Pas cu pas

"M-am deprins sa fiu multumit cu starea in care ma gasesc. Stiu sa traiesc smerit si stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamand, sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa" (Pavel in Filipeni 4:11)

Am o prietena care imi spune ca sunt ca pasarea Phoenix. Ma ridic din propria cenusa, iar si iar. Asa e. Exista in mine o forta implacabila, o putere de adaptare incredibila si o lumina care nu s-a stins niciodata. 

Am avut recent cateva zile in care nimic nu mergea. Nimic. Stricam sau incurcam totul si cand incercam sa rezolv ceva, parea ca si mai tare incurc. 

Pana intr-o seara cand am respirat adanc, am inventariat in gand dezastrele zilei si am simtit partea aceea din mine, luminoasa si puternica si jucausa, cea care observa cu detasare lucrurile. Din acel centru de lumina si putere mi-am dat voie sa ma relaxez si sa spun cu putere: faca-se voia Ta, Doamne! Ce mi se mai poate intampla? Am sa stau aici si am sa privesc cu curiozitate la ce alte incurcaturi am sa mai produc. Am sa stau aici sa vad incotro ma conduci. Ma predau. 

Recunosc, cu un colt al mintii, speram ca, daca am zis asta, de a doua zi lucrurile vor curge iarasi lin pentru mine, in fluxul binecuvantat cu care sunt obisnuita si pe care il apreciez cu adevarat doar cand il pierd. 

Am sperat degeaba :-)) Iata un singur exemplu :

Din noiembrie pana recent, am ales sa revin si sa port culoarea naturala a parului meu. Care s-a dovedit a fi mai negru decat mi-l aminteam, insa cu aceleasi reflexe rosietice puternice care imi adusesera porecla Lita (fir de cupru) in copilarie. Toata lumea imi spunea sa revin la blond, mai ales copiii mei. Eu nu si nu, pana intr-o zi, cand am avut revelatia simbolisticii gestului meu. Cand am inteles ce nevoie interioara m-a impins pana aici, am stiut ca a venit si timpul revenirii la blond. Primisem in sfarsit mesajul, gata. Am sunat-o pe Monica mea care ma vopseste si tunde de peste 10 ani. Monica imi spune ca ea are liber, nu e la salon, insa  ma va vopsi colega ei. Va vorbi cu ea ca sa ii spuna ce vopsea sa foloseasca. M-am dus linistita la salon, chiar ma gandeam ca mai imi trag sufletul acolo….Prima vopsea ma lasa cu o carare galbena si restul parului negru. Soc, nimeni in salon nu intelegea de ce nu s-a prins deloc. Tot spuneau ca au pus maxim de pudra de nu stiu care…Eu decid ca nu plec asa de acolo, ii spun Alexandrei-repara, fa ceva, maine am curs la prima ora, nu pot iesi asa. Aplica din nou vopsea. O idee mai bine, dar tot rau, departe de ceea ce asteptam. Macar pot iesi din salon asa. Sunt nervoasa, abia putusem rupe banii de vopsit din bugetul meu vitregit. Decid sa nu platesc cele doua esecuri. Dupa amiaza, Monica mea ma suna si ma convinge cu blandete sa revin la salon si sa o las pe ea sa repare. Repara, ma duc fericita la receptie sa platesc -este cadou din partea  noastra, azi este 8 martie si in plus, te-am cam chinuit ieri.  

Ma gandesc pe drum la cum lucreza universul, la cum ceva ce parea rau se dovedeste a avea in spate un gest de iubire, de protectie. Ce cale intortocheata de a imi proteja putinii bani…pentru care imi faceam griji in inima mea, ce cale de a ma face sa accept darul impacata, in acord cu viziunea mea limitata…..Cum lucreaza Universul pentru a ne sprijini mereu si cum nu vedem, cum suduim si blestemam fara sa vedea tesatura din spate….darul ascuns in orice necaz! Povestea s-a repetat ieri la cosmetica. La receptie imi spun zambind ca am nu stiu cate puncte in cont si ca azi mi le dubleaza. Am mai platit o suma ridicol de mica diferenta….Am venit cenusareasa si am plecat regina...

Am dat aici cele mai mundane si grosiere exemple. Am zeci, insa sunt complicat de povestit in contextele lor. 

Am avut zilele trecute o intalnire, aparent pentru un subiect din lumea noastra, unul legat de business, dar ceva din ce a spus acea femeie la final de intalnire, m-a luminat brusc si m-a curatat de zgura unui sentiment de vina si confuzie pe care il caram cu mine de cativa ani…..Just like that. Am imbratisat-o cu dragoste si recunostinta, incalcand poate orice protocol de business, insa recunoscand maretia unei persoane care serveste…caci Dumnezeu lucreaza prin oameni, mereu… Poate vom implini si motivul de business care ne-a adus impreuna,  poate nu, insa misiunea, lucrarea noastra la nivel de suflete a fost implinita cu succes. Cat de frumos e sa vad asta!

Suntem inconjurati de iubire. Tot ceea ce ni se intampla este spre binele nostru (al sufletului nostru, impins sa evolueze si sa se rafineze neincetat, chiar si cu forta). 

Rav spunea ca atunci cand suntem in situatii dificile sa ne rugam nu pentru a cere sa se schimbe situatia, ci pentru a ne schimba noi. 

Ma rog deci sa imi umple inima cu iubire si mintea cu lumina, ca sa vad si sa contemplu cu veneratie si admiratie miracolul acesta numit Viata, jocul acesta atat de palpitant si de provocator, realitatea aceasta care se modifica atunci cand o privim, valurile acestea de energie care sunt emotiile noastre, sa inteleg tesatura aceasta magnifica in care suntem actori si observatori deopotriva….Ma rog sa nu lase sa se stinga candela in mine, sa nu lase sa pierd vreodata dorinta de a il cunoaste, de a ii implini voia. 

Imi doresc sa raman recunoscatoare si sa vad frumusetea jocului chiar si cand sufar. Ego-ul limitat sufera, nu centrul meu plin de lumina si soare si compasiune si intelegere. Imi doresc sa vad mereu suferinta ca pe o maia vie, ca pe un ferment care ma va inmuia si ma va remodela si ma va face mai receptiva si mai prezenta si mai empatica atunci cand voi intalni suferinta altor oameni. Cum as putea ajuta si mangaia fara sa cunosc suferinta, fara a o recunoaste? 

Imi doresc sa servesc mereu fara sa ma opun, sa ma las condusa cu incredere si cu credinta, stiind ca totul este asa cum trebuie sa fie, pentru binele cel mai inalt. 

Cand privesc inainte din acest punct, simt putere, determinare, optimism, incredere, imi simt aripile vibrand, deschizandu-se catre magie, posibilitati nenumarate, soare si daruri.  Cand privesc din ego-ul meu limitat si critic, simt frica, anxietate, incertitudine, povara, intrebari fara raspunsuri. 

Mi-am (re) ales punctul din care merg mai departe, pas cu pas. Noua mea mantra. Pentru ca unele lucruri se construiesc doar asa, pas cu pas.