Cineva mi-a zis de curand: "ti-ai vazut visul cu ochii". Se referea la publicarea carticelei Cucoana Raceala. Am simtit iritare in secunda doi si mi-a luat multe zile sa inteleg si de ce.
Aparent, asa este-orice se intrupeaza in lumea noastra incepe cu un vis. Numai ca eu nu am visat sa imi apara numele pe vreo carte, desi scriu de multi ani ca sa ma relaxez si ca sa scot din mine lucruri.
Am visat insa alte doua lucruri: sa ofer ceva bun, util lumii. Daca pe mine m-a ajutat, sigur mai exista in jur oameni pe care personajul meu ii poate ajuta. Si am mai visat sa creez produse care sa imi aduca venit pasiv, oricat de mic. Este o preocupare mai veche, de cand am devenit mama-sa inchid datorii si sa am surse de venit pasiv.
Acestea au fost visele mele.
Cartea este doar mijlocul prin care aceste doua scopuri, deopotriva altruiste si egoiste, se implinesc.
Ma irita cand mi se spune ca mi-am implinit visele, facand referire doar la ceea ce se vede din avion, caci cine spune asta, nu are idee despre ce vorbeste. Nu stie ce am visat si ce nu, ce mi-am dorit cu adevarat si de ce.
De exemplu, niciodata nu am visat si nu am crezut ca eu voi avea o familie, ca voi fi mireasa, dar am fost ori ca voi avea copii. Vladi a fost o intamplare fericita, pe care am acceptat-o si imbratisat-o imediat. Mi s-a parut un privilegiu sa fiu topogan pentru el intre cer si pamant si o onoare divina sa insotesc un suflet in calatoria lui aici pe pamant. O relatie pe care o credeam o aventura scurta s-a transformat intr-o relatie pe viata. Cine s-ar fi gandit? Pe Miruna am visat-o si am dorit-o, ea este singurul vis implinit pe care il recunosc. Mi-am dorit o fetita si ea s-a intrupat si modul minunat in care este ea alcatuita mi-a depasit indrazneala visului.
Nu am visat sa fac litere ori sa invat germana. Au fost conjuncturi. Fericite, caci cineva de sus stie mai bine ce este potrivit sufletului nostru.
Nu am visat sa studiez Kabbalah, dar, cand s-a activat punctul din inima, nu am mai avut de ales.
Nu mi se implinesc visele, ci mi se implineste destinul, asa cum a fost el plamadit pentru mine. Am invatat sa spun faca-se voia Ta, fara a fi fatalista. Am invatat sa ma abandonez, facand totodata tot ce stiu si pot in clipa aceea. Am invatat si sa ma incredintez realitatii, sa o accept fara lupta si sa multumesc , uneori dupa zbateri ale ego-ului, pentru tot ce traiesc, bun ori mai putin bun, caci toate, pana la urma, ma rafineaza in interior si ma nuanteaza, imi adancesc intelegerea.
Comentarii