povestea cu bijuteria topita si prelucrata iar si iar. Am crezut deci ca scopul este sa ma rafinez, sa cresc, sa imi largesc constiinta, sa o sensibilizez prin experiente variate, sa subtiez valul dintre vazut si nevazut. Ce vrea de la noi? Sa ne intoarcem spre el si sa il chemam toti cu dragoste si respect. Nihil sine Deo. Si sa devenim asemenea lui-daruitori. Lumea noastra nu poate exista fara el. Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti. Porunca greu, greu de implinit. 

Incercam sa ne descurcam singuri de atata amar de vreme, dar fara EL ajungem iar si iar in fundaturi. Cadem in depresie din cauza lipsei de sens si a iubirii prea putine. Ne anesteziem cu tot felul de substante-droguri, alcool. Ne refugiem in sex, jocuri de putere, carti, actiuni de caritate etc. Fara el nu se poate, asa cum nici singuri nu este posibil sa rezistam. Doar impreuna. 

Cum s-ar schimba lumea daca intreaga planeta ar ingenunchea in rugaciune fierbinte? In aceeasi secunda, cu aceeasi intensitate? Conectati?

A treia intrebare a fost: De ce atatia oameni sufera? De ce vedem spitale pline cu copii bolnavi, sinucideri, depresie, mizerie, saracie, foamete, razboaie? 

Poate am citit povestea asta undeva, nu stiu. Am acceptat-o cu ani in urma pentru ca m-a linistit, pentru ca am ales sa cred ca exista o cauza si un scop si  ca ele transced timpul. Timpul meu. Ce ai simti, citeam uimita, daca ai afla ca cersetorul fara picioare si maini pe care il vezi in intersectie a fost in alta viata Hitler? Sau ce ai zice daca ai sti ca cei pe care ii vezi imobilizati in scaune cu rotile au acceptat acest rol din iubire, pentru a da sansa celor din familia lor de suflete sa isi spele pacatele daruind si ingrijind? Nu toti se achita de sarcina asta, asa ca necazurile se tot abat asupra lor…E un act de iubire…Un suflet alege o viata de chin si privatiuni doar ca sa te ajute pe tine sa cresti in lumina si iubire, in daruire. Dumnezeu lucreaza prin oameni. Te doare cand un prunc moare la trei luni de la nastere….Se spune ca cei care se sinucid, revin sa traiasca aici toate zilele pe care mai le aveau de trait, cele scrise in cartea vietii lor dinainte…Asa ca unii mor la o luna, la 10 ani, la 25, la 18-vin si traiesc aici zilele pe care le mai aveau in ultima existenta. 

Maestra Ching Hai mi-a spus o poveste candva. A spus ca pe vremuri noi am dorit sa exploram fundul oceanului. Si Dumnezeu, ca un tata care permite copilului sa plece in tabara, ne-a lasat. Ne-am echipat si am pornit in explorare. Totul era nou si fascinant! Culori, nisip, fiinte felurite. Pe nesimtite, oxigenul din tuburi s-a terminat si noi ne-am trezit captivi pe fundul oceanului-este frig aici, intuneric, sunt pericole de tot felul. Constiinta noastra s-a diminuat, am uitat repede cine suntem si de unde venim si cum am ajuns acolo. Ne-am adaptat la viata de pe fundul oceanului. Ne-am construit orase si unelte. Ne-am luptat unii cu altii. Unii dintre noi priveau in sus, acolo unde se intrezarea ceva lumina cand si cand si se intrebau ce e acolo. Unii au lasat tot si s-au avantat-au gasit lumea de Acasa, plina de soare si iubire. Nu s-au mai intors. Altii s-au intors si au inceput sa ii traga pe toti de maneca-vino, uita-te in sus, nu asta ne e menit sa traim, lasa tot si vino. Le-am spus nebuni si poate i-am fericit in nebunia lor. Altii au inteles ca totul este scris si ca Dumnezeu are rabdare. Intr-o zi, vom lasa lumea asta si vom inota toti spre lumina. Dar pentru asta este nevoie de oameni in jur ca sa ne aminteasca. Sa nu ne lasam acaparati de lumea materiala. Sa facem tot ce putem aici, dar sa nu uitam sa privim cu speranta in sus. Si sa nu ii lasam nici pe altii sa uite…

O alta lume este posibila, o lume in care suntem asteptati toti, niciunul mai putin. Cand ne vom uni in aceeasi dragoste si disperare, o vom gasi. Vom fi saltati intr-o clipita la un nivel nou de constiinta. Pana atunci, ca un tata rabdator si inteligent, El ne lasa sa ne jucam, sa suportam consecintele, sa suferim, sa crestem in ritmul dat de incapatanarea noastra. Ne-ar putea lua cu forta din "parcul" nostru, dar am protesta, asa-i? Chemarea trebuie sa vina de la noi. Si nu de la unul singur, ci de la noi toti…"Pe cei care nu simt iubirea ca pe un torent, care nu beau zorile ca pe o ceaşcă de ceai sau care nu-şi fac comoară dintr-un apus, pe cei care nu vor să se trezească, pe aceia lăsaţi-i să doarmă" (Rumi).

Joaca noastra aici devine din ce in ce mai periculoasa. Nu doar ca repetam greseli din trecut, ci le facem si mai grozave si mai distrugatoare…Vom veni iar si iar aici pana ne vom satura si vom accepta: Nihil sine Deo. 

Poate e o poveste simplista, fara nimic stiintific si istoric in ea, insa …

"Mi-era mult mai bine înainte, când eram mai aproape. Sigur, știu că e vina mea că nu te mai simt ținându-mă în brațe, știu și îmi cer iertare, dar atâta pot. Și, de câte ori te-am rugat să-mi dai puterea să fiu lângă tine, tot de atâtea ori m-ai ajutat. Dar, cum bine știi, m-ai făcut din pământ și uite că pământul doare, pământul e greu, din ce în ce mai greu-și aripile, parcă, din ce în ce mai obosite. Hai, ajută-mă încă o dată și fă-mi aripile puternice, să pot din nou să mă ridic...." (Oana Pellea, Jurnal, pag. 13-14).

***

🔥Daca ai timp si sufletul gol, cauta sa il cunosti si sa il iubesti. Am invatat ca nu sta in puterea mea sa ajung la el, la iubirea si caldura sa. Insa eu strig si se cheama ca am facut jumatatea mea de drum. Cealalta o face El. Crede-ma, niciodata nu lipseste de la intalnire. Cauta-l. Te va gasi El, exact cand te vei simti mai pierdut. Era o poveste cu un om care s-a dus la un Maestru si i-a spus ca doreste sa il gaseasca pe Dumnezeu. Aha, a zis maestrul si cat de tare doresti? Foarte tare, a spus cu inflacarare omul nostru. Atunci maestrul l-a apucat de ceafa si l-a varat intr-un rau. Cand l-a scos si omul a luat cu nesat si disperare prima gura de aer, maestrul i-a spus: il vei gasi cand il vei cauta cu disperarea cu care ai cautat aerul adineauri! Sa nu mai conteze nimic altceva….
Atat de tare trebuie sa se aprinda inimile noastre….sa arda zi si noapte, sa nu uite nicio secunda. Inima, cu bataile ei, aplauda existenta, zicea frumos Lucian Blaga. Unii il cautam asa, insa condusi de suferinta. Nu ar fi frumos si intelept sa o facem de buna voie? Sa ne aprindem unii de la altii? 

Nicio iubire pamanteana nu va umple golul din tine asa cum o va face EL. Uneori si flacara din inima mea palpaie stins, sunt uneori obosita si satula si speranta se stinge. Fug atunci la Rumi sau la inteleptii nostri a caror privire a stat mereu atintita spre Lumina. Invat de la ei, ii las sa sufle si in focul din inima mea si ma reaprind. Regasesc lumina, credinta, sensul, increderea in planul sau. 

Prietenul meu etern,

îţi dăruiesc viaţa mea.

Primeşte-mă şi fă din mine un

îndrăgostit adevărat.

Salvează-mă din cele două lumi.

Aruncă-mă în foc 

dacă inima mea se îndreaptă spre 

altcineva decât spre Tine. (Rumi)

👏Daca nu gasesti sens si totul te deprima, foloseste-ti energia sa te rogi pentru altii. Binecuvanteaza si alatura-te in rugaciune in gand cand vezi un om ca se inchina in autobuzul care trece pe langa o biserica. Roaga-te in gand pentru cel pe care il vezi incercanat si obosit. Roaga-te pentru mama care  a trecut pe langa tine, incarcata de plase si cu doi copii mici pe care ii trage de manute. Roaga-te pentru linistea soferului care gesticuleaza si injura nervos la volan. Roaga-te pentru lumea noastra. In loc sa lasi mintea ta sa rontaie flamanda ganduri de deznadejde si dorinte materiale fara sfarsit, mai bine pune umarul-vorba vine-si sprijin-o din nevazut. Nici nu conteaza ce cuvinte spui, El nu ne aude rugile, ne citeste limpede in inimi, ne vede intentiile….Asa ca ruga ta poate fi o simpla intentie indreptata spre cineva. O clipita confiscata din timpul tau. 

Mai întâi m-a tentat cu 

Nesfârşite mângâieri.

La sfârşit m-a ars 

Cu durerea şi tristeţea.

În acest joc de şah 

A fost necesar să mă pierd pe mine 

însumi 

Ca să-l cuceresc pe El. (RUMI)

❤️Fii bun ori de cate ori poti. Si mereu se poate, mereu…Nimic nu topeste inimile mai repede si mai dulce ca bunatatea.