15 lucruri pe care probabil nu le stii despre mine



Am citit amuzata cateva postari ale unor mamici blogger in care dezvaluiau lucruri mai putin cunoscute despre ele. De curand leapsa a ajuns la mine, via Roxana, iar eu am acceptat-o cu indoiala ca va mai pot spune ceva ce nu stiti deja :-)) La cat de limbuta sunt, probabil o sa ma repet, dar asta e :-))

Iata cateva lucruri pe care (probabil) nu le stiti deja:

1. In copilarie, am fost rapita de tatal meu natural de doua ori, o data chiar din fata tribunalului in care se judeca divortul lor. Mama a mers la cumparaturi cu sora ei, in timp ce tata, care promisese ca mancam o prajitura in apropierea tribunalului, mi-a cumparat niste saboti de lemn (mama m-a lasat sa ii port si dupa ce m-a gasit) si o rochita cu bretele. M-a schimbat de haine si ne-am urcat intr-un tren. Imi amintesc ca trenul a fost impanzit de patrule de militie, probabil mama intelesese rapid ce se intamplase, insa nimeni nu ne-a gasit-nu am idee de ce, poate nu corespundeam semnalmentelor, nu imi amintesc. Am stat in multe locatii, inclusiv intr-o padure in care erau vizuini de vulpi, apoi la cineva care avea patru baieti, in Bucuresti si la o iubita a tatalui meu, care locuia cu mama ei. Acolo mi-a fost cel mai greu-am indurat cea mai adanca singuratate posibila. Imi petreceam zilele asteptandu-l pe tatal meu, singura intr-o camera, privind pe geam un anotimp ploios si o vreme inchisa. Gandul sau mai bine zis senzatia interioara care m-a sustinut atunci a fost ca orice ar fi, va trece. Era un fel de resemnare inteleapta (aveam 3-4 ani). A doua oara am fost rapita din casa bunicilor mei olteni, vitregi, cu putin inainte de un Craciun. Imi amintesc ca i-am aratat bradul impodobit tatalui meu, in timp ce bunicilor mei le distragea cineva platit atentia- ii strigase la un gard, pe alta latura a casei. Am plecat desculta si doar cu hainele de pe mine si pe drum, in masina, tata si colegul lui, cel care il ajutase sa ma rapeasca, au plans. 
Nu stiu prin ce au trecut atunci mama ori bunicii mei-nici nu imi pot imagina. Mama nu este chiar cea mai vorbareata persoana, insa, ce stiu cu siguranta e ca nu i-a fost usor deloc sa fie mama mea. Rochita din poza in care sunt cu mama mea (vezi link) este cea cumparata de tata cand m-a rapit. O am si acum. Este neagra, cu flori albe mai maricele si altele mici si marunte colorate. 


2. Sunt botezata la biserica doar cu prenumele de Ileana. Andreea a fost adaugat ulterior in acte, din motive de securitate si am inceput sa il impun tarziu, prin studentie, cand am constatat ca ma simt mai puternica daca ma prezint Andreea. Ma emotioneaza cei care aleg voluntar sa imi spuna Ileana, il consider numele meu intim, delicat si feminin. Andreea este pentru public, Ileana este numele meu…intim. 


3. Nu am mancat niciodata rosii, ceapa, usturoi. Un prieten m-a dus acasa la Alexiada si ea mi-a spus ce vede in inregistrarile akashice ca am fost in ultimele doua vieti. Nu stiam pe atunci nimic despre aceste lucruri, insa ce mi-a spus a facut mult sens pentru mine, pentru ca deja erau niste lucruri in viata mea care doar asa se puteau explica. Se pare ca in ultima am fost calugar jainist in India. Atat mi-a spus ea, eu am cautat apoi pe google sa vad ce fac calugarii jainisti si am citit ca traiesc fara proprietati materiale, isi cersesc mancarea si ghiciti ce: nu mananca fix aceste trei alimente, din cauza unei credinte puternice ca introduc in corp nu stiu ce spirite rele. Am fost surprinsa sa descopar aceste lucruri, mai ales ca mai cunoscusem de-a lungul timpului doi baieti fix ca mine, cu care glumeam adesea ca noi venim de pe alta planeta. Tot Alexiada mi-a spus ca sunt un indigo, primul val. Ea spunea ca suntem fiinte credincioase, pline de iubire si foarte justitiare, aducem schimbarea, orice am alege sa facem. Ma regasesc, ce sa zic :)) E poveste lunga, las aici doar atat.


4. Cu ani in urma, am fost ceruta in casatorie de doi tineri care m-au amenintat ca isi iau viata daca zic nu. Interesant este ca unul imi oferea un inel pe peronul unui tramvai, iar altul pe peronul unei statii de metrou. Aceste experiente m-au inspaimantat si m-au facut sa cred ca ceva este gresit total cu mine de atrag astfel de personalitati. M-am consumat mult pe marginea acestor intamplari si m-am temut mereu sa nu aud de vreo nenorocire provocata, indirect, de existenta mea. 


5. Porecla mea, timp de cativa ani, a fost Ghimpe. Un coleg de birou mi-a zis asa, din cauza limbii mele ascutite si a spiritului justitiar incomod. De-a lungul timpului, am fost alintata in fel si chip-Huzurel, Musetel (pentru blandete), Tinkerbell, Cosanzeana, Mama Zmeilor, Ghimpe. Cred ca mai sunt cateva, nu mi le amintesc acum. Ghimpe totusi mi-a ramas in memorie si datorita unui cadou traznit pe care colegii mei i l-au facut sotului meu. Bietul meu sot incasa soc dupa soc, pe cat de dulce ma vedea el, pe atat il contraziceau parintii mei cu povestile despre mine si colegii mei :-)) Cand a primit kitul, eram toti la un restaurant - a spus palid, facandu-ne sa radem in hohote: prea tarziu, am luat-o deja!






6. Imi plac toate florile, dar preferate raman inca din copilarie lalelele si bujorii. Sunt slabiciunea mea si primavara mi le cumpar adesea singura.


7. La sfarsitul clasei a opta cantaream 37 kg. Pana in clasa a zecea, am trait din ciugulit frugal, din ras si din aer, cum zicea mama. M-a dus la un endocrinolog la Bucuresti, dar acesta m-a gasit foarte vioaie si dezghetata si i-a spus mamei sa ma lase in pace sa cresc in ritmul meu. Nu m-a lasat, mi-a dat, adesea cu forta, multe vitamine, ulei de peste, morcovi cu miere etc. Abia in clasa a zecea am pus niste kilograme pe mine. Acum e mai greu sa le dau jos :-))

8. Cunosc doi ministri, dar nu sunt mandra de ei. Unul dintre ei a fost iubitul unei prietene, celalalt coleg de scoala si presa. Nu le dau numele, mi-e ca dati cu rosii si in mine. Nu pastrez legatura cu ei, oricum. 

9. Am scris la un ziar in toti anii de facultate. Mama era mandra de mine, chiar a amenintat niste vecini la tara cu care avea un conflict legat de niste pamanturi  ca aduce "presa", adica pe mine probabil :-))), iar tata era crispat si ingrozit sa imi vada numele in ziare- nu stiu de ce, credea ca ziaristii risca foarte mult, fizic vorbind. Mereu imi spunea sa renunt, ca o sa vin batuta acasa. Nu stiu, zau, ce stiri citea el! 
In facultate am fost total independenta financiar-am avut salariu la ziar, bursa de merit plus niste bani din meditatii la germana si romana. Am platit intretinerea intr-o iarna si asa l-am facut pe tata sa planga-el lucra pe un santier si nu aveau lucrari in perioada aceea-pur si simplu traversau o perioada mai grea. 


10. Am multi frati. Bine, oficial am unul singur-Dan, mai mare ca mine cu 4 ani. Aceeasi mama, acelasi tata. Am crescut separati -unul cu mama (eu), unul cu tatal (el), asa ca nu ne cunoastem prea bine. Intre timp, cand aveam aproape 9 ani, s-a nascut sora mea vitrega, Cristina. Tatal meu vitreg avea si el o fiica din prima casatorie, Gabriela, iar tatal meu natural s-a recasatorit si are trei copii, o fiica si doi fii. Mi-a fost foarte greu sa ii accept in trecut, ani de zile i-am respins pe toti. Acum ma simt confortabil sa stiu de ei. Pastrez oarecum legatura doar cu Dan, fratele meu bun si cu Silviu, unul dintre fii tatalui meu natural.  


11. Am fumat o scurta perioada de timp, intr-o vara la Brasov. M-am lasat in ziua in care am rascolit un sertar in cautarea unor tigari. Tabachera mea din argint era goala si credeam ca restul pachetului este in sertar, asa ca am cautat acolo. Nu era. In scurt timp rascoleam toate sertarele, desi intelesesem deja ca nu mai am. Cand am contemplat dezastrul, m-am speriat de mine. Am strans si am spus hotarat stop, eu nu sunt asa si nu am de gand sa depind de nimeni si de nimic tot restul vietii! A fost un soc si gratie lui am renuntat la fumat. 

12. M-am rugat mult pentru copiii mei. Mi i-am dorit tare. Medicul meu a spus ca sunt sanse minime sa am copii, dat fiind ca am o singura trompa si un ovar incizat, injumatatit. Apropo de rugaciune-acum trei ani am fost la Ierusalim, la zidul plangerii. Incepuse o ploaie mocaneasca, rece chiar cand am ajuns la zid. Nu aveam niciun gand, asa ca doar stateam acolo in fata lui, pur si simplu. In dreapta mea, o femeie a inceput sa planga in hohote sfasietoare, dadea cu pumnii in zid si plangea cu lacrimi mari. Mi-am lipit fruntea imediat de zid si m-am rugat speriata pentru ea, apoi m-am rugat ca copiii mei sa isi implineasca destinele aici, pe pamant. Am dat sa plec, dar m-am intors sa ma rog si pentru pace in lume. Asta e o cauza buna pentru care putem sa ne rugam toti oricand :-)

13. Dorm foarte prost cand datorez bani. Beau ceai de valeriana, respir, ma straduiesc foarte tare sa fiu bine, dar nu pot pur si simplu. Imi repet termenii imprumutului, degeaba. Cel mai confortabil ma simt in relatia cu prietena mea, Bianca. Ne imprumutam bani des, facem op-uri una catre alta frecvent, uneori cu sume foarte mici de care avem nevoie urgent fix in clipa aia. Daca eu nu am cand imi cere ea, il rog pe sotul meu sa ii vireze (toti avem conturi la aceeasi banca), iar ea apeleaza la o prietena de-a ei, pe nume Geanina, cand nu are ca sa ma ajute pe mine. Ma amuza toata povestea asta si iubesc sistemul asta al nostru. Diferenta este ca Bia nu ii da niciodata inapoi sotului meu, ci mie, iar eu ii virez Geaninei, pe care nu o cunosc bine (am vazut-o o data, de doua ori) daca de la ea au venit banii. 

14. Am doua prietene bune, din copilarie- Magda si Bianca, nascute in aceeasi zi si aceeasi luna. 27 iulie. Eu sunt nascuta pe 27 iunie. Fetita mea era cat pe ce sa se nasca de ziua lor, insa pana la urma a ales 24 iulie :-). Oricum, este leu ca si ele, iar Vladi spune ca Miru vorbeste la fel de mult ca Bianca si este blonda ca Magda. 

15. Am stat odata aproape o luna la Madrid, unde este stabilita de multi ani Cristina, sora mea, incercand sa imi dau seama daca ma pot adapta. Cu limba germana, mi-as fi gasit un job foarte bun acolo, ei nu sunt mari vorbitori de aleman (germana). Nu am putut, mi-a fost infiorator de dor de Romania. Mi-era dor de munti, de verde, de oameni, de aer, de tot. Mi-a fost clar ca nu voi putea trai nicaieri in alta parte, oricati bani as putea castiga. Pur si simplu m-am simtit usurata si fericita ca am ajuns acasa. 

Mi-ar placea sa citesc listele Anei Nicolescu, Irinei Markovits si Magdalenei Aldea

Comentarii

vavaly2007 a spus…
ai avut o viață interesanta si inca ai :)
am mai aflat una alta despre tine.
cristina a spus…
Cum adica n-ai mancat niciodata rosii si ceapa si usturoi? Nici cand erai mica? De ce? Cu ce faci mancarea, daca nu folosesti ceapa?
Andreea a spus…
@ Vavaly, ma bucur mult. Nu credeam ca mai e ceva necunoscut, am scris cam despre toate astea in trecut :))
@Absolut niciodata, desi au incercat totul cu mine-motivatie pozitiva, pacalit, insistat, analize medicale. Intr-o dimineata in care mama se trezise la 5 dimineata sa faca niste chiftelute, pe care le-am refuzat, am luat si un dos de palma peste gura…Mi-a spat buza si in ziua aceea nu mai m-am dus la scoala, aveam uniforma patata cu sange. Am incercat din rasputeri si eu singura, sperand sa le dau vestea intr-o zi ca gata, mananc. Nu pot si asta e, a trebuit sa traiesc cu asta. Vomit de la miros, iar gustul, daca doar il simt, imi intoarce stomacul pe dos. Sotul meu credea ca, copil fiind, am gasit eu ceva deosebit cu care sa fiu diferita, asa ca m-a provocat o data. Mi-a zis ca niciodata nu va mai face-m-am schimbat violent la fata si am vomitat. De ce crezi ca mancam frugal? Nu puteam sa mananc mancarea gatita (exceptand supe limpezi/ crema si orez cu ciuperci nu mananc mai nimic gatit, ma refer la mancaruri clasice). Gatesc doar ce stiu eu sa fac, am scris un post despre asta si copiilor le comand uneori de la oala cu bunatati/pomello ori restaurantul de langa casa. Ei mananca oricum la scoala si gradi si seara acasa este suficient ceva ce pot prepara pe loc: iaurt cu tarta, orez cu lapte, supa crema de legume, cartofi la cuptor etc. Nu am facut in viata mea o friptura, nu stiu sa fac mancaruri traditionale si daca fac supa, tai ceapa in doua, o fierb putin si o scot si arunc. Abia apoi pun restul legumelor. Nu este usor-mai ales in clipele in care sunt invitata la cineva la masa. Pe de alta parte, nici nu am gasit leacul, nici nu m-a impiedicat cu ceva sa fiu normala, asa ca…o iau ca atare. In plus, am mai cunoscut doi ca mine, nu sunt singura. Baietelul unei colege de munca si un pusti din Cluj-ne descurcam noi cumva :-)
Irina a spus…
Chiar ca ai avut o viata bogata, Andreea :).

Eu am avut un frate bun, care a murit la 12 ani si la cativa ani au aparut fratii mei de tata, Andrei si Alexia, dar am o relatie atat de apropiata cu ei... poate unde am si locuit impreuna, sau nu stiu... Pe de alta parte, mama mea vitrega, are multi frati din partea tatalui si nu tine legatura cu nici unul, nu a vrut pur si simplu.

Te pup!
Andreea a spus…
Ce durere sa pierzi un copil la 12 ani! Bietii tai parinti! Complicata retea familiala….
Poate si eu as fi fost mai apropiata de fratii mei, nu vad de ce nu, doar ca nu ne cunoastem si sunt distante mari intre noi….nu avem experiente in comun. Dar e bine si sanatos sa stim unii de altii, daca nu pentru noi, atunci pentru copiii nostri..
cristina a spus…
Da, acum inteleg cum e faza cu mancatul. Eu o am cu caimacul de la lapte. Din cauza posibilitatii ca in cana sa fi scapat vreun fir invizibil de caimac din laptele strecurat, eu nu beau lapte fiert.
Andreea a spus…
:)) Cred ca majoritatea avem cate o chestie cu mancarea. Cumnata mea nu mananca masline, stiu pe cineva care scoate castravetii din salata ori din sandwich…
Asa sunt de cand ma stiu, asa defilez, m-am adaptat bine. Sunt atatea variante, incat nu are sens sa ma lupt cu mine.